Realitatea jurnalistică

Un om se plimba prin Central Park in New York . Deodata vede o fetiţă atacată de un pitbull.
Aleargă spre fetiţă şi începe să se lupte cu câinele. Reuşeste în cele din urmă să omoare câinele, salvând astfel viaţa fetiţei. Un ziarist care privise scena vine la el şi îi spune:
- Eşti un erou, mâine vei putea citi în toate ziarele: "Un brav newyorkez a salvat viaţa unei fetiţe."
- Dar eu nu sunt newyorkez!
- Oh, în acest caz va scrie în ziarele de mâine dimineaţă: "Un brav american a salvat viaţa unei fetiţe."
- Dar nu sunt american. Sunt afgan!
A doua zi in ziare scria:
"Un extremist islamist a ucis un câine american".

Sala Constantin Brâncuşi

Astăzi, duminică fiind, am vrut să vizitez nişte expoziţii. Printre altele, vroiam să văd expoziţia de sculptură de la Palatul Parlamentului. Şi când am ajuns acolo am avut o surpriză neplăcută: duminica este închis. Chiar aşa. În dispreţ faţă de cetăţeni, mai ales faţă de cei care muncesc, expoziţia de la Sala Constantin Brâncuşi este deschisă doar în zilele lucrătoare, adică de luni până vineri, de la ora 10.00 la ora 17.00. Poate dragii noşti parlamentari păstrază acest spaţiu doar pentru plăcerea lor estetică şi acesta este motivul pentru care îi văduvesc pe alegătorii lor de aceeaşi plăcere. Şi chiar dacă suntem în Europa, nu trebuie să ţinem cont că în ţările din spaţiul nostru comun muzeele sunt închise doar în ziua de luni :)
La o căutare rapidă pe net, pe site-ul 24fun constat că programul este de Miercuri până duminică, între orele 10.00 - 17.00 ...

Ion

Astăzi am povestit îndelung cu un prieten din adolescenţă care spune despre el că este "cel mai blând executor fiscal din România, cel mai plin de amenitate şi fadoare". Mi-a plăcut modul autoironic în care se descrie şi i-am promis că o să postez pe blog acest lucru. Oricum dragul şi tristul meu prieten nu ştie ce înseamnă blog, nu navighează pe internet şi nu face parte din nicio retea de socializare. Este doar un nostalgic după cartea copilăriei lui, "Emil sau despre educatie" (J.J. Rousseau), carte pe care el a "furat-o" de la o bibliotecă publică, iar eu am "furat-o" de la el (sic!).

Dumnezeu vs. ştiinţa

Astăzi am primit pe email o poveste care mi-a plăcut atât de mult încât o postez pe blog ca să o citiţi şi voi, cititorii mei anonimi sau nu.

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
- Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie…

Profesorul face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da, dle, spune studentul.
- Deci crezi in Dumnezeu?
- Cu siguranta.
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da.
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul ateu zambeste superior: „Aha! Biblia!” Se gandeste putin.
- Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, poate dar nu vrea…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continuă.
- El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Iisus sa-l vindece. Cum de Iisus e considerat bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
- Nu poti raspunde, nu-i asa? Hai sa o luam de la capat, tinere.. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?
- Nu.
- De unde vine Satana?
Studentul ezită.
- De la Dumnezeu.
- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Răul e peste tot, nu-i asa? Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da.
- Deci cine a creat răul? Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si răul. Din moment ce răul există si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista? Studentul se foieste jenat.
- Da.
- Deci, cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea.
- Cine le-a creat?
Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti.
- Spune-mi, continua el adresandu-se altui student, crezi in Iisus Hristos, fiule?
- Da, dle profesor, cred.
- Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Iisus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.
- Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul.
- Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta. Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
- Dle profesor, exista caldura?
- Da.
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle profesor, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta. Studentul incepe sa explice.
- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la -237,15 grade sub zero, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -237,15 grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati de măsură a energiei, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere.
- Dar intunericul, domnule profesor? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
- Din nou raspuns gresit, dle profesor. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa.
- Ce vrei să demonstrezi, tinere?
- Dle profesor, vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
- Gresite? Poti explica in ce fel?
- Lucrati cu premisa dualitatii, explică studentul, sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce se poate masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria că ei au evoluat din maimuta?
- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul.
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. le predați studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge..
- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer.
Studentul se uita in jurul sau, in clasa.
- E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul domnului profesor?
Clasa izbucneste in ras.
- E cineva care a auzit creierul domnului profesor, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
- Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu…
- Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
De data aceasta nesigur, profesorul raspunde:
- Sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat:
- Răul nu exista, dle, sau cel putin nu există în sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E, ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu
Dumnezeu a creat răul. Răul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina...

Albert Einstein a scris in 1921 o carte intitulata „Dumnezeu vs. stiinta”.

Joc de cuvinte

Un cetăţean se duce la primărie, să-şi declare veniturile.
− N-am venit că am venit, am venit că n-am venit!

Ieri a fost "Ziua culturii naţionale"

Am încercat să găsesc evenimente potrivite acestei zile. La Orşova, consilierii locali au recitat poezii, iar la Galaţi a fost vandalizat bustul lui Eminescu făcut de sculptorul Frederic Storck. La Bucureşti a avut loc Gala Tinerilor Scriitori, la Botoşani au fost Zilele Eminescu, iar la Ploieşti, Sibiu şi Timişoara s-au desfăşurat "spectacole de muzică şi poezie". Pe siteul preşedintelui României a fost postat mesajul acestuia, cu prilejul „Zilei Culturii Naţionale”.

