vineri, 23 martie 2012

Despre incompetenţa şi impunitatea judecătorilor


În urmă cu doi ani spuneam că am încredere în justiţie. Acum nu mai am. Dacă este posibil ca în legătură cu aceeaşi cauză, în baza aceleiaşi legislaţii şi a aceloraşi probe aflate la dosar, instanţe diferite să pronunţe soluţii diferite, înseamnă că judecarea unui litigiu ţine mai mult de hazard decât de o justă judecată. Prin hazard înţeleg şansa de a nimeri un judecător competent prin distribuirea computerizată a dosarului. Având în vedere că procentul judecătorilor competenţi este redus, probabilitatea de „a trage” un  judecător incompetent este mult prea mare, nepermis de mare. Când spun incompetenţă nu mă refer la aplicarea sau interpretarea neunitară a legii, ci la necunoaşterea legii sau, mai grav, la încălcarea dispreţuitoare a legii.

Din punct de vedere al culpei, pentru judecători lucrurile sunt foarte simple. Se ascund în spatele inamovibilitaţii şi o confundă adesea, cu bună ştiinţă, cu impunitatea.

Judecătorii nu fac abuzuri, nu sunt incompetenţi. Soluţiile lor sunt atacabile prin proceduri judiciare. Şi ce dacă judecătorul primei instanţe a greşit. Ai calea apelului, recursului. Chiar mai mult, ai şi calea revizuirii sau calea contestaţiei în anulare. Dar dacă, ultimul judecător este cel incompetent?

Dacă soluţia pronunţată nu e rezultatul unei greşeli de judecată, ci a unui abuz? M-aş linişti dacă aş afla că, în cadrul unor procese penale, există judecători care au fost acuzaţi pentru faptele lor abuzive. Dar cine ar putea să decidă o începere a urmăririi penale pentru un judecător şi, mai mult, să-l judece? Adică să creeze un precedent. Să deschidă calea proceselor penale împotriva judecătorilor ...

Judecătorul este supraom, nu este egal cu noi. El poate greşi, dar faptele lui nu sunt şi, din păcate, nu pot fi sancţionate. Judecătorul îşi poate permite luxul să greşească fără să răspundă. Ceea ce un medic chirurg, de exemplu, nu poate. Ceea ce un şofer, un electrician, un constructor nu poate. Deasupra judecătorului este un alt judecător, deasupra lui un altul şi aşa mai departe. Judecata judecătorului se face de către clan. Clanul judecătorilor. Legile clanului scrise şi nescrise sunt inatacabile, sunt perfecte, sunt desăvârşite.

Nu scriu despre judecătorii corupţi, ci doar despre cei incompetenţi. Pentru că pe aceştia i-am cunoscut. Pentru că miza în dosarele mele era cea a drepturilor cetăţeneşti, constituţionale. O miză nefinanciară, prea mică pentru a atrage fapte de corupţie :).   
    
Aştept nerealist să