Mereu vineri

Viiiiiiiiiiiiiiiineri! Uraaaaaaaaaaaa! E vineri! Majoritatea prietenilor mei se bucură vinerea că vine libertatea sfîrşitului de săptămînă. Există chiar şi o urare: "Happy Friday!". Adică să ai o "Vinere fericită". Pentru că după cinci zile petrecute la serviciu urmează două zile de basm în care te scoli la ce oră vrei, faci ce vrei sau stai cît vrei. Două zile în care ţi se pare că ai timp pentru toate lucrurile şi iubirile pentru care n-ai avut timp în perioada dintre luni şi vineri. Două zile în care îţi propui să ai timp să te plimbi, să citeşti, să găteşti, să te joci cu juniorii, să te întîlneşti cu prietenii, să te ocupi cu altceva, să faci ce îţi place.

 

Satisfacţia este însă scurtă, căci duminică începi deja să devii angoasat de lunea ce va să vină. 

Astăzi m-am surprins fericită pentru că-mi pot permite să trăiesc fiecare zi a săptămînii ca şi cum ar fi vineri. M-am surprins fericită că duminică seara nu trăiesc angoasa sfîrşitului de "sfîrşit de săptămînă", că nu trebuie să-mi pregătesc hainele de serviciu pentru luni dimineaţă ...

Doresc tuturor prietenilor mei să dobîndească cît mai curînd această fericire. Poate astfel voi reuşi să mă întîlnesc mai des cu ei. 

Comuniştii de astăzi

Oamenii care au construit şi care au susţinut comunismul nu au dispărut.

Desigur că nu mă refer la părinţii, bunicii şi străbunicii noştri. Mă refer la cei tineri, fie ei corporatişti, funcţionari publici sau mici întreprinzători. Mai exact, la cei care în numele unui scop mai mult sau mai puţin personal, mai mult sau mai puţin generos sunt dispuşi să accepte sau să apeleze la orice mijloace pentru a-l atinge. Mă refer în primul rînd la cei care pot să-şi toarne prietenii şefului pentru o rapidă ascensiune financiară, la cei care tac atunci cînd drepturile lor sau ale altora sunt încălcate cu bună ştiinţă, la cei care se supun şi respectă fără crîcnire poruncile despotului, le cei cărora, de teama concedierii sau a oprobriului, le este frică să spună ceea ce simt, văd sau gîndesc, la cei care mint cînd ştiu că adevărul le poate aduce dezavantaje, le cei care se cred mai egali în faţa legii, la cei care spun că dacă nu eşti cu ei eşti împotriva lor  ... . Apoi, dar nu în ultimul rînd, mă refer la cei care îi susţin, îi aprobă, îi indrăgesc, îi recompensează sau îi promovează pe cei dintîi. 

Cu oameni asemenea lor s-a construit comunismul.  Cu iesmeni şi cu fricoşi, precum şi cu tirani care îi iubesc doar pentru că au nevoie de slugi, putere şi bani.

Şi, din păcate, nu sunt puţini!

Mi-e POHUI.

Eurovisionul sau Eurovisiunea

Dacă forma articulată pentru viziune/televiziune este viziunea/televiziunea, nu ar fi mai corect să spunem "euroviziunea"? Euroviziune nu este oare un substantiv feminin? Adică o euroviziune, euroviziunea, euroviziunii ...

Ştiu, este vorba despre un concurs (contest), substantiv masculin, şi unii ar spune că acordul se face cu acesta - adică Eurovisionul.  Dar nu mi se pare corect. Dacă am traduce "contest" cu sinonimul "competiţie", am fi obligaţi să facem acordul cu un substantiv feminin şi tot "euroviziunea" ar ieşi.

În plus, cum sună "Concursul Eurovisionului"? :)

Cred că cea mai fericită şi recomandabilă formulare ar fi "Concursul Eurovision" sau "Concursul Eurovisiunii".

Citesc cîteva articole despre Concursul Eurovision şi mă întreb indignată şi ruşinată de ce francezii pot să spună "concours de l'Eurovision" sau "la finale de l'Eurovision 2013", folosind acordul pentru genul feminin, şi NU "concours du Eurovision" sau "la finale du Eurovision 2013"?

                                                                                 sursa aici

                                                                                   sursa aici

Deprisneac ... mi-e pohui!

O asociere ciudată între o trupă de cîntăreţi moldoveni şi o solistă româncă: Carla's Dreams feat. Inna. 

O piesă care în scurt timp a devenit hit: P.O.H.U.I.

Mii de fani care fredonează:  "Dum-dum-dum, durum-du-dum-dum"

Şi o sumedenie de cuvinte greu de înţeles:

• deprisneac, depresniac - depresie, депресныак 
• pohui, ţi-e pohui - exprimarea stării de lehamite în limba rusă, "mi se rupe", "mă doare-n xxxx", похуи 
• P.O.H.U.I. - abrevierea anti-cenzură "Patologia Obstructiv-Huliganică Uniform Iradiată" 
• galeac - a fi fără bani 

Pentru cei care n-au înţeles despre ce e vorba, iată videoclipul:

CNA, TelVerde şi dezotevizarea

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a lansat în data de 13.03.2013 numărul de TelVerde 0.800.888.555, la care „să sune atât copii lăsaţi singuri în faţa televizorului, cât şi adulţii care vor să ia atitudine faţă de conţinutul programelor audiovizuale prin susţinerea petiţiei online”.

