vineri, 5 noiembrie 2010

De astăzi blogul meu va fi altfel ...

Sunt obsedată de ultima carte pe care am recitit-o în graba prezentului: Arta de a muri. Redau mai jos două paragrafe pentru cititori ai blogului meu care nu sunt interesaţi exclusiv de rubrica sandisme.

"Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâtea laşităţi şi abdicări (un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă; refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâtea ticăloşii, la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, că orice am face suntem şi rămânem neputincioşi - încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. Şi după cum, altă dată, rezistenţa în faţa destinului tragic al omului (făptură sortită ignoranţei, morţii, limitării) implica resemnare definitivă sau nădejde infinită - astăzi suntem siliţi să ne resemnăm sau să nădăjduim chiar împotriva nădejdii; dar atitudinile acestea nu le luăm faţă de condiţia eternă, cosmică, a omului, ci faţă de condiţia lui temporală, istorică; faţă de întristatul ceas social care ne-a fost ursit să-l trăim.

Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Un Faust, un Sf. Augustin, un Pascal, un Karamazoff - nu mai sunt contemporanii noştri în spirit. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa noastră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi - auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă ? începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol...
" Mircea Eliade - Arta de a muri, Tragism 1933