La mulţi ani!

Apocalipsa şi timpul terestru

Este ora 23:52. Mai sunt 8 minute pînă intră şi România în ziua Apocalipsei. 
Locuitorii din Rusia, India, Tailanda, Japonia, Australia sau cei din Noua Zeelandă sunt deja în ziua de 21 decembrie 2012. Ei aşteaptă însă Apocalipsa, răbdători, în buncăre sau afară din buncăre, pînă cînd vor ajunge în data de 21 şi cei din Honolulu. 

Pot să dorm liniştită pînă dimineaţă, căci între mine şi urmaşii maiaşilor din sudul Mexicului sau din Guatemala e o diferenţă de 8 fuse orare. 

Dacă mîine se împlinesc profeţiile voi sărbători sfîrşitul, iar dacă nu se împlinesc, voi sărbători ne-sfîrşitul. Alături de cel drag, cu vin roşu de la ţară şi cu gulaş secuiesc.

Becalisme

"Stăpînul scoate calul din noroi ... e un proverb bizantin ... îl scoate pentru că îl doare sufletul şi nu-l lasă acolo."

"Sunt al războiului cînd mă gîndesc la lume, dar cînd mă gîndesc la Dumnezeu imediat fac pace pe loc."

Logica şi Banca Comercială Română

client: Buna ziua. Vă rog să-mi eliberaţi un extras de cont pentru ultimele 4 luni. 
ofiţer BCR: Vă costă 4 lei.
client: Hmmm ... păi ... în urmă cu ceva vreme era gratuit.
ofiţer BCR: Şi acum este gratuit. Dar, doar dacă îl luaţi numai pentru luna anterioară. Dacă nu, vă costă 1 leu pe lună. 
client: Nu înţeleg care este diferenţa...
ofiţer BCR: Astea sunt regulamentele. Mai doriţi extrasul?
client: Bineînţeles ... dar eram curios să înţeleg logica regulamentelor. 
ofiţer BCR: Aceasta este strict problema dumneavoastră. Deci, doriţi extrasul? Repet ... 4 lei pentru ultimele 4 luni, 12 lei pentru 1 an.
client: Şi ... probabil ... 36 lei pentru 3 ani ... E o sumă prea mică pentru o luptă pe principii. Totuşi, de ce nu 3 lei ... căci luna anterioară nu se pune.
ofiţer BCR: Ba se pune. dacă cereaţi doar pentru această lună era gratuit. Dar dumneavoastră solicitaţi extrasul pentru patru ... repet ... patru luni.
client: În glumă fie spus, dacă luam întâi extrasul de cont pe o lună şi apoi veneam mîine şi luam pentru 3 luni, cît plăteam mîine?
ofiţer BCR: 4 lei
client: ... Bun aşa ... daţi-mi vă rog un extras de cont la 4 lei.

A fi sau a nu fi Ponta premier

Pentru a se salva pe sine de la demitere, preşedintele Băsescu l-ar putea numi pe Ponta premier. Semnificaţia gestului ar fi aceea de acceptare a faptului că "plagiatorii sunt mai votaţi", ba chiar mai rău, că trebuie să fie mai votaţi. Ar fi un gest echivalent unei abdicări de la principii, sub falsa impresie a apărării interesului naţional. Numirea lui Ponta nu i-ar garanta însă preşedintelui că Parlamentul nu va vota suspendarea, indiferent de avizul Curţii Constituţionale, pentru a-i da o ultimă şansă lui Antenescu.
 
Băsescu ar putea să-şi asume riscul demiterii şi să nu-l numească pe Ponta premier. Deoarece în lipsa impunerii unui cvorum demiterea are o probabilitate de 100%, acest gest ar fi echivalentul unei abdicări nu de la principii, ci în numele principiilor. Nenumirea lui Ponta însă nu ne-ar oferi ocazia de a ne bucura sadic de împlinirea profeţiilor legate de proasta guvernare.

Pentru că politica este o artă a compromisurilor, Băsescu ar putea să negocieze cu Ponta funcţia de premier la schimb cu titlul de doctor. Viitorul prmier să renunţe la titlul de doctor, în numele interesului naţional. Oricum un premier nu are nevoie de un doctorat pentru a-şi exercita atribuţiile. 

Nu-mi pare rău că prin comportamentul meu de non-votant am contribuit la creşterea numărului de parlamentari usl-işti şi am făcut mai dificilă decizia preşedintelui. Nu l-am ajutat pe Băsescu în luarea deciziei pentru că el nu mai este preşedinele pe care în urmă cu ceva vreme l-am votat, pentru că a obosit şi a devenit din ce în ce mai şantajabil.

14 decembrie: "President Barroso looks forward to working with Prime Minister Victor Ponta and President Basescu, during the coming challenging years, to promote the necessary reforms in Romania's and Europe's interest." 

Decizia va fi (a fost) luată cu sprijinul Uniunii Europene :))

Semnificaţiile zilei de 9 decembrie

9 decembrie 2012 - Românii, în minoritatea lor, au votat parlamentarii. Rezultatul: o "supermajoritate" USL (PSD plus PNL plus PC plus UNPR)

9 decembrie 1967 - s-a născut Dan Diaconescu
9 decembrie 1967 - Nicolae Ceauşescu a fost ales în "funcţia supremă" de preşedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România.
9 decembrie 2012 - liberalul (!) Gigi Becali a fost ales parlamentar ... 

Referendum pentru exploatarea aurului de la Roşia Montană

În data de 9 decembrie are loc un referendum aşa-zis "local", în 35 de localităţi din judeţul Alba, aşa-zis "direct interesate": Abrud, Albac, Almaşu Mare, Arieşeni, Avram Iancu, Baia de Arieş, Bistra, Bucium, Ceru Băcăinţi, Ciuruleasa, Cîmpeni, Cricău, Galda de Jos, Gârda de Sus, Horea, Ighiu, Întregalde, Livezile, Lupşa, Meteş, Mogoş, Ocoliş, Poiana Vadului, Ponor, Poşaga, Râmetea, Râmeţ, Roşia Montană, Sălciua, Scărişoara, Sohodol, Stremţ, Vadu Moţilor, Vidra şi Zlatna. 

Conform Hotărârii Consiliului judeţean Alba nr.183 din 16 noiembrie 2012, "obiectul referendumului îl reprezintă consultarea cetăţenilor cu drept de vot şi cu domiciliul în unităţile administrativ-teritoriale menţionate la art.1 cu privire la repornirea mineritului în Munţii Apuseni". Dar întrebarea de pe buletinul de vot a fost extinsă, cetăţenii fiind îndemnaţi să răspundă cu da sau nu la următoarea întrebare „Sunteţi de acord cu repornirea mineritului în Munţii Apuseni şi a exploatării de la Roşia Montană?"