Buna iniţiativa, dar mă îndoiesc de eficienţa ei. Unde-s bani nu-i tocmeală, nici măcar în ceea ce priveşte conţinutul.   

Poate ar fi mai bine să închidem toţi televizoarele pentru o lună sau două şi acest protest i-ar afecta mai mult pe decidenţii din televiziuni ... şi, poate, şi-ar revizui politica editorială dezotevizîndu-se.

Îmi pun întrebarea de ce Programul "Bona" al CNA vizează doar protecţia copilului în domeniul audiovizualului? Noi ceilalţi, non-copiii, nu suntem afectaţi? Daca ne cunoaştem drepturile şi libertăţile şi unii dintre noi chiar facem diferenţa între bine şi rău în audiovizual nu înseamnă că nu trebuie să fim protejaţi de înşelătoria telemediatică.

Cînd eram copil

Cînd eram copil certam oamenii mari care rupeau florile. „Folile ping” le spuneam şi le arătam cum lăcrimează tulpina ruptă.

Cînd eram copil mă jucam cu focul. Pînă cînd, într-o zi, am ars buzele păpuşii mele preferate.

Cînd eram copil îmi plăcea să alerg desculţă, prin ţărîna din ocol. Acum păşesc cu prudenţă în nisip, atentă la eventualele cioburi, cuie sau ţigări nestinse.

Cînd eram copil îmi plăcea ploaia mai mult decît soarele. Am învaţat greu ce este şi la ce foloseşte umbrela, căci m-am încăpăţînat să nu accept a mă apăra de ceea ce iubesc.

Cînd eram copil îmi plăceau şoriceii. Îmi plăcea să-i plimb în buzunarele treningului. Pe unul l-au ucis colegii de clasă şi l-am îngropat în curtea şcolii. I-am pus o cruce din scobitori. Pe altul l-a înecat mama, din greşeală, cînd a spălat pantalonii şi nu a verificat ce era prin buzunare.

Cînd eram copil îmi plăceau broaştele, fie ele rîioase sau nu. Îmi plac şi acum dar, cînd am găsit o broscuţă în pat m-am speriat şi nu am adormit pînă ce nu am gonit-o din camera cabanei.

Cînd eram copil îi oboseam pe ceilalţi cu întrebările. Acum îi agasez cu răspunsurile.

Cînd eram copil iubeam păpuşile. Mai tîrziu am făcut păpuşi pentru prieteni. Acum păpuşile zac într-un cufăr al mamei şi nu mai au loc în viaţa mea.

Cînd eram copil abia aşteptam să mă trimită mama la bunici. Acum le aprind lumînări, din cînd în cînd, din ce în ce mai rar.

Cînd eram copil mă jucam. Pur şi simplu. Acum citesc despre teoria matematică a jocurilor.

Cînd eram copil mi se spunea adesea că o să cresc mare. Am crescut mare şi mi se spune uneori că e minunat să rămîi copil. Sau dacă n-ai rămas, să redevii copil.

Mesaj pentru prietenii mei virtuali

Nu-ţi mai cumpăra obiecte! Rezistă tentaţiei consumeriste şi nu mai plăti pentru obiecte care nu îţi sunt de folos! Nu mai aduna obiecte în jurul tău! Pe termen lung ele, obiectele, îţi vor aglomera spaţiul vital, îţi vor umple dulapurile şi vor crea uneori dependenţă, iar alteori plictiseală.

Nu mai arunca banii pe obiecte inutile, copleşit fiind de impresia că acestea îţi vor impresiona prietenii sau, mai rău, duşmanii. Mai bine cumpără-ţi experienţe, momente plăcute alături de cei dragi. Du-te la munte, schiază, patinează, escaladează. Du-te la mare, înoată, construieşte castele din nisip, pescuieşte, admiră răsăritul şi apusul. Vizitează locuri noi, plimbă-te, admiră, oferă-ţi momente de încîntare vizuală. Vizitează muzee, expoziţii şi nu supermarket-uri. Fă turism sportiv sau cultural şi nu shopping. Investeşte în dezvoltarea ta fizică, psihică, socială şi spirituală. Bucură-te de abilităţile si creativitatea ta, participînd la cursuri de modelaj, de pictură sau de dans.

Banii sunt un mijloc. Au spus-o mulţi alţii, înaintea mea. Ceea ce spun eu acum este că banii pot mijloci fericirea de a fi, de a trăi şi nu bucuria de a poseda. În loc să te plictiseşti de obiecte, cumpără-ţi experienţe nemuritoare. În loc să te lauzi cu ultimul televizor sau telefon achiziţionat, împărtăşeşte-ţi fericirea trăită în ultima excursie.

Fii consumator de fericire! 

