Veşnic rebelă

De când îmi amintesc despre mine sunt o rebelă. Am fost o protestatară în raport cu autoritatea părinţilor în pruncie, apoi cu cea a profesorilor la şcoală şi, în ultimă instanţă, cu cea a şefilor la serviciu. Iar de câţiva ani, de când sunt singurul meu şef, rebeliunea este doar faţă de stupiditatea autorităţii publice, mai ales în ceea ce priveşte interpretarea rigidă de către aceasta a ceea ce este permis sau interzis.

Jocul meu preferat a fost (şi rămâne) unul ce se poate rezuma astfel: "prin reducere la absurd să presupunem că este aşa cum spui tu". Şi întregul meu demers cognitiv devine astfel o lungă serie de argumente pentru a ajunge la o concluzie falsă şi a dovedi astfel că şi ipoteza de la care am plecat dându-ţi dreptate este de asemenea falsă.

Dar, cu toate că îmi place mult jocul, sunt situaţii când îl refuz. Nu presupun, nici măcar prin reducere la absurd, că albul este negru sau negrul este alb, că apusul soarelui e răsărit şi invers. În aceeaşi măsură în care nu presupun că D-zeu nu există sau că adevărul poate fi şi o minciună.

Atitudinea mea rebelă este şi una nonconformistă. Adică îmi este greu să fac aşa pentru că aşa se face, pentru că aşa face "toată" lumea, să accept cu uşurinţă ceva doar pentru că trebuie. Un alt joc drag, venit ca răspuns la maternul "trebuie" este: "Şi dacă nu, ce se întâmplă ?". Adică "ce ar fi dacă nu ar trebui?"

Ei bine, astăzi, am fost acuzată de conservatorism şi am avut îndoială cu privire la nonconformismul meu. Adică am constatat că de fapt mă conformez normelor şi tradiţiilor într-o măsură atât de mare încât se poate spune despre mine că am îmbătrânit. Dacă politeţea, extazierea în faţa frumosului, modestia şi/sau bunul simţ ţin de tradiţie, da, recunosc: sunt bătrână. Aparent, căci în fapt a fi modestă într-o lume în care modestia nu mai este valorizată, a te încăpăţâna să iubeşti frumosul când grotescul se vinde mai bine, a căuta profunzimea când superficialitatea este calea rapidă spre succes, a-ţi recunoaşte ignoranţa într-o lume semidoctă este tot a fi atipic atitudinal şi comportamental.

Ca urmare, după o scurtă panică a pierderii nonconformismului, mi-am revenit şi spun în continuare despre mine că sunt o rebelă. O rebelă intolerantă, chiar dacă trăiesc într-o lume educată recent în spiritul toleranţei doar de dragul de a face lucrurile să se întâmple cât mai repede, fără poticneli în pertractări consumatoare de resurse. Eu am timp să fiu contra, chiar dacă "lumea" nu are timp de intoleranţe căci "timpul costă bani", iar lucrurile trebuie făcute nu bine, ci cât mai repede şi deciziile nu e vital să fie optime, ci doar să fie luate.

Autoportet, septembrie 2014