Revenire

Când am înfiinţat acest blog eram preocupată de spectacolul politic şi mediatic. M-am cam plictisit de acest spectacol. După frământări de câteva luni, interval în care am avut doar câteva postări, am decis. Acest blog va fi unul despre trăirile mele estetice sau nu va fi deloc. Va fi un jurnal despre cotidianul care mă încântă vs. cotidianul care mă dezgustă.

Era o vreme când aveam timp să scriu zilnic. Poate aveam timp să scriu pentru că singurul drog pe care îl consumam era nicotina. Nu eram telecomandată. Din motive tehnice dar şi pragmatice, televizorul meu alb-negru nici nu avea telecomandă. Cred că am uitat să scriu. Nefolosite, sutele de cuvinte pe care le achiziţionasem prin lungi lecturi, le-am uitat. Mă străduiesc să găsesc adjectivele, sinonimele. Mă surprind adesea vorbind stâlcit, vulgar ...

În adolescenţă, pentru gândurile, emoţiile şi faptele mele păstram un jurnal. Nu am considerat că acest jurnal ar fi ceva intim. Nutream speranţa că mai târziu, peste ani, voi publica un roman în care să cuprind aventurile mele. Nu am reuşit să public acest roman căci am rătăcit pe undeva jurnalul. Şi multe din amintirile mele au fost afectate de procesul firesc al uitării, iar efortul de reactualizare este inutil. Pentru a proteja de uitare amintirile mele, fie ele gânduri, fapte sau emoţii le voi păstra pe acest blog. Cu speranţa că nu se va găsi un terorist cibernetic care să fie incomodat de ele şi să le distrugă.