Nu pot a nu mă întreba care au fost criterile de stabilire a intersului direct al votanţilor. Pe lista participanţilor la referendum sunt şi locuitori ai câtorva localităţi îndepărtate de Roşia Montană, dar interesul direct local se extinde doar până la Gâlda de Jos sau până la Ceru Băcăinţi. Dar de ce nu votează şi locuitorii din Alba Iulia? Sau cei din judeţele învecinate? Sau chiar cei din Bucureşti? Simplu, ar răspunde cei care doresc cu orice preţ exploatarea aurului (şi argintului) de la Roşia Montană: nu au solicitat organizarea unui referendum cu privire la această chestiune.

Despre referendumul aurului nu a fost o dezbatere publică televizată sau radiodifuzată. Doar reclame obsedante ale uneia dintre părţi cu figuranţi plătiţi să-şi exprime dorinţa de muncă ca exploatatori de resurse minerale.

Mă încăpăţânez să cred că acest referendum este unul inutil, pentru care s-au rispit doar 300.000 lei şi timpul alegătorilor. Că rezultatul referendumului nu poate ţine loc de aviz de mediu. Că exploatarea aurului de la Roşia Montană este o chestiune publică, de interes naţional, care mă implică şi pe mine. Şi Io cred că această exploatare, dorită sau nu, nu se poate face oricum şi cu orice preţ.

UPDATE: Referendumul a fost invalidat, nefiind atins cvorumul.

Eu iarna asta nu votez!

Mă oboseşte să aud doar despre candidaţi corupţi. Îmi pare că niciunul dintre candidaţi nu se prezintă pe sine, cu bunele sale moravuri, ci preferă să povestească despre relele adversarului. Iar eu m-am săturat să votez contra cuiva sau să aleg răul minor. Dacă nu am cu cine vota, prefer să nu-mi irosesc votul.

Minciuna ca mijloc de adaptare

Trăim într-o lume contrafăcută. Diplome „fake” la universităţi de prestigiu decorează CV-urile aleşilor noştri, ale şefilor, colegilor şi vecinilor noştri. CV-uri fake, ornamentate cu diplome trendi intră în competiţie cu CV-uri modest de cinstite. Mincinosul ştie că doar o miză mare ar putea determina pe un jurnalist iscoditor să verifice autenticitatea unei diplome, apelînd direct la sursă. Mincinosul ştie că, de obicei, cu cît o persoană beneficiază de un status mai înalt şi de o putere financiară mai mare, este mai credibil în ceea ce spune privitor la pregătirea sa academică. Şi la urma urmei, poate fi credibil, atît timp cît ar putea să-şi plătească taxa de participare fără frecvenţă şi în final să-şi cumpere la un preţ derizoriu o diplomă. De ce să mintă că are o diplomă, cînd îl costă atît de puţin să-şi cumpere una? Mai ales că cei care au cunoştinţe şi abilităţi de a scrie o lucrare de licenţă sau o teză de doctorat sunt prea săraci financiar ca să nu accepte să-şi vîndă gîndirea pe piaţa diplomelor noi sau second hand. Doctoratele se fac în serie, sunt cumpărate cu mii de euro, îmbogăţesc profesorii şi ridică spectaculos nivelul academic al beneficiarilor. Dar şi un doctorat cumpărat este o minciună, una mai frumos ambalată.

Trăim, învăţăm, muncim şi încercăm să rezistăm într-o lume a lucrărilor la comandă … faci comandă online pentru o lucrare de licenţă sau pentru un referat, potenţialii autori ofertează, se întîlneşte cererea cu oferta, are loc o licitaţie, cîştigă oferta cu preţul cel mai scăzut, autorul cîştigător e fericit, scrie o lucrare originală sau adaptează pe măsura beneficiarului o lucrare second hand, se tranzacţionează lucrarea în schimbul banilor, beneficiarul susţine lucrarea în faţa comisiei, ia nota, se pavoazează CV-ul …   Şi care-i problema? Păi problema e că cel care şi-a luat astfel examenul, licenţa sau doctoratul are convingerea că şi tu ai procedat identic. Că o diplomă nu valorează mai mult decît preţul care a fost plătit pentru ea. Că important este ceea ce faci, nu ceea ce ştii. Just do it! Cel care face trebuie să şi greşească, căci numai cine nu face nu greşeşte. O bună justificare pentru cel care „doar face”, iar greşelile îi acoperă astfel neştiinţa. Toleranţa socială faţă de greşeli este mare, mai ales atunci cînd nu costă viaţa. Dar din păcate, sunt încă meserii în care ignoranţa unuia costă viaţa altuia. Poate nici asta nu mai contează, atît timp cît medicul care a omorît un om are bani suficienţi pentru a da mai departe mita pe care a primit-o şi poate învăţa din propria greşeală penală, spre confortul viitorilor săi pacienţi.

Cu insatisfacţie recunosc că pînă acum cîteva luni scriam referate, lucrări de licenţă şi doctorate "la comandă". Cîştigam bine din această activitate şi trăiam confortabil, convinsă fiind că dacă nu aş fi făcut-o eu, o făceau alţii. Am renunţat, speriată de gîndul că unul dintre beneficiarii lucrărilor mele ar putea ajunge premier sau ministru al educaţiei sau medicul meu de familie. Un scenariu trist, nu-i aşa?

Procurorul plagiator

Am citit procesul-verbal întocmit de către cei patru membri ai comisiei care a evaluat proiectele prezentate de magistraţii înscrişi la concursul pentru ocuparea posturilor de procuror general şi de şef al DNA. Recunosc că a fost surprinzător să constat că, în realizarea proiectelor manageriale, 60 la sută dintre procurori au copiat blocuri de text din lucrări ale colegilor magistraţi. "Lupul şef la stînă", spunea străbunicul meu.

Procurorii plagiatori înscrişi la concurs care şi-au însuşit pasaje din lucrările altora au arătat că sunt "hoţi de proprietate intelectuală". Dar ei ştiu că, spre deosebire de furtul bunurilor care este sancţionat penal, furtul intelectual nu este o infracţiune. Furtul intelectual este doar o faptă blamabilă şi foarte rar sancţionată în România prin excluderea din mediul academic sau prin retragerea unor titluri sau drepturi obţinute fraudulos.