Andrei Pleşu despre Crin Antonescu

Cred că o imagine mai bună nu pot a o face :)

"Crin Antonescu e foarte des prezent în diferite emisiuni de televiziune. Nu eu mă duc peste el, ci el vine peste mine. În plus, vrea să-mi fie preşedinte. Nu e normal să mă obsedeze viitorul meu politic? Cum să nu mă obsedeze, pe mine ca şi pe toţi ceilalţi cetăţeni ai ţării, fie ei uselişti sau opozanţi, figura unui politician supra-abundent, limbut, cînd fioros, vajnic, în luptă nemiloasă cu mapamondul, cînd scuturat de inexplicabile accese de  veselie, curmate, neliniştitor, de reveniri bruşte la masca sobrietăţii. Insul e, în felul lui, remarcabil. Dispune de o dinamică amplă, pendulînd ameţitor între spasmodic şi somnolent, între surîsuri benevolente, momente de absenţă, şi încruntături vitejeşti. E drăgălaş cu Gigi Becali şi crunt cu Chiliman, sau cu Tăriceanu. E (a fost) necruţător cu Mona Muscă, dar e plin de tandre nuanţe cînd e vorba de Dan Voiculescu. Ca să nu mai spunem că, dacă e vorba de obsesii, e campion. Aproape că nu are decît obsesii! Nu idei, nu proiecte articulate, nu viziune coerentă şi consistentă, ci obsesii. De fapt o obsesie, una singură: Cotroceni. În plus, presimt ceva misterios în alcătuirea sa politică. Căci altfel cum l-ar socoti mai toţi liberalii drept un adevărat ”far”, un conducător indispensabil, o adevărată ”pleaşcă” în descendenţa, atît de exigentă, a Brătienilor?"

Articolul integral în Adevărul 

Imitaţie (perfectă) de ... natural (ă)

... parchet laminat, imitaţie de bambus,
bere nealcoolizată, imitaţie de bere,
buze botoxate, imitaţie de buze,
unghii cu gel, imitaţie de unghii,
fibră de sticlă, imitaţie de lemn,
linoleum, imitaţie de gresie,
doctorat plagiat, imitaţie de doctorat,
ţigară electrică, imitaţie de ţigară,
panouri semifabricate, imitaţie de stîncă, 
jachetă damă, imitaţie de piele, 
textil, imitaţie de blană, 
panouri metalice, imitaţie de ţiglă, 
tencuială decorativă, imitaţie de piatră,
schlagmetal auriu, imitaţie de aur,
panouri decorative, imitaţie de cărămidă,
piatră sintetică, imitaţie de diamant,
autocolant, imitaţie de marmură,
talisman din serpentin, imitaţie de jad,
butoi inox acoperit cu cauciuc, imitaţie de butoi din lemn,
folie adezivă, imitaţie de inox,
băutură verde, imitaţie de kiwi,
folie polimerică, imitaţie de geam sablat,

tofu, imitaţie de brînză,  
tableta A-97, imitaţie de iPad,

vibrator gonflabil din latex, imitaţie de penis,

gresie porţelanată, imitaţie de lemn,

tapet de hîrtie, imitaţie calcio-vecchio,

pastă acrilică, imitaţie de bronz
dale beton, imitaţie de piatră (naturală),

gips patinat, imitaţie de bronz,

statuetă Buddha, imitatie de jad,

plastic galben, imitaţie de chihlimbar,

nasturi din răsină, imitaţie de os,
flacără şemineu electric, imitaţie de foc,

gazon plastificat cauciucat, imitaţie de iarbă,

bile paintball cu vopsea, imitaţie de sînge,

sare fără sodiu, imitaţie de sare, 

cavianne cu cerneală de sepie, imitaţie de caviar,

implanturi siliconice, imitaţie de sîni 
lentile cosmetice verzi, imitaţie de iris 
pastă acrilică, imitaţie de hîrtie,
vază din ceramică, imitaţie de lemn ...

Scrisoare deschisă premierului Victor Ponta

Domnule prim-ministru,

Încep prin a preciza că nu sunt membru PDL. La fel cum - probabil - nici toţi cei 7,4 milioane de concetăţeni care au votat "Da" la referendumul de suspendare din vara anului 2012 nu sunt membri ai vreunuia din cele 4 partide din USL.  Ca urmare, vă rog să nu vă grăbiţi a cataloga opiniile mele ca fiind băsiste sau usliste. Nu-mi place să fiu etichetată.

Dacă aş trimite această scrisoare doar pe adresa guvernului, ea va fi citită doar de unul dintre consilierii dumneavoastră. Ţinînd cont de acest aspect, dar şi de interesul public al conţinutului, am decis ca scrisoarea mea să fie una "deschisă".

V-am urmărit cu interes prestaţia de la RTV din seara zilei de 11 ianuarie 2012. Am sperat că veţi aduce lămuri cu privire la "starea bugetară a naţiunii" sau "starea bugetului naţiunii". Nu m-aţi lămurit. În schimb, am aflat cît de jos puteţi să coborîţi în discursul public. Trăind în România de 47 de ani, nu credeam că mai pot fi surprinsă de afirmaţiile unui politician, dar iată că dumneavoastră aţi reuşit să mă surprindeţi. Din păcate, surpriza nu a fost una plăcută.

Pentru a înţelege la ce mă refer, vă reamintesc ceea ce aţi declarat aseară la postul de televiziune amintit:
"Singurul membru al CSM care e politic, care e pdlist şi spune lucrul ăsta e domnul Danileţ.". La întrebarea uneia dintre invitatele din emisiune "a spus (domnul Danileţ - n.a.) că e pdlist?" aţi argumentat sofistic, enunţînd premisa că "era la manifestări cu doamna Macovei, lupta cu USL-ul". Deci, concluzia dumneavoastră de afilere a judecătorului la PDL este adevărată, şi ca atare este justificat a fi enunţată în spaţiul public/mediatic.

