Agonia unei agenţii în plină destructurare

Agenţia în care muncesc încă, reorganizată prin "desfiinţare-divizare", a devenit o arenă de luptă. Orbiţi de teama şomajului şi creditelor, colegii mei de ieri s-au transformat în fiare şi luptă pentru supravieţuire. Raţiunea lor s-a contaminat, a intrat în criză. Prea puţini sunt cei care văd că, în fapt, cei care ţipă mai răsunător sunt tocmai cei care, pentru propria devenire financiară ar fi capabili să facă altora ceea ce lor nu le place.

Ciobanii sindicali îşi mână oiţele în luptă cu minciuni şi manipulări. Coducătorii au fost luaţi prin surprindere de propriile erori manageriale şi sunt acum speriaţi de ameninţările penale ale foştilor salariaţi. Singura raţiune de a fi este obţinerea drepturilor salariale: salariul pentru luna noiembrie, prima de Crăciun şi cele douăsprezece salarii compensatorii cuvenite în cazul concedierii.

Privesc cu uimire, dar şi cu indignare, manifestările convulsive, duşmănoase, isterice, pline de ură. La început am încercat să răspund disperării printr-un zâmbet. Am renunţat, pentru că azi, zâmbetul enervează, este decodificat în alt registru, ca sfidare sau naivitate. Ecoul lui "de ce râzi" mă urmăreşte pe holurile agenţiei. Să-mi fie ruşine pentru optimism şi pentru că nu văd "drobul de sare"! Acum trei zile am fost huiduită pentru că am încredere, am fost acuzată pentru bună-credinţă şi am fost condamnată pentru curajul de a fi altfel.

Încerc să le reamintesc colegilor mei că se apropie cea mai fericită sărbătoare a anului şi mi se răspunde că, de fapt, urmează să vină cel mai urât Crăciun dintre toate. Poate fi urâţit Crăciunul dacă pui mai puţini cozonaci pe masă? Chiar contează cât de înalt şi bogat este bradul? "Trăim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate", cum spune Andrei Pleşu.