Ar trebui să-mi fie ruşine?

Impactul proiectelor finanţate din fonduri europene

Măsoară cineva impactul proiectelor finanţate din fonduri structurale? Ca beneficiar (membru al grupului ţintă) al unui proiect finanţat în cadrul POS DRU spun că nu. Ca şi consultant în implementarea unui proiect finanţat în cadrul POS CCE spun că nu. Este înspaimîntător cum se risipesc banii în proiecte inutile, al căror unic scop este plata salariilor sau achiziţii publice contrafăcute. Deşi îndeplinirea indicatorilor este fundamentală pentru rambursarea cheltuielilor, vigilenţa funcţionarilor publici implicaţi în monitorizarea proiectelor este rudimentară.

Deşi ar fi atît de uşor să se identifice erorile, neconformităţile, hoţiile, îmi permit naivitatea de a nu înţelege raţiunea pentru care finanţatorul se face a nu le observa. Să fie incompetenţă, indiferenţă, superficialitate? Oricare ar fi motivul, îmi pare că nimeni nu e interesat să verifice corectitudinea, autenticitatea cifrelor, procentelor, măsurătorilor. Despre calitate nici nu se mai discută. Au fost 80 de participanţi la eveniment? Da. Au fost prezenţi trainer-ii 300 de ore? Da. Au fost promovaţi toţi participanţii? Da. S-a copiat la examen. Bineînteles că nu! Au participat trei firme la procesul de achiziţie publică? Da. S-a respectat procedura? Da. A cîştigat cine trebuie? Bineînţeles că da! 

În una din zilele săptămînii trecute m-am intersectat cu participanţii la un miting legat de suspendarea plăţilor  POS DRU. Poate că unii dintre ei sunt cinstiţi ... Pentru aceştia postarea mea este nepoliticoasă, jignitoare, nedreaptă.   

Las' că merge şi aşa!

Mă irită această "toleranţă" faţă de treaba prost făcută de către omul nepotrivit. Ceea ce mă irită însă mai mult este atitudinea dispreţuitoare şi intolerantă faţă de cel care-şi asumă riscul de a răspunde că "aşa nu (mai) merge".

Unii spun "las' că merge", acceptînd cu o resemnare mioritică că ceea ce merge rău de ceva vreme nu trebuie să iasă din rutină, trebuie să meargă aşa pe vecie. Alţii spun "las' că merge" deoarece e mai comod aşa, pentru că dacă un lucru merge oricum, indiferent cum, este lipsit de sens să investeşti efort în a-l face să meargă mai bine. Mulţi spun "las' că merge" clamînd cu superficialitate eficienţa, importanţa ca ceva să meargă mai repede, cu resurse minimale de timp, de efort mental şi de transpiraţie. Nu contează rezultatul, important este că ai făcut, că ai încercat. Este blamabil să-l corectezi pe cel care a făcut. Important este să apreciezi efortul depus pentru a face ceva. Just do it! Doar fă, indiferent cum!

Şi ce dacă peretele noii case în care te-ai mutat este înclinat cu 5 cm, că jurnalistul face o greşeală gramaticală pe frază, că medicul uită un instrument de tăiere în abdomenul pacientului, că şoferul nu semnalizează cînd virează la stînga, că poliţistul aflat în intersecţie nu-l vede pe cel care trece pe roşu, că promoţia nu este o reală reducere cu 50 la sută, că lucrarea de licenţă a feciorului tău este cumpărată, că o persoană publică este acuzată de furt intelectual ... Şi ce dacă ... "las' că merge şi aşa" ...

Altfel spus, tot în stilul nostru balcanic: "Şi care-i problema?"

Caligrafie între literele de mînă şi literele de tipar

Cu ocazia ultimului curs, am constatat că nu am mai scris cu mîna de cîţiva ani. Sau dacă am scris, acest lucru l-am făcut în grabă, mîzgălind în agendă cîteva cuvinte prescurtate sau cîteva cifre. Nu am uitat să scriu „de mînă”, nu am pierdut această abilitate, dar nu mai reuşesc să scriu frumos. Pe vremuri aveam nota 10 (zece) la caligrafie, adică scriam frumos şi citeţ. Şcolăriţă fiind, am transpirat făcînd beţişoare şi cîrlige, iar astăzi literele scrise de mîna mea  arată chinuite, ca nişte monştri, un amestec inegal de Arial şi Brush Script.

Pentru că de ani buni n-am mai exersat scrisul şi am preferat varianta comodă, modernă de a selecta fonturi frumoase dintr-o listă, am ajuns să scriu de mînă ca şi cum aş scrie de tipar. Sunt fericită totuşi că, ispitită fiind de farmecul literelor de pe compiuterul meu, n-am renunţat la diacritice. Atît mi-a mai rămas: să iubesc diacriticele. Fără ele nu aş putea face diferenţa între tata şi ţâţa mamei, de exemplu. Nu ştiu alţii cum pot, dar mie mi-ar fi greu fără ele. Şi nu doar de dragul lizibilităţii …

 

Lincuri pentru bani

Bani, bani, bani ... Nu înţeleg de ce, în mod automat îmi apare lincul spre o platformă de tranzacţionare online (zîmbesc trist).

Mic tratat despre inadaptabilitate pentru începători I

Acest tratat despre inadaptabilitate se adresează celor cinstiţi care au eşuat şi nu înţeleg de ce. Celor care cred în modele demodate şi care insistă să creadă într-o lume ghidată de valori non-financiare, intangibile. Celor care cred în poveşti cu zîne şi cu feţi frumoşi care în finalul poveştii înving balaurul cu zece sau şapte capete. Celor care cred că adevărul este prioritar în faţa minciunii. Celor care cred că realitatea nu se întîmplă la televizor, ci se face la televizor. Celor care cred că ploaia este frumoasă. În general, celor care cred.

Scopul este unul hedonic, de a-i face pe inadaptabilii de astăzi să se simtă mai bine acceptîndu-şi inadaptabilitatea. Eu am ales libertatea de a fi inadaptabilă, aşa cum am ales libertatea de a nu munci sau libertatea de a scrie cu î din i. Şi pentru că în drumul meu spre "succes" pe calea anevoioasă a libertăţii şi intoleranţei m-am rătăcit adesea, am considerat util a lăsa marcaje pentru cei care vin în urmă. Îmi place să numesc acest demers curajul de a fi inadaptabil, ceea ce nu e altceva decît curajul de a fi tu însuţi într-o lume care a uitat să fie. Just be (you)!