În ciuda insistenţei celor prezenţi în emisiune de a vă arăta că, cel puţin din punct de vedere logic, afirmaţiile dumneavoastră sunt false, aţi continuat: "Bine, io i-am văzut poziţiile. Io vă spun sincer că un judecător ... Dar, ...". Si de la acest "dar" încolo a început mirarea şi indignarea mea. Am reascultat aseară de trei ori înregistrarea disponibilă în arhiva RTV, pentru a fi sigură că înţelegerea mea nu e rezultat al unei halucinaţii auditive. Apoi am adormit cu gîndul că voi avea puterea să trec peste lucrurile pe care nu am puterea să le schimb. Am crezut că în dimineaţa zilei următoare voi găsi reacţii jurnalistice ale unor "vectori de opinie". Sau că vă veţi cere public scuze pentru ceea ce aţi afirmat. Nu a fost să fie aşa. Presa noastră manipulată şi manipulantă în aceeaşi măsură a găsit că este mai potrivit să-şi înscrie în agenda zilei atentatul cu bombă din Piatra Neamţ sau despărţirea holiudiană a două vedete autohtone. Ca atare, am hotărît să scriu eu, un mic blogăr, cu un număr nesemnificativ de cititori raportat la audienţa unor televiziuni de ştiri.

Deci, iată spusele dumneavoastră care m-au indignat: "Dar ... într-un fel e mai bine că e în CSM (judecătorul Cristi Danileţ - n.a.). Vă daţi seama dacă încăpeaţi pe mîna domnului Danileţ să vă judece... Păi, Doamne fereşte. Bine că e la CSM. Măcar nu judecă. Vă daţi seama? Să judece viaţa noastră? Să stea la CSM acolo să spună de ce-l iubeşte el pe domnul Băsescu şi pe doamna Macovei".

Nu insist să comentez cu privire la cele citate mai sus. Vreau doar să vă întreb dacă ar fi un gest de normalitate să vă cereţi scuze? Dacă nu consideraţi că scuzele sunt necesare, vă pun o altă întrebare:

În situaţia în care domnul judecător Cristi Danileţ ar fi învestit să judece o cauză în ceea ce mă priveşte, am dreptul să cer revocarea acestuia invocînd argumentele dumneavoastră? 

Cu indignare,
Dana Popescu, o guvernată care speră că nu în această manieră se asigură mult-proclamata "independenţă a justiţiei"

PS: scrisoarea a fost trimisă şi pe adresa drp@gov.ro. Aştept cele 30 de zile pentru un răspuns politicos din partea vreunui consilier.

În data de 31 ianuarie am primit şi răspunsul. Îl puteţi citi mai jos:

Hotărîrea judecătorilor clujeni şi înlăturarea echivocului generos

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au decis în adunarea generală din data de 9 ianuarie că "judecătorul Cristi Vasilică Danileţ şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

• prin participarea activă la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului în contra celor însuşite în proiectul de candidatură,
• prin lipsa de atitudine publică pentru înlăturarea echivocului generos cu privire la procedura urmată în scopul alegerii conducerii Consiliului, lipsă de atitudine incompatibilă cu structura unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii care apără reputaţia profesională a judecătorilor şi 
• prin poziţiile sale publice exprimate recent care au lăsat unui observator obiectiv impresia implicării cu preponderenţă în alte activităţi decât cele pentru care i-a fost încredinţat mandatul de către judecătorii de la Judecătoria Cluj-Napoca".

Despre "participarea activă la o procedură netransparentă" şi despre "observatorul obiectiv" care are "impresia implicării" am mai scris în postarea de ieri.

Comentez de această dată doar sintagma "înlăturarea echivocului generos". Cum ar suna "ambiguitatea mărinimoasă" sau "imprecizia dezinteresată" sau "generoasa lipsă de claritate"? Dincolo de denotaţii, mă întreb cum ar fi putut judecătorul Cristi Danileţ să înlăture echivocul cu privire la procedură sau să-l facă mai puţin generos. Să nu voteze? Păi ceilalţi colegi ai săi din CSM au făcut-o. Să spună cum a votat? A făcut şi acest lucru, public, chiar dacă nu şi-a semnat votul. Să voteze altfel? Dar decizia exprimată prin vot nu ţine de transparenţă, este o decizie liberă, care nu poate fi inflenţată sau controlată.  

Trec peste faptul că nu înţeleg ce înseamnă "structura unui membru al CSM". Intuiesc că ar fi vorba despre profilul moral al acestui membru. Probabil că este doar un act ratat, o greşeală involuntară, determinată de graba redactării hotărîrii şi de urgenţa comunicării publice cu privire la rezultatul votului. 

În schimb, nu pot trece cu vederea independenţa unor judecători care, cu făţărnicie susţin în spaţiul public independenţa justiţiei dar, sub pretextul unui mandat imperativ şi al principiului transparenţei, controlează libertatea votului.

Notă de final: Pentru ultimele postări, aş putea fi considerată mult prea pedantă. Dar dacă cei în cauză sunt cei chemaţi să interpreteze legea (inclusiv gramatical) şi să redacteze motivarea unei sentinţe date, cred că pretenţiile mele la rigurozitatea conţinutului nu sunt exagerate.    

