Eu iarna asta nu votez!

Mă oboseşte să aud doar despre candidaţi corupţi. Îmi pare că niciunul dintre candidaţi nu se prezintă pe sine, cu bunele sale moravuri, ci preferă să povestească despre relele adversarului. Iar eu m-am săturat să votez contra cuiva sau să aleg răul minor. Dacă nu am cu cine vota, prefer să nu-mi irosesc votul.

Minciuna ca mijloc de adaptare

Trăim într-o lume contrafăcută. Diplome „fake” la universităţi de prestigiu decorează CV-urile aleşilor noştri, ale şefilor, colegilor şi vecinilor noştri. CV-uri fake, ornamentate cu diplome trendi intră în competiţie cu CV-uri modest de cinstite. Mincinosul ştie că doar o miză mare ar putea determina pe un jurnalist iscoditor să verifice autenticitatea unei diplome, apelînd direct la sursă. Mincinosul ştie că, de obicei, cu cît o persoană beneficiază de un status mai înalt şi de o putere financiară mai mare, este mai credibil în ceea ce spune privitor la pregătirea sa academică. Şi la urma urmei, poate fi credibil, atît timp cît ar putea să-şi plătească taxa de participare fără frecvenţă şi în final să-şi cumpere la un preţ derizoriu o diplomă. De ce să mintă că are o diplomă, cînd îl costă atît de puţin să-şi cumpere una? Mai ales că cei care au cunoştinţe şi abilităţi de a scrie o lucrare de licenţă sau o teză de doctorat sunt prea săraci financiar ca să nu accepte să-şi vîndă gîndirea pe piaţa diplomelor noi sau second hand. Doctoratele se fac în serie, sunt cumpărate cu mii de euro, îmbogăţesc profesorii şi ridică spectaculos nivelul academic al beneficiarilor. Dar şi un doctorat cumpărat este o minciună, una mai frumos ambalată.

Trăim, învăţăm, muncim şi încercăm să rezistăm într-o lume a lucrărilor la comandă … faci comandă online pentru o lucrare de licenţă sau pentru un referat, potenţialii autori ofertează, se întîlneşte cererea cu oferta, are loc o licitaţie, cîştigă oferta cu preţul cel mai scăzut, autorul cîştigător e fericit, scrie o lucrare originală sau adaptează pe măsura beneficiarului o lucrare second hand, se tranzacţionează lucrarea în schimbul banilor, beneficiarul susţine lucrarea în faţa comisiei, ia nota, se pavoazează CV-ul …   Şi care-i problema? Păi problema e că cel care şi-a luat astfel examenul, licenţa sau doctoratul are convingerea că şi tu ai procedat identic. Că o diplomă nu valorează mai mult decît preţul care a fost plătit pentru ea. Că important este ceea ce faci, nu ceea ce ştii. Just do it! Cel care face trebuie să şi greşească, căci numai cine nu face nu greşeşte. O bună justificare pentru cel care „doar face”, iar greşelile îi acoperă astfel neştiinţa. Toleranţa socială faţă de greşeli este mare, mai ales atunci cînd nu costă viaţa. Dar din păcate, sunt încă meserii în care ignoranţa unuia costă viaţa altuia. Poate nici asta nu mai contează, atît timp cît medicul care a omorît un om are bani suficienţi pentru a da mai departe mita pe care a primit-o şi poate învăţa din propria greşeală penală, spre confortul viitorilor săi pacienţi.

Cu insatisfacţie recunosc că pînă acum cîteva luni scriam referate, lucrări de licenţă şi doctorate "la comandă". Cîştigam bine din această activitate şi trăiam confortabil, convinsă fiind că dacă nu aş fi făcut-o eu, o făceau alţii. Am renunţat, speriată de gîndul că unul dintre beneficiarii lucrărilor mele ar putea ajunge premier sau ministru al educaţiei sau medicul meu de familie. Un scenariu trist, nu-i aşa?

Procurorul plagiator

Am citit procesul-verbal întocmit de către cei patru membri ai comisiei care a evaluat proiectele prezentate de magistraţii înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de procuror general şi de şef al DNA. Recunosc că a fost surprinzător să constat că, în realizarea proiectelor manageriale, 60 la sută dintre procurori au copiat blocuri de text din lucrări ale colegilor magistraţi. "Lupul şef la stînă", spunea străbunicul meu.

Procurorii plagiatori înscrişi la concurs care şi-au însuşit pasaje din lucrările altora au arătat că sunt "hoţi de proprietate intelectuală". Dar ei ştiu că, spre deosebire de furtul bunurilor care este sancţionat penal, furtul intelectual nu este o infracţiune. Furtul intelectual este doar o faptă blamabilă şi foarte rar sancţionată în România prin excluderea din mediul academic sau prin retragerea unor titluri sau drepturi obţinute fraudulos.

Ar trebui să-mi fie ruşine?

Impactul proiectelor finanţate din fonduri europene

Măsoară cineva impactul proiectelor finanţate din fonduri structurale? Ca beneficiar (membru al grupului ţintă) al unui proiect finanţat în cadrul POS DRU spun că nu. Ca şi consultant în implementarea unui proiect finanţat în cadrul POS CCE spun că nu. Este înspaimîntător cum se risipesc banii în proiecte inutile, al căror unic scop este plata salariilor sau achiziţii publice contrafăcute. Deşi îndeplinirea indicatorilor este fundamentală pentru rambursarea cheltuielilor, vigilenţa funcţionarilor publici implicaţi în monitorizarea proiectelor este rudimentară.

Deşi ar fi atît de uşor să se identifice erorile, neconformităţile, hoţiile, îmi permit naivitatea de a nu înţelege raţiunea pentru care finanţatorul se face a nu le observa. Să fie incompetenţă, indiferenţă, superficialitate? Oricare ar fi motivul, îmi pare că nimeni nu e interesat să verifice corectitudinea, autenticitatea cifrelor, procentelor, măsurătorilor. Despre calitate nici nu se mai discută. Au fost 80 de participanţi la eveniment? Da. Au fost prezenţi trainer-ii 300 de ore? Da. Au fost promovaţi toţi participanţii? Da. S-a copiat la examen. Bineînteles că nu! Au participat trei firme la procesul de achiziţie publică? Da. S-a respectat procedura? Da. A cîştigat cine trebuie? Bineînţeles că da! 

În una din zilele săptămînii trecute m-am intersectat cu participanţii la un miting legat de suspendarea plăţilor  POS DRU. Poate că unii dintre ei sunt cinstiţi ... Pentru aceştia postarea mea este nepoliticoasă, jignitoare, nedreaptă.