"În acest an, pentru prima oară, România sărbătoreşte la 15 ianuarie „Ziua Culturii Naţionale” sub auspiciile unui moment consacrat din istoria culturii noastre: comemorarea poetului Mihai Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 161 de ani (n.a COMEMORA vb. tr. a celebra printr-o ceremonie un eveniment (trist) sau dispariția unei persoane importante, sursa Marele Dicţionar de neologisme).

Mihai Eminescu, „omul deplin al culturii române” aşa cum ni-l înfăţişează Constantin Noica, rămâne un reper incontestabil pentru reuşita de a îmbina efortul de recuperare a tradiţiei cu necesara deschidere spre modernitate.

„Ziua Culturii naţionale” ne aminteşte că avem un capital însemnat pe care România îl poate utiliza în afirmarea valorilor sale.

Cultura şi educaţia clădesc deopotrivă o naţiune puternică şi demnă. Avem o datorie comună faţă de cultura română, faţă de valorile care ne-au format şi pe care trebuie să le transmitem generaţiilor viitoare. Astăzi, mai mult ca oricând, în diversitatea culturii europene, România trebuie să pună în valoare creaţia marilor săi clasici, a tuturor celor care au contribuit şi continuă să contribuie la expresia identităţii poporului român."
Dar cu creaţia marilor noştri contemporani ce facem, domnule Băsescu? Că la artişti şi la cultura nu mai are nimeni timp să se gândească. Nu mai are nimeni bani să îi susţină ...

Şi cum spunea tot ieri ministrul Culturii, Kelemen Hunor, într-un comunicat de presă "Fie, deci, ca această Zi a Culturii Naţionale să ne apropie, pe toţi cetăţenii României, în înţelegere şi recunoaştere. Fie ca Ziua Culturii Naţionale să fie o zi a bucuriei, pentru că, aşa cum spune Poetul, ar fi păcat ca să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat!" Şi toate acestea în timp ce la Miercurea- Ciuc, nişte concetăţeni “patrioţi” maghiari vor să schimbe denumirea străzii Mihai Eminescu în strada Attila, după numele marelui rege hun.

Realitatea de pe ecran

Ieri seară am urmărit uimită un nou format de realitişou (nou pentru mine, căci lansarea pe piaţă a fost în noiembrie trecut): "Închisoarea păcătoşilor". Într-o casă împânzită cu camere video, au intrat în 2010 opt păcătoşi. Şi, prin eliminări succesive, ca în povestea cu 10 negri mititei, au rămas doar cinci - Daniel Condamnatul, Oana Nimfomana, Paula Obeza, Cătălin Agresivul şi Mădălina Narcisista. Pe saitul postului ce găzduieşte acest spectacol ni se spune că "în emisiune se face terapie şi consultanţă psihologică", iar participanţii "încearcă să scape de himerele vieţii cu ajutorul echipei de specialişti condusă de dr. Cristian Andrei". Trebuie să recunosc că m-a surprins neplăcut să aflu că, după "9595" şi "Tribunalul poporului", Cristi, fostul meu coleg de facultate câştigă bani din "Închisoarea păcătoşilor", făcând terapie motivaţională în direct cu o prostituată de lux şi cu asasinul controversat al Mihaelei Runceanu.

Şi pentru că trec printr-o perioadă masochistă, astăzi am urmărit şi "singurul reality show în care nu există prezentator". Cinci persoane selectate de către organizatori discută în direct despre diferite subiecte, fiind provocaţi la dezbateri de mici fragmente video care rulează din când în când pe un ecran LCD. Nu prea am înţeles de ce se cheamă emisiunea "Cine-i şefu" şi, navând răbdare să urmăresc sfârşitul dezbaterilor, nu am aflat nici cine a fost şeful, nici cine l-a ales.

Oricum, promit să nu mă uit în reluare la niciunul din aceste şouri. Mai bine mă relaxez cu "Noră pentru mama"!

Revenire

Când am înfiinţat acest blog eram preocupată de spectacolul politic şi mediatic. M-am cam plictisit de acest spectacol. După frământări de câteva luni, interval în care am avut doar câteva postări, am decis. Acest blog va fi unul despre trăirile mele estetice sau nu va fi deloc. Va fi un jurnal despre cotidianul care mă încântă vs. cotidianul care mă dezgustă.

Era o vreme când aveam timp să scriu zilnic. Poate aveam timp să scriu pentru că singurul drog pe care îl consumam era nicotina. Nu eram telecomandată. Din motive tehnice dar şi pragmatice, televizorul meu alb-negru nici nu avea telecomandă. Cred că am uitat să scriu. Nefolosite, sutele de cuvinte pe care le achiziţionasem prin lungi lecturi, le-am uitat. Mă străduiesc să găsesc adjectivele, sinonimele. Mă surprind adesea vorbind stâlcit, vulgar ...

În adolescenţă, pentru gândurile, emoţiile şi faptele mele păstram un jurnal. Nu am considerat că acest jurnal ar fi ceva intim. Nutream speranţa că mai târziu, peste ani, voi publica un roman în care să cuprind aventurile mele. Nu am reuşit să public acest roman căci am rătăcit pe undeva jurnalul. Şi multe din amintirile mele au fost afectate de procesul firesc al uitării, iar efortul de reactualizare este inutil. Pentru a proteja de uitare amintirile mele, fie ele gânduri, fapte sau emoţii le voi păstra pe acest blog. Cu speranţa că nu se va găsi un terorist cibernetic care să fie incomodat de ele şi să le distrugă.