Inteligenţa ca adaptabilitate

Inteligenţa, fie ea logico-matematică, socială sau practică este definită ţinînd cont de gradul de adaptabilitate la mediu/context, de capacitatea de a răspunde adecvat stimulilor. În lumea animală „neinteligentă” adaptabilitatea înseamnă supravieţuire, căci cine nu se adaptează este sortit morţii premature. În lumea umană, neadaptarea este una dintre cauzele eşecului. A nu face cum face toată lumea îl face pe cel care nu se conformează să devină luzăr, sărac, ineficient.

Dar dacă, pentru a te adapta, trebuie să fii mai prost decît eşti, care este soluţia cîştigătoare? Ce faci dacă iteligenţa, dincolo de o simplă definiţie, este apreciată de ceilalţi ca măsură a adaptabilităţii la prostie sau cel puţin a toleranţei la prostie? În lumea condusă de proşti aceştia devin modele de succes, sunt invidiaţi, au bani, maşini, amante, au poziţii sigure pe înalte trepte ale ierarhiei sociale, prostia devine o virtute, iar adaptabilitatea este definită ca inteligenţa de a fi prost. Mai bine prost şi bogat, decît deştept şi sărac. Nu contează ce ştii, nu contează ce gîndeşti ci ceea ce faci sau, mai rău, ceea ce spui că faci, că ai făcut sau că vei face. Pentru a „ajunge ceva în viaţă” este vital să devii prost. Just do (it)! Şi dacă nu poţi să devii prost, măcar să te porţi cameleonic, să mimezi prostia celor care sunt mai aproape de tine. Spune-mi pe cine respecţi şi îţi voi spune cît de inteligent ai devenit.

Prostul inteligent

În autobuz sau tramvai am ocazia să aud zilnic vorbindu-se despre prostia aleşilor, alegătorilor, colegilor, rudelor, femeilor, poliţiştilor. Vorbindu-se prost despre prostie. Primesc zilnic în generoasa mea cutie poştală electronică bancuri, imagini, filme şi citate care subliniază comic prostia, dar expeditorii mei sunt majoritatea asemenea personajelor din aceste mesaje. „Rîde ciob de oală spartă”, spunea străbunicul meu. Prostul rîzînd de prost(ie), fără autoironie, ci complexat de superioritate. Disonant, oarecum asemănător cu cel care înjură, jigneşte, bîrfeşte, vede o biserică, îşi face cruce amplu cu mîna sau mai discret cu limba, trece de biserică şi o ia de la capăt cu înjurăturile, pînă la următoarea biserică.

Becali liberalul

"Orice ordin voi primi de la PNL îl voi duce la îndeplinire. Asta înseamnă cu PNL o să aibă o strategie politică şi eu ma voi încadra în ea." - Gigi Becali

Deschid televizorul: Gigi Becali e omniprezent. Ştiri cu şi despre Gigi pe Realitatea, pe RTV şi pe Antena 3. Mă opresc la un tolcşou cu Florian Bichir şi Rareş Bogdan.

Realitatea TV. 18:50.
"PNL, de la Brătianu la Becali"

"Cu femei nu mă concurez … Bă …Sulfamida Barbu ... Măscăriciul de Preda .. nu dau doi bani pe el … mă compar eu cu papagalul … După 3 ani a început să-şi cumpere un pulover … Vorbesc cu el ideologic … Ideologia nu e dacă o citeşti. O ai în inimă. ... Iertare, iertare, iertare ... Dar trădarea nu o iert."

Să fie domnul liberal Gigi amnezic sau, în opinia domniei sale, sînt mulţi papagali printre politicieni? Astăzi se războieşte cu papagalul Preda. În urmă cu 7 ani îl numea "Very Important Papagal" pe actualul său coleg liberal Tăriceanu ... Cu puţină răbdare, se pregăteşte papagalul Crin. 

Gigi, campionul anacolutelor: "La ora asta e bine pentru România, parerea mea este să terminăm ... mama mea îmi spunea rămâi acolo ... io în opinia mea este să facem bine pentru ţară. Începem o viaţă nouă cu Ponta şi Antonescu. Îmi pare rău şi pentru Antonescu să mai aştepte doi ani. Dar are răbdare."

Gigi, despre justiţie: "Şi faptele cum s-au întîmplat să aibă mare grijă ministrul doamna Pivniceru ca să nu desemneze la departamentul anticorupţie pe domnul ... cum îl cheamă ... care şi-a depus candidatura ... cum îl cheamă ... da, care e procuror ... las' că-mi amintesc ... Claudiu Dumitrescu, care a spus la prima mită: corupţie. În opinia mea, cred că DNA are la ora asta nişte procurori incoruptibili, dar trebuie să aibă un alt cîrmuitor care să-i pondereze. Ei sunt foarte răi şi incoruptibili şi e bine asta, dar dacă au şi un om rău cum era Morar inventează dosare. Legea trebuie să fie mai mult decît matematica, trebuie să fie sfinţenie."

Gigi, despre limba română: "De ce sunt aşa naţionalist? Pentru că România trimitea bani în Grecia şi Albania ca bunicii mei să înveţe limba română."

Gigi, dînd exemple de oameni de stat pe care îi apreciază: "Oameni de stat ... daţi-mi voie, sper să mă gândesc foarte mult, e prea mult spus om de stat dar, oameni care îmi plac e ăla ... Şova, chiar şi Corlaţeanu şi ăla ... nu ştiu cum îl cheamă ... e ministru la PNL ... care e tuns scurt aşa."

Gigi, despre finanţarea PNL: "Nu pot să spun nimic pînă în momentul cînd vorbesc. O să dau cît permite legea. O să dea fiecare rudă cîte 10.000. O sută de rude cîte 10.000"

Gigi, despre Ponta şi Antonescu: "Cu ştate vechi curaţi ca ei nu găsiţi."

Gigi, despre statutul său de demitar: "În opinia cred că numai astăzi USL-ul a cîştigat 3%. Eu, vă daţi seama de aia mă bucur că am intrat în partidul ăsta ... sunt lucruri pe care le-am construit cu mîna mea în politică. Deci lumea trebuie să înţeleagă un lucru: un demnitar nu trebuie să reprezinte, un demnitar nu e chemat să reprezinte că nu dă concurs la Cannes, nu trebuie să reprezinte, ci să facă ceva. Să se facă diferenţa nu dacă te reprezintă dacă e intelectual sau ce e. Domnul profesor Nistor a venit odată cu Cristian Preda ... domnule, pe cuvîntul meu, diferenţă de la cer la pamînt, diferenţă de clasă: ăsta are diferenţă de clasă, ălălalt e un sărăntoc ... nu înţeleg cum a ajuns profesor universitar ... io ar trebui să ajung profesor mondial!"