Hotărîrea judecătorilor vâlceni şi impresia observatorului obiectiv

Aşa cum reiese din preambulul Hotărîrii nr.1 din 7 ianuarie 2013 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, declanşarea procedurii de revocare a judecătorului Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii a fost decisă avînd la bază următoarele considerente/aprecieri: 

• "activitatea manifestată de domnul Cristi Vasilică Danileţ, în calitatea sa de membru ales al CSM, nu corespunde aşteptărilor şi mandatului încredinţat de judecătorii electori"  
• "participarea activă la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului în contra celor însuşite în proiectul de candidatură", şi 
• "poziţiile sale publice exprimate recent au lăsat unui observator obiectiv impresia implicării mai degrabă în alte scopuri precum, fără a fi singurul, cel al promovării propriei sale imagini, decît a intereselor judecătorilor români".

Textele pot fi supuse unei analize juridice, dar şi uneia logico-gramaticale.

Din punct de vedere juridic, revocarea poate avea loc doar "în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuţiilor încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului", aşa cum prevede Legea CSM nr. 317/2004 în art.52. În fapt, înţeleg că domnul judecător Danileţ a desfăşurat ("manifestat") o activitate care nu corespunde aşteptărilor şi mandatului. Nu se face nicio referire la ce trebuia să facă şi nu a făcut sau a făcut necorespunzător. Dacă revocarea ar fi asimilată cu o sancţiune disciplinară, ar fi fost moral şi legal ca presupusul vinovat să aibă drept la replică, la explicaţii. Dar executarea a fost una sumară, fără comentarii, fără pertractări. Mă întreb cum ar fi judecat juzii care au votat pentru sancţionare într-un litigiu de dreptul muncii, dacă ar fi avut competenţe în această materie. Probabil "independent", dar strîmb ...

De asemenea, mă întreb  ce înseamnă "participare activă la o procedură netransparentă". La această procedura "netransparentă" de alegere a conducerii CSM (mai exact a preşedintelui, că vicele n-a fost ales încă) au participat şi ceilalţi membri ai CSM, inclusiv cei 8 judecători care au votat cu cine trebuie. Ar trebi să înţeleg că, în afara revocatului, restul au participat doar "pasiv"? În plus, contrar logicii transparenţei invocate, în cadrul Adunării Generale de la Râmnicu Vâlcea judecătorii au decis "prin vot secret, cu un număr de 21 de voturi". Deci "vot secret" pentru revocarea unei persoane din cauza faptului că persoana revocată a votat secret! Ilogic sau cinic?    

În sfîrşit, sunt obligată a constata că, judecătorii care au redactat hotărîrea nu excelează nici la logică, dar nici la "limba română", mai ales din punct de vedere sintactic. Rezumînd, domnul judecător Danileţ a fost revocat pentru că "poziţiile sale" (luările de poziţie, opiniile) "au lăsat unui observator obiectiv" (abstract, nenumit) "impresia" (altfel spus, părerea, senzaţia sau sentimentul - care prin definiţie sunt încărcate de subiectivism, chiar dacă aparţin unui "observator obiectiv") "implicării în alte scopuri precum, fără a fi singurul, cel al ..., decît a ...". 

În calitatea mea de oservator obiectiv, am impresia că domnul judecător Danileţ a avut prea multe şi insistente luări de poziţie în ceea ce priveşte nevoia de independenţă a justiţiei. Şi, mai mult, nu doar proclamă "independenţa", ci se autodefineşte şi se comportă ca un judecător independent, care nu se lasă "controlat". 

Mă abţin în a face şi comentarii teleologice, referitoare la scopul ce-i mînă în luptă pe judecătorii vîlceni.

Războiul magistraţilor în numele unei justiţii independente

Mi-am dorit mereu să fiu beneficiar al unor servicii juridice profesioniste, oferite în spiritul legii şi al bunei-credinţe. Deşi au fost momente în care am fost surprinsă şi indispusă de incompetenţa unor judecători, am acceptat argumentul adus adesea că numărul dosarelor este cel care afectează temeinicia şi legalitatea sentinţelor. Dar, evenimentele întîmplate în ograda justiţiei în ultimele zile, avalanşa de argumente inconsistente juridic, reacţiile predominant emoţionale şi furia revanşardă mă determină să mă înscriu statistic alături de marea majoritate a celor care nu (mai) au încredere în justiţie. 

Pentru a explica plasarea în această poziţie de neîncredere prezint modul în care am perceput şi am înţeles războiul declanşat după alegerea "necutumiară", „nefirească şi nelalocul ei” a unui procuror în funcţia de preşedinte al CSM.

Deşi mi-ar plăcea ca acest război de castă să fie unul exclusiv doctrinar şi nu politic, nu pot a nu gîndi şi la contextul politic în care a apărut disputa. Mă rezum a aminti, fără comentarii, că, în programul de guvernare 2013-2016, una dintre măsurile în domeniul legislativ este „clarificarea statutului procurorilor şi rolul Ministerului Public raportate la dispoziţiile constituţionale” (fără a se specifica dacă e vorba de actuala Constituţie sau de cea care urmează a fi în curînd revizuită?!)

După cum se înfăţişează pînă acum, războiul nu este unul al magistraţilor, fie aceştia judecători sau  procurori, ci unul al instituţiilor. Astfel, au intrat în război şi s-au pronunţat pe rînd, prin vocea conducătorilor lor, Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor şi Ministerul Justiţiei. Plec de la premisa că aceste instituţii, două dintre ele cu un puternic caracter sindical, nu sunt aservite politicului şi, ca urmare, fac consideraţii doar cu privire la încărcătura juridică a poziţiilor acestora. 

