În urmă cu doi
ani spuneam că am încredere în justiţie. Acum nu mai am. Dacă este posibil ca
în legătură cu aceeaşi cauză, în baza aceleiaşi legislaţii şi a aceloraşi probe
aflate la dosar, instanţe diferite să pronunţe soluţii diferite, înseamnă că
judecarea unui litigiu ţine mai mult de hazard decât de o justă judecată. Prin
hazard înţeleg şansa de a nimeri un judecător competent prin distribuirea
computerizată a dosarului. Având în vedere că procentul judecătorilor
competenţi este redus, probabilitatea de „a trage” un judecător incompetent este mult prea mare,
nepermis de mare. Când spun incompetenţă nu mă refer la aplicarea sau
interpretarea neunitară a legii, ci la necunoaşterea legii sau, mai grav, la
încălcarea dispreţuitoare a legii.
Din punct de
vedere al culpei, pentru judecători lucrurile sunt foarte simple. Se ascund în
spatele inamovibilitaţii şi o confundă adesea, cu bună ştiinţă, cu impunitatea.
Judecătorii nu
fac abuzuri, nu sunt incompetenţi. Soluţiile lor sunt atacabile prin proceduri judiciare. Şi ce dacă judecătorul primei instanţe a greşit. Ai calea apelului,
recursului. Chiar mai mult, ai şi calea revizuirii sau calea contestaţiei în
anulare. Dar dacă, ultimul judecător este cel incompetent?
Dacă soluţia
pronunţată nu e rezultatul unei greşeli de judecată, ci a unui abuz? M-aş
linişti dacă aş afla că, în cadrul unor procese penale, există judecători care
au fost acuzaţi pentru faptele lor abuzive. Dar cine ar putea să decidă o
începere a urmăririi penale pentru un judecător şi, mai mult, să-l judece? Adică
să creeze un precedent. Să deschidă calea proceselor penale împotriva
judecătorilor ...
Judecătorul este
supraom, nu este egal cu noi. El poate greşi, dar faptele lui
nu sunt şi, din păcate, nu pot fi sancţionate. Judecătorul îşi poate permite
luxul să greşească fără să răspundă. Ceea ce un medic chirurg, de exemplu, nu
poate. Ceea ce un şofer, un electrician, un constructor nu poate. Deasupra
judecătorului este un alt judecător, deasupra lui un altul şi aşa mai departe.
Judecata judecătorului se face de către clan. Clanul judecătorilor. Legile
clanului scrise şi nescrise sunt inatacabile, sunt perfecte, sunt desăvârşite.
Nu scriu despre
judecătorii corupţi, ci doar despre cei incompetenţi. Pentru că pe aceştia i-am
cunoscut. Pentru că miza în dosarele mele era cea a drepturilor cetăţeneşti,
constituţionale. O miză nefinanciară, prea mică pentru a atrage fapte de corupţie :).
Aştept nerealist
să aflu despre primul judecător sancţionat pentru abuz sau măcar pentru neglijenţă
în serviciu. Repet, pentru abuz sau neglijenţă, nu pentru luare de mită sau
pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă vine vorba de alcoolemie,
nu pot uita insatisfacţia şi dezgustul provocate de achitarea de
către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătoarei
Turcu ... Nu era beată, deşi buletinul de analiză
toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Ploieşti a arătat că în proba
predată spre analiză s-a decelat o intoxicaţie etilică de 1 gr la mie. Finalul
fericit al poveştii este că procurorul n-a făcut recurs, judecătoarea a fost repusă
în funcţie, iar noi i-am platit salariile pe perioada suspendării. Nu pot să nu
mă întreb cât de dreaptă şi obiectivă va fi judecata judecătoarei într-un
litigiu în care una dintre părţi va fi acuzată pentru prejudiciul produs din
cauza aloolemiei la volan ...
Dacă aş ajunge să
fiu judecată de doamna Turcu mi s-ar accepta solicitarea de recuzare? Nu cred
şi nici nu vreau să aflu răspunsul corect, pentru că am decis că voi depune
toate eforturile pentru a nu mai apela la judecători. Pot să rămân fără
dreptate şi fără să investesc timp şi neuroni pentru a nu o obţine.