Gigi, despre Cristian Sima: "Io l-am sunat. ... Cei puternici îi ajută pe cei slabi. ... Păi i-am spus: vino la mine la palat, îţi fac o cameră la palat şi să vedem cine se mai ia de tine ... vorbesc cu Dimofte. Te protejez numai dacă dai banii înapoi. Io nu protejez escrocii ... în cît timp dai banii înapoi. Şi vii, îţi fac birou, îţi dau capital de lucru.  Bă băiatule, te iau io de la aeroport, te duc la palat, îţi dau io birou. Vorbesc io cu Dimofte. Îţi convine? Da' ... nu apeşi pe butoane decît unde spun eu. El îmi divulgă inteligenţa lui, dar io iau hotărîrea finală pe ce buton apasă ... Piaţa asta de capital este o ruletă financiară cu laser cu magnet, adica ţi-o bagă bila într-un număr. Dacă eşti băiat deştept, pentru că ei, aştia mai marii financiari îi adună într-un buget şi dau lovitura de graţie. Dacă eşti băiat deştept şi nu eşti lacom. El, de exemplu Sima a cîştigat, dar a intrat într-o criză financiară şi a riscat, a intrat în ruleta financiară."

Final de emisiune "Să mulţumim împăratului Hristos că a făcut posibilă emisiunea asta."


Update: RTV, ora 20:32
"Imediat: Becali, în direct la ultima oră" cu Cătălin Striblea ...

Gigi, despre sprijinul pnl-iştilor: "Consilierul domnului Stolnici m-a sunat şi mi-a spus: dacă aveţi nevoie contactaţi-mă ... domnul Stolnici care vă iubeşte şi vă va sustine... Dar io vreau să trec acest examen în PNL fără pile."

A vota sau a nu vota?

Opţiunea mea din 29 iulie va fi o decizie bazată pe încredere: încrederea pe care o am sau nu o am în actorii referendumului.

De ce nu am încredere în Crin?
- pentru că deviza lui este "mă fac frate cu oricine pînă trec puntea" (Voiculescu);
- pentru că altă deviză este "cine nu e cu noi e împotriva noastră"  (trădătorii Chiliman, Patriciu, Djuvara, Câmpeanu, Cioroianu);
- pentru că a ţinut să ridice miza unui referendum care nu îl viza, prin anunţarea ieşirii din viaţa publică;
- pentru că şi-a înşelat alegătorii, lipsind de la serviciu  (în perioada decembrie 2008 - decembrie 2010 a avut prezenţă de 1,3%, iar în legislatura septembrie - decembrie 2011 prezenţa a fost de 0 %);
- pentru că are un discurs vadimist, prea populist pentru gustul meu;
- pentru că ceea ce îl conduce este ura împotriva lu Băsescu: "ori tu, ori eu";
- pentru că la alegerile europarlamentare şi-a aşezat soţia pe o poziţie eligibilă , în faţa lui Cioroianu şi a Renatei Weber

Despre încrederea în Ponta sunt dezgustată să mai scriu. Aştept să-şi dea demisia.

Deşi încrederea mea în Băsescu s-a erodat mult în ultimii ani, a rămas încă la un nivel care depăşeşte pragul minimal de încredere.

Simplu spus, dacă ar trebui să plec într-o călătorie riscantă în jungla amazoniană şi ar trebui să-mi aleg un partener de călătorie dintre cei trei, l-aş alege pe Băsescu. Mă risc cu Băsescu, tocmai pentru că ştiu ce riscuri îmi asum!

Dialog neimaginar Andrei Pleşu - Crin Antonescu

Crin Antonescu: Am pus rămăşag cu mine şi onoarea mea, ori tu, ori eu!

Andrei Pleşu : Eu as defila prin tot Parlamentul Romaniei, printre toti guvernantii Romaniei, cu intrebarea “Ce stii sa faci?”. Si as incepe in primul rand cu tine, domnule Crin Antonescu: “Batrane, ce stii sa faci?” Arata-mi si mie o dexteritate. Stii sa faci un scaun? Stii sa scrii un text de istoric, cum zici ca esti? Arata-mi ceva. Arata-mi ca poti si altceva in afara de clampaneala. Uita-te la CV-ul lui Mitterrand, al lui de Gaulle, al lui Helmut Kohl. Sunt oameni care au crescut intr-o anumita calificare umana si profesionala. Nu se poate sa te trezesti peste noapte conducand un stat si spunand “Ich bin ein Berliner”.

 
Crin Antonescu: Votaţi de mână cu Dumnezeu!

Andrei Pleşu : Eu nu sunt dispus sa-mi introduc pe agenda ceva care mi s-a impus prin manevre pe care le socotesc discutabile.

Criza la români: 21 de milioane de euro vs. 0,8 milioane de euro

Executivul a decis să aloce din Fondul de rezervă bugetară aproximativ 95 de milioane de lei (aproximativ 21 de milioane de euro) pentru desfăşurarea referendumului. "Ministrul delegat pentru Administratie Publica, Victor Paul Dobre, a confirmat ca Guvernul va cheltui o suma estimata la acest moment de 95 milioane lei pentru organizarea referendumului de demitere a presedintelui Traian Basescu." (vezi aici şi aici). Suma este certă.

În acelaşi timp, jurnaliştii antenişti se oripilează pentru o eventuală investiţie de 1 milion de euro în reamenajarea şi remobilarea unei vile a RAPPS. Investiţia de 1 milion de euro este o nouă minciună a lui Ponta, căci un comunicat transmis de către RAPPS către Mediafax arată că această investiţie în perioada 2008-2011 a fost de vreo 0,8 milioane de euro.

Dincolo de valoarea sumei investită într-o vilă de protocol al cărei presupus beneficiar ar fi Traian Băsescu, rămân două întrebări:

1.  Suma de 21 de milioane de euro este mai mare decît cea de 0,8 milioane de euro? 
2. Este justificată investiţia în organizarea unu referendum al cărui unic scop este scăparea cu orice mijloace de Traian Băsescu?