Pentru început, cu privire la „punctul de vedere” transmis publicului de către Asociaţia Magistraţilor din România prin comunicatul de presă din data de 5 ianuarie 2013 îmi permit să opinez cu regret, dar fără teamă, că  „punctul de vedere” al Asociaţiei Magistraţilor din România este ţîfnos şi revanşard, lipsit de logica aşteptată a unui discurs juridic.

În „reacţia imediată şi fermă” faţă de rezultatul recentelor alegeri din Consiliul Superior al Magistraturii, Asociaţia Magistraţilor din România foloseşte termeni nejuridici, colocviali cum ar fi „lucru nefiresc” şi „nelalocul lui”. Apoi, fără a preciza care sunt „interdicţiile legale exprese”, AMR îşi continuă alegaţiile şi afirmă că „dincolo de” aceste nenumite interdicţii stă „interpretarea sistematică şi teleologică a Constituţiei şi a Legii de organizare a CSM”, interpretare care „duce fără putinţă de tăgadă la concluzia că în calitate de garant al independenţei justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii poate fi condus doar de un preşedinte judecător”. În final, prin „vocea” preşedintelui judecător Dumitru Marcel Gavriş, AMR îndeamnă la acţiune, urmînd a desfăşura timp de 3 zile un amplu şi rapid proces de consultare prealabilă a magistraţilor din România, pentru a dispune cu privire la  „demersurile necesare pentru respectarea legalităţii, respectiv a tradiţiei şi cutumei instituţionale create”.

Adică să ce? Să ceară cuiva revocarea unei hotărîri a plenului CSM, hotărîre definitivă şi irevocabilă, care conform legii nu se înscrie printre excepţiile care permit revocarea? Să invoce a posteriori excepţii cu privire la inadmisibilitatea unei candidaturi? Să-i revoce abuziv pe unii dintre membrii CSM, pentru netransparenţă, în condiţiile în care, conform Constituţiei, votul trebuia să fie şi să rămînă unul secret? Să reia votul şi să interzică unui membru CSM să candideze, obligîndu-l a accepta că este mai puţin egal decît colegii săi? Să ceară exercitarea unui control ierarhic (sic!) asupra procurorului ales preşedinte de către superiorii săi, fie aceştia şefi ierarhici direcţi sau chiar ministrul Justiţiei? Să facă grevă? Să îndemne la boicot? Să mai ce?

Pentru a argumenta caracterul anormal al alegerii unui procuror în funcţia de preşdinte al CSM, Asociaţia Magistraţilor din România a invocat faptul că activitatea procurorului este supusă controlului ierarhic, iar „controlul ierarhic exercitabil conform Constituţiei asupra unei persoane care conduce o instituţie reprezintă o formă de control asupra instituţiei înseşi”. Nu se pomeneşte nimic în comunicat nici despre independenţa procurorului în cea ce priveşte soluţiile dispuse, consacrată prin art. 64 şi art.69 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi în art.3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor ("procurorii se bucură de stabilitate şi sunt independenţi"), nici despre faptul că, dincolo de controlul ierarhic, ceea ce primează este „legalitatea” şi „imparţialitatea”. Altfel spus, înainte de a fi controlat ierarhic, procurorul îşi exercită atribuţiile numai în temeiul Iegii, în numele legalităţii şi numai cu obiectivitate, în numele imparţialităţii.

În plus, supoziţia conform căreia „controlul ierarhic exercitabil conform Constituţiei asupra unei persoane care conduce o instituţie reprezintă o formă de control asupra instituţiei înseşi” este rezultatul unui abuz logic. Pe de o parte, în conformitate cu Legea 317/2004 privind CSM, „Preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu exercită activitatea de judecător sau procuror” (sunt suspendaţi din funcţiile deţinute pe durata mandatului) deci, preşedintele ales al CSM, chiar procuror fiind, nu poate fi supus controrului ierarhic consacrat prin lege, pentru că el nu-şi exercită activitatea de procuror. Singura formă de „control” asupra membrilor CSM, indiferent de calitatea de judecător sau procuror,  este eventuala răspundere a acestora „în faţa judecătorilor şi procurorilor pentru activitatea desfăşurată în exercitarea mandatului” (art. 1 din Legea 317/2004 privind CSM). Oare atribuţiile preşedintelui, cum ar fi cea de reprezentare în relaţiile interne şi internaţionale, cea de coordonare, de prezidare a lucrărilor plenului, de a propune ceva plenului, de a semna actele emise de plen, de a sesiza Curtea Constituţională sau de a prezenta raportul anual pot fi supuse vreunui control ierahic? Sau mai mult, dacă preşedintele ( judecător din punct de vedere al cutumei) lipseşte şi atribuţiile acestuia sunt exercitate de către vicepreşedintele procuror, poate fi acesta din urmă supus provizoriu unui control ierarhic?  

Pe de altă parte, cel care ia hotărîri este plenul CSM şi nu preşedintele singur. Iar plenul nu poate fi supus controlului ierarhic din simplul motiv că, în conformitate cu art.1 al aceleiasi legi 317/2004 „Consiliul Superior al Magistraturii este independent şi se supune în activitatea sa numai legii”.

În lumina celor prezentate, îmi este neclar cine pe cine controlează ierarhic şi cum se transferă un eventual control al unei persoane asupra unei instituţii.

Nu în ultimul rînd, se cuvine a aminti că art.24 din Legea nr.317/2004 privind CSM nu face diferenţieri exprese în ceea ce priveşte calitatea de judecător sau de procuror a preşedintelui CSM. Legea nu interzice unui procuror să candideze şi să fie ales în funcţia de preşedinte al CSM. Acest lucru este confirmat şi de faptul că toţi membrii CSM, inclusiv judecătorii şi ministrul Justiţiei, au acceptat depunerea candidaturii de către un magistrat despre care ştiau că este procuror. Înainte de începerea procedurii de votare nu a invocat nimeni vreo chestiune prealabilă, vreo excepţie cu privire la inadmisibilitatea unei candidaturi. Ba chiar s-a trecut la vot, acceptîndu-se implicit faptul că preşedintele ales ar putea fi oricare dintre candidaţi. Iar după numărarea voturilor, ieşind cine nu trebuie, se invocă cutume şi interpretări teleologice.  

VA URMA … poziţia Uniunii Naţionale a Judecătorilor şi cea a Ministerului Justiţiei

UPDATE: Deşi spuneam că mi-ar plăcea ca războiul să nu fie politic, acum, privind la Realitatea TV sunt convinsă că miza este una politică. Brusc, după ce doamna Oana Hăineală a avut un CV curat şi a fost timp de un an vicepreşedinte al CSM, se descoperă că are "probleme", că a făcut o "gafă monumentală". Adică, dacă nu există motive legale să fie revocată, hai să o linşăm mediatic. Fără nicio înţelegere juridică, moderatoarea discută cu avocatul unei victime, Nicolae Ţigaret, care "a stat 13 luni după gratii deşi era nevinovat". Nu contează ce spune Oana Hăineală, ce spune CSM, ce spune un specialist în drept penal. E important pentru popor ce spune Andreea Creţulescu, Mircea Diaconu, Marius Pieleanu sau un avocat interesat pentru simplul motiv că fost apărător al lui Ţigaret. 

Şi pentru că subiectul A, "gafa monumentală" a Oanei Hăineală nu este suficient pentru a arăta poporului că "oamenii lui Băsescu încearcă să supună justiţia", există şi subiectul B, de discreditare a judecătorului Cristi Danileţ ... . Oare nu se poate vorbi aici de o nouă intimidare la adresa membrilor CSM?

Responsabilitatea publică a membrilor CSM

În continuarea postării anterioare şi urmare a dezbaterilor pe tema votului secret din CSM, revin cu opinii despre "responsabilitatea publică" a membrilor CSM.

Citesc şi recitesc cu infinită indignare ultimul text postat de judecătorul Adrian Toni Neacşu pe o reţea de socializare: „Votul (în CSM – n.a.) este secret pentru că aşa scrie în Constituţie, însă în 2011 am intrat în CSM pe o platformă MORALĂ în care am cerut tuturor să renunţe la lipsa de răspundere publică pe care o presupune acesta.”

Aşa este. În conformitate cu art. 133 alin. (5) din Constituţia României, dispoziţia constituţională cu caracter procedural este că „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret”.  ÎNSĂ … la noi ca la nimeni, unde-i lege e şi tocmeală, iar unii sunt mai egali decît alţii. Astfel, unii, garantînd independenţa justiţiei, în numele moralei, îşi permit ceea ce ce altora nu le permit să-şi permită. Ba îi mai şi sancţionează civil sau penal, după caz, pentru astfel de derapaje.  Ei bine, cu naivitatea-mi autodistructivă, insist a crede că dipoziţiile constituţionale nu pot fi aplicate arbitrar, după reguli morale ale unuia sau altuia, fie acesta chiar judecător. Pînă la o eventuală modificare a Constituţiei, aceasta trebuie respectată în litera şi spiritul său. Prevederile constituţionale referitoare la votul secret au/trebuie să aibă un caracter imperativ şi trebuie să fie respectate întocmai de către membrii CSM, astfel încît voinţa lor să nu poată fi cunoscută şi influenţată de nimeni. De la caracterul imperativ al prevederii nu sunt permise derogări, nici măcar în numele moralei sau transparenţei sau „răspunderii publice”. Orice „înţelegere verbală” care are drept efect abaterea de la norma constituţională este neconstituţională şi sancţionabilă. Dar cine să constate abaterile şi să aplice sancţiunile, dacă „lupul este paznic la oi”, dacă judecătorii de la CSM sunt modele noastre de comportament moral, legal, civic?

Dincolo de textul legal, pe care nu am puterea a-l interpreta, ci doar curajul de a-l respecta, îmi permit a opina cu privire la votul secret şi avantajele acestuia. În materie electorală, fie că e vorba de alegeri pentru reprezentaţii unui neam sau pentru cei ai unei caste, cred că votul secret este o garanţie a corectitudinii votului, o asigurare că votanţii aleg liber, fără niciun fel de intimidare sau influenţă. Astfel, electorii nu pot fi forţaţi/obligaţi să voteze cu teamă faţă de repercusiunile deciziei lor. Cînd votantul reprezintă un anumit grup, dacă mandatul nu este unul imperativ, votul său nu trebuie să fie viciat de teama că ar pierde sprijinul celor care l-au desemnat, iar singura modalitate de evitare a acestei presiuni, de a vota liber, neinfluenţat de ce zic sau fac alţii este votul secret. Cu menţiunea că dreptul unei persoane la vot secret este protejat atît timp cît fiecare votant îşi respectă obligaţia de a vota secret. Iar renunţarea la drept nu exonerează pe cel care a renunţat de obligaţia de a asigura secretul votului!