MANEA. Ion Manea - primar PNL de Orşova

Cum poate o persoană dovedită ca şi colaborator al securităţii să fie primar? Primar PNL, partid care a exclus-o în urmă cu cîţiva ani pe doamna Mona Muscă, deşi informaţiile furnizate de către ea nu intrau în categoria acelora care ar fi pus în pericol viaţa, sănătatea sau încălcarea unor drepturi ale persoanelor.

Am citit sentinţa din 2008 şi reţin din ea doar două pasaje:

"Pârâtul avea cunoştinţă de gravitatea faptelor sale precum şi de consecinţele pe care le puteau suporta persoanele denunţate prin informaţiile oferite Securităţii."

"În speţa de faţă, informaţiile furnizate intră în categoria acelora care ar fi pus în pericol viaţa, sănătatea sau încălcarea unor drepturi ale persoanelor vizate."

 Cinic, nu?

Asta după ce am avut surpriza neplăcută de a-l vedea pe Marius Oprea la unul dintre posturile tv ale colaboratorului Voiculescu. Mai mult chiar, cartea lui Marius Oprea despre Băsescu este publicată şi vîndută de unul dintre trusturile media ale aceluiaşi Voiculescu.

AGERPRES şi plagiatul lui Ponta

Pentru cei care nu ştiu, Agerpres este "instituție publică autonomă de interes național, independentă din punct de vedere editorial, aflată sub controlul Parlamentului". Uneori, controlul parlamentar se pare că influenţează delicat şi independenţa editorială.

În ziua de 20 iulie 2012, la aflarea verdictului dat de către Comisia de etică a Universităţii Bucureşti, aproape toată presa a preluat ştirea fără dubii, sub un titlu clar: "Ponta a plagiat!". Lipsa de echivoc a fost susţinută de însuşi preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc.

Cei de la Agerpres au preluat ştirea astfel: "Comisia de etică a UB: Există dubii privind actul de coordonare ştiinţifică în teza de doctorat a lui Ponta". Asta da "imparţialitate"!.

Despre "independenţa" Agerpres demonstrată în ultimele săptămîni aici şi aici

Cum au înţeles alte agenţii de presă să prezinte ştirea despre plagiatul lui Ponta:

Mica publicitate

Caut ţară. Ofer recompensă. Nu sunt pretenţioasă, vreau o ţară cu o singură dictatură, nu cu două.

Controversatul art.10 din Legea referendumului

Mihai Goţiu a inventariat într-un mod profesionist evoluţia legislativă a formulării art.10 din Legea referendumului. Am făcut şi eu ieri acest demers şi mi-a luat cîteva ore să înţeleg modificarea modificărilor. Din păcate, cred că legile la noi sunt făcute tocmai pentru a te/ne încurca şi, în anevoiosul demers al înţelegerii, să renunţi a mai pricepe spiritul şi litera legii. Legea de adoptare cu modificări a OUG de modificare a OUG care modifică Legea de modificare a OUG şi aşa mai departe ...

Îmi permit a completa postarea lui Mihai Goţiu cu menţiunea că în anul 2007, judecătorul GÁBOR KOZSOKÁR, în opinia sa concurentă afirma “Includerea în textul art.10 a sintagmei „prin derogarea de la art.5 alin.(2)”, inutilă şi fără nici un efect juridic, nu face ca textul respectiv să fie contrar vreunei prevederi constituţionale. Posibilitatea demiterii Preşedintelui României prin votul majorităţii cetăţenilor participanţi la referendum, indiferent cât de infimă ar fi această participare, ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor prin al căror vot a fost ales preşedintele”.

În plus, cred că demiterea preşedintelui în condiţii mai defavorabile decât demiterea unui primar (referendumul local este valid dacă participarea la vot este de jumătate plus unu din numărul celor înscrişi în listele electorale) este DISCRIMINATORIE.

Minciunile ctrl V. Ponta

Deciziile date de Curtea Constituţională ieri, 9 iulie 2012 NU au spus că schimbările din Parlament sînt constituţionale. Nici măcar nu a existat o dezbatere a judecătorilor pe acest aspect, deoarece sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Vasile Blaga, precum şi de un număr de 28 de senatori aparţinînd PDL referitoare la neconstituţionalitatea Hotărîrii Senatului nr.24 din 3 iulie 2012 privind revocarea lui Vasile Blaga din funcţia de preşedinte al Senatul a fost respinsă, ca INADMISIBILĂ. Repet, ca inadmisibilă, nu ca fiind constituţională!!

Acelaşi raţionament este valabil şi pentru sesizarea Robertei Anastase şi cea a lui Traian Băsescu.

Deci Ponta se pregăteşte să meargă la Bruxelles şi Berlin cu minciuni.

Şi nu poate spune că nu ştie ce înseamnă din punct de vedere juridic cuvîntul "INADMISIBILITATE".

Mai mult, ştie că sezizările de neconstituţionalitate formulate vor deveni admisibile după publicarea Deciziei CCR referitoare la neconstituţionalitatea OUG care îi restrîngea drepturile în ceea ce priveşte controlul de constituţionalitate al hotărîrilor Parlamentului. Şi refuză publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial!

Deczia CCR cu privire la Blaga nu se referă la neconstituţionalitate, ci la inadmisibilitate!

La data/ora la care Curtea Constituţională a fost investită să se pronunţe cu privire la sesizarea formulată de Blaga, NU putea decide referitor la hotărîrile date de către Parlament, deoarece atribuţiile sale au fost limitate în această privinţă printr-o OUG.

Dar, această OUG a fost supusă controlului constituţional şi a fost declarată neconstituţională. Sper că guvernul Ponta nu va evita publicarea Deciziei CCR în Monitorul Oficial, aşa cum a făcut cu Decizia referitoare la participarea preşedintelui României la Consilul European, decizie a cărei publicare este tergiversată, deşi Monitorul Oficial lucrează în ultimele săptămîni pînă tîrziu în noapte. După publicare, această decizie de neconstituţionalitate a OUG care restrînge atribuțiile Curții îşi va produce efectele şi, pe cale de consecinţă o nouă solicitare a lui Blaga va putea fi luată în discuţie.

Astfel, bucuria de astăzi a fost în pripă.
Aştept publicarea în Monitorul Oficial. Poate am dreptate :)))

Abrogarea legii referendumului - din păcate, posibilă

Ceea ce mă întristează astăzi, dar nu mă miră este faptul că poporu' (ăia mulţi adică) nu ar protesta dacă parlamentarii ar vota mîine o lege de abrogare a legii referedumului. Sau dacă, în grabă/urgenţă guvernul "ar da" o OUG ... Căci dacă ceva poate fi modificat în parte, poate fi modificat şi în tot.

Lipsa protestului nu ar fi din cauza prostiei sau ignoranţei. Nu, poporu' nu e prost. Înţelege că scopul guvernanţilor este unul generos: acela de a nu-l mai chinui să meargă la vot. Şi, în plus, un referendum în minus ar mai aduce şi ceva bani la buget :).

Urgenţa democratizării Institutului Cultural Român

De alaltăieri, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 îmi repet obsedant o întrebare la care nu reuşesc să aflu răspunsul: care este "urgenţa" recentelor măsuri luate în domeniul cultural? Altfel spus, unde este urgenţa în ceea ce priveşte reorganizarea Institutului Cultural Roman (i ce re) şi trecerea institutului de sub autoritatea Preşedintelui României, indiferent care ar fi numele acestuia, sub control parlamentar, mai precis, sub autoritatea Senatului. 

De ce era urgent ca Presedintele României să nu mai fie preşedinte de onoare al ICR, aşa cum era prevăzut print-o lege din 2003 ? Pentru că astăzi pe preşedinte îl cheamă Băsescu? Pentru că vrem să-i diminuam lui Băsescu atribuţiile şi, neputând face asta printr-o modificare în regim de urgenţă a Constituţiei, apelăm la ordonanţe guvernamentale şi decizii parlamentare urgente, dar fără valoare juridică? Sau poate pentru că, în urmă cu ceva vreme, a fost promovat un ponei roz de către un institut al cărui preşedinte de onoare era Traian Băsescu?

Oare viitorul preşedinte, indiferent dacă acesta va fi Crin Antonescu sau altcineva va fi mulţumit de această decizie sau va ruga viitorul premier să ia de urgentă o nouă decizie prin care, tot în numele unei urgente transparenţe şi democratizări să-i redea autoritatea pierdută de către inamicul Băsescu? 

În căutarea răspunsurilor la cele de mai sus, am găsit un răspuns, exprimat retoric sub forma unei întrebări: "Politicienii  aflaţi astăzi la putere nu ştiu că Traian Băsescu nu este o instituţie?"

Constituţie "conjuncturală"

Avem o constituţie făcută în context şi interpretată în context. Interpretările constituţionale se fac într-un anumit sens de către majoritatea sau minoritatea aflată la putere. Opoziţia, fie aceasta minoritară sau majoritară, interpretează pe dos, căci interesele ei sunt în contradicţie cu cele ale puterii, iar interesele naţionale nu contează decît cel mult ca element în jurul căruia se poate construi, din patru în patru ani, un mesaj electoral.

Dacă e Ion Iliescu preşedinte, constituţia defineşte România ca o republică semiprezidenţială.

Dacă este Traian Basescu preşedinte, constituţia făcută în perioada iliesciană este contestată de foştii beneficiari, ajunşi din nou la putere. România este pentru urmaşii lui Iliescu o republică "semiparlementară". Pentru că "semiparlamentar" este mai uşor de deviat înspre "parlamentar", chiar dacă litera şi spiritul constituţiei nu îngăduie aceasta.

Şi dacă traducem în engleză "republică semiprezidenţială" în "parlamentary republic", ne este mai uşor să explicăm de ce preşedintele României nu ar trebui să participe la întâlnirile Consiliului European, alături de şefii guvernelor unor republici parlamentare şi de preşedintele unei republici franceze semiprezidenţiale :).

Sunt convinsă că o republică parlamentară este mai adecvată vremurilor, mai eficientă. Dar pentru acest lucru, un prim pas este acela de schimbare a constituţiei şi nu acela de trimitere a primului ministru la reuniunile Consiliului European prin votul unui parlament în care, conjunctural, USL are astăzi majoritatea.

Colegiul Naţional de Administraţie şi rectorul său

C.N.A. (Colegiul Naţional de Administraţie) este o instituţie de tip şcoală care "are rolul de a asigura cadrul instituţional la nivel naţional şi strategic pentru pregătirea în domeniul administraţiei publice". Instituţia organizează cursuri de formare profesională continuă pentru lucrătorii din administraţia publică, fie aceştia funcţionari publici sau persoane angajate în baza unui contract de muncă.

Rectorul acestui colegiu, aşa cum apare pe site, este prof. lector av. Prodan. Prenumele acestui domn Prodan nu este menţionat. Aş fi curioasă să ştiu dacă este vorba de Ioan Grigore Prodan, preşedintele FSUATR (Federaţia Secretarilor Unităţilor Administrativ - Teritoriale din România) sau despre Ioan Grigore Prodan, Şeful Poliţiei Animalelor şi comisar general al organizaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă :))?. Altfel spus, este aceeaşi persoană care, în urma cu cîţiva ani, şi-a schimbat prenumele în Emilian motivînd acest demers astfel: "Mi-am schimbat numele (prenumele - n.a) întrucât am fost numit cavaler al ordinului de Malta. Existau confuzii cu numele meu în cadrul Ordinului Suveran al Sf. Ioan al Ierusalimului şi am vrut să le elimin.''? 

Mă ajută cineva?

Celui care mă ajută îi ofer ca premiu o poveste despre Colegiul Naţional de Administraţie :).

A căzut guvernul!

Dacă echipa naţională ar fi cîştigat un meci de fotbal într-un campionat, lumea ar fi ieşit în stradă. S-ar fi adunat în Piaţă. Soferii ar fi claxonat a bucurie, steagurile ar fi fost scoase de la naftalină şi ar fi fluturat peste statuia caragieleană (escă). Mă aşteptam ca şi la mult-dorita, mult-rîvnita cădere a guvernului MRU să se adune lumea, să se bucure de victorie. Adică să iasă în stradă, să cânte, să danseze ... N-a fost aşa.

Poate lumea aşteaptă finala ... prezidenţială. 

 

Fereşte-te de el

Nu răspunde prostului. Nu-i da explicaţii. Dacă un cîine te latră şi tu nu poţi să-l latri, îi explici ceva?
Nu lupta cu prostul. Nu-i da pietre. Mai bine fugi.

Cum m-am lăsat de televiziune

N-a fost uşor să rezist ispitei. Mai ales că am trei televizoare în casă.

În primul rînd, am renunţat la tolcşouri. Într-o seară am făcut un test de memorie. Am încercat să-mi amintesc ce a zis Hurezeanu despre Băsescu în urmă cu un an. Sau ce a zis Turcescu sau Dragotescu sau Dinescu sau Dumitrescu sau Stănescu sau CTPopescu sau alt Escu. Nimic (re)memorabil! Un alt test pe care nu l-am trecut a fost acela de a găsi în sertarele mnezice numele primilor doi primari ai capitalei. Cu unul dintre nume, Halaicu, m-a ajutat un prieten, iar celălalt nume am renunţat a-l mai căuta. La ce mi-ar mai folosi acum să ştiu acest nume?

În etapa următoare am renunţat la divertismentul televizat. Am decis să nu-i mai las pe alţii să decidă cu ce să mă entărteimănteze. Chiar dacă făceau acest lucru cu mult lov. Am descoperit că rîsul în faţa ecranului la vorbele celor din spatele ecranului este ca un trandafir de plastic parfumat sau ca un parchet laminat cu imitaţie de stejar. Momentul comic televizat pregătit cu trudă în laborator nu dăunează în mod direct sănătăţii, dar, în măsura în care atrofiază organul de simţ al realităţii, este la fel de nociv ca e-urile. Deci, de dragul unei gîndiri ecologice, am spus nu. Adică of.

Într-o ultimă etapă am renunţat la ştiri. Şi dacă nu ştiu că a avut loc un cutremur pe care nu l-am simţit, ce se întîmplă? Dacă nu stiu cîţi au fost omorîţi, condamnaţi, anchetaţi, violaţi care sunt prejudiciile? Dacă nu ştiu care este primarul din Arad sau din Craiova, dacă nu aflu prima ce a spus cine a spus cînd a spus cui a spus care sunt consecinţele nefaste? Oricum lucrurile considerate importante de către cei mulţi le voi afla fără efort şi fără să-mi doresc, în scurt timp, pentru că majoritatea va vorbi despre ele.

În sprijinul demersului de a mă lăsa de televiziune au venit cîteva situaţii favorabile care mi-au arătat diferenţa semnificativă între prezentarea televizată a evenimentului şi realitatea acestuia. Uneori nevinovată, alteori - cel mai adesea - manipulatorie.

Cu toate acestea, în unele nopţi aleg să fiu spectator al emisiunilor lui DD. Pentru că moderatorul, invitaţii, expeditorii sms-urilor sau teleintervenienţii sunt cît se poate de reali. Aparţin României reale, o Românie de care mă feresc din ce în ce mai mult atunci cînd ies pe stradă. O Românie reală pe care aş prefera să o văd doar la televizor, ca divertisment.     

Despre incompetenţa şi impunitatea judecătorilor

În urmă cu doi ani spuneam că am încredere în justiţie. Acum nu mai am. Dacă este posibil ca în legătură cu aceeaşi cauză, în baza aceleiaşi legislaţii şi a aceloraşi probe aflate la dosar, instanţe diferite să pronunţe soluţii diferite, înseamnă că judecarea unui litigiu ţine mai mult de hazard decât de o justă judecată. Prin hazard înţeleg şansa de a nimeri un judecător competent prin distribuirea computerizată a dosarului. Având în vedere că procentul judecătorilor competenţi este redus, probabilitatea de „a trage” un  judecător incompetent este mult prea mare, nepermis de mare. Când spun incompetenţă nu mă refer la aplicarea sau interpretarea neunitară a legii, ci la necunoaşterea legii sau, mai grav, la încălcarea dispreţuitoare a legii.

Din punct de vedere al culpei, pentru judecători lucrurile sunt foarte simple. Se ascund în spatele inamovibilitaţii şi o confundă adesea, cu bună ştiinţă, cu impunitatea.

Judecătorii nu fac abuzuri, nu sunt incompetenţi. Soluţiile lor sunt atacabile prin proceduri judiciare. Şi ce dacă judecătorul primei instanţe a greşit. Ai calea apelului, recursului. Chiar mai mult, ai şi calea revizuirii sau calea contestaţiei în anulare. Dar dacă, ultimul judecător este cel incompetent?

Dacă soluţia pronunţată nu e rezultatul unei greşeli de judecată, ci a unui abuz? M-aş linişti dacă aş afla că, în cadrul unor procese penale, există judecători care au fost acuzaţi pentru faptele lor abuzive. Dar cine ar putea să decidă o începere a urmăririi penale pentru un judecător şi, mai mult, să-l judece? Adică să creeze un precedent. Să deschidă calea proceselor penale împotriva judecătorilor ...

Judecătorul este supraom, nu este egal cu noi. El poate greşi, dar faptele lui nu sunt şi, din păcate, nu pot fi sancţionate. Judecătorul îşi poate permite luxul să greşească fără să răspundă. Ceea ce un medic chirurg, de exemplu, nu poate. Ceea ce un şofer, un electrician, un constructor nu poate. Deasupra judecătorului este un alt judecător, deasupra lui un altul şi aşa mai departe. Judecata judecătorului se face de către clan. Clanul judecătorilor. Legile clanului scrise şi nescrise sunt inatacabile, sunt perfecte, sunt desăvârşite.

Nu scriu despre judecătorii corupţi, ci doar despre cei incompetenţi. Pentru că pe aceştia i-am cunoscut. Pentru că miza în dosarele mele era cea a drepturilor cetăţeneşti, constituţionale. O miză nefinanciară, prea mică pentru a atrage fapte de corupţie :).   

    

Aştept nerealist să aflu despre primul judecător sancţionat pentru abuz sau măcar pentru neglijenţă în serviciu. Repet, pentru abuz sau neglijenţă, nu pentru luare de mită sau pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă vine vorba de alcoolemie, nu pot uita insatisfacţia şi dezgustul provocate de achitarea de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătoarei Turcu ...   Nu era beată, deşi buletinul de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Ploieşti a arătat că în proba predată spre analiză s-a decelat o intoxicaţie etilică de 1 gr la mie. Finalul fericit al poveştii este că procurorul n-a făcut recurs, judecătoarea a fost repusă în funcţie, iar noi i-am platit salariile pe perioada suspendării. Nu pot să nu mă întreb cât de dreaptă şi obiectivă va fi judecata judecătoarei într-un litigiu în care una dintre părţi va fi acuzată pentru prejudiciul produs din cauza aloolemiei la volan ...

Dacă aş ajunge să fiu judecată de doamna Turcu mi s-ar accepta solicitarea de recuzare? Nu cred şi nici nu vreau să aflu răspunsul corect, pentru că am decis că voi depune toate eforturile pentru a nu mai apela la judecători. Pot să rămân fără dreptate şi fără să investesc timp şi neuroni pentru a nu o obţine.