Bineînţeles că unul dintre dezavantajele majore ale votului secret este acela că sub protecţia anonimatului este diminuată responsabilitatea celui care votează. Dar îmi place în continuare să sper că judecătorii sunt dintre cei ce îşi asumă responsabilităţi chiar şi atunci cînd nu sunt văzuţi. Sau poate greşesc? Să fie imixtiunea politicului atît de mare?

Scrisoare deschisă unui judecător al CSM

Citesc pe pagina de facebook a judecătorului Adrian Toni Neacşu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii că „INTREAGA sectie pentru judecatori a votat pentru candidatura d-lui judecator Aron, cu exceptia d-lui Cristi Danilet, a d-ei Alina Ghica si a presedintei ICCJ, Livia Stanciu. Intrega sectie pentu judecatori, cu exceptiile amintite, exact pentru a evita astfel de intoxicatii ulterioare, a decis SEMNAREA voturilor. Ca atare au votat pentru d-ul Aron: Neacsu, Dumbrava, Serban, Bordea, Aron, Tudose, Neagoe, Pivniceru. Toti ceilalti 10, inclusiv reprezentantii societatii civile, precum si judecatorii Stanciu, Ghica, Danilet, au votat ptr d-na Haineala, in final scorul fiind 10 la 8”.

Nu îmi vine să cred că nişte judecători se pot asocia în vederea săvîrşirii unei astfel de fapte, prin care să încalce, cu bună ştiinţă şi rea-credinţă, dreptul la vot secret al celorlalţi colegi din CSM.

Domnule Adrian Toni Neacşu, secretul votului presupune nu numai un drept al votantului, ci şi o obligaţie a acestuia de a păstra secretul votului său. Păstrarea secretului propriului vot are drept scop protejarea votului secret al celorlalţi.  

Prin acţiunea dumneavoastră şi a colegilor dumneavoastră de a vă semna votul şi de a face public acest demers, aţi dat dovadă nu de transparenţă ci, cel puţin, de lipsă de respect faţă de cei care au votat altfel. Iar dincolo de imoralitatea şi injusteţea demersului, poate chiar aţi acţionat ilegal, în dispreţ faţă de anumite legi pe care le cunoaşteţi mai bine decît mine.

Continuare în postarea următoare ...

Moartea unui regizor şi limbajul de lemn

Fără a-i contesta lui Sergiu Nicolaescu prolifica viaţă de regizor (60 de filme) şi senator (5 mandate), mi-ar fi plăcut să nu cresc (numai) cu filmele lui Sergiu Nicolaescu. Cred că pe cele de dinainte le-am văzut aproape pe toate. Dintre cele de după, am văzut doar Orient Express, cu regizorul în rol de prinţ.  

Dincolo de moartea sa, ceea ce mă întristează mai mult este noul limbaj de lemn care ia locul momentelor de pioşenie, de reculegere, de tăcere:

• „principalul creator din cinematografia română” - Ion Iliescu 
• „una dintre cele mai mari valori a României, maestrul Sergiu Nicolaescu … care a însemnat mult mai mult decât un îndelung moment de aur al cinematografiei româneşti … cel cu ale cărui filme eu am crescut şi m-am format ca adolescent. … O stea a României  … lasă în urma sa o adevărată zestre culturală românilor” - Victor Ponta 
• „un mare regizor, scenarist şi actor … un creator de şcoală pentru ceea ce astăzi numim, cu atât de multă mândrie, cinematografia românească … o personalitate remarcabilă a filmului românesc” - Traian Băsescu 
• "pe parcursul celor cinci mandate de senator a desfăşurat, cu energie si devotament, o activitate prodigioasă, care a depăşit cu mult profesia de bază care l-a consacrat, aceea de regizor de film, atât în România cât şi dincolo de graniţele ţării … creator de scoală în cinematografia românească, remarcabil regizor, scenarist şi actor" - Crin Antonescu 
• ”cel mai sincer şi iubit dintre noi, personalitate marcantă, cu o contribuţie decisivă la Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 care a luptat permanent pentru unitatea mişcării revoluţionare şi pentru înfăptuirea idealurilor din decembrie 1989” - Dorin Lazăr Maior, preşedinte Blocul Naţional al Revoluţionarilor 1989- România 
• „lasă un gol imens în societatea şi cultura naţională şi, din păcate, nu prea vin alţii în loc … a recreat, în 50 de ani de carieră, şcoala românească de cinematografie" - Corneliu Vadim Tudor
• “pentru mine era un monument al cinematografiei, pentru că am crescut cu filmele domniei sale… pot spune că era pentru mine un superstar şi a fost un mare eveniment faptul că am lucrat chiar şi pentru o zi cu Sergiu Nicolaescu … pentru mine şi pentru alte milioane de oameni reprezintă scânteia de care aveam parte foarte rar înainte de 1989″ - Mircea Badea
• "un model pentru generaţii întregi, iar apropierea sa faţă de oameni a contribuit fără îndoială la unitatea spirituală a românilor" - mesajul de condoleanţe transmis de PSD
• "luptător pentru destinul culturii naţionale în film” - Geo Saizescu.
   

Ameliorare vs. atenuare

Nu mai vreau medicamente sau remedii naturiste care să îmi îmbunătăţească durerea. Nu mai vreau ameliorări nici pentru durerea de cap, nici pentru cea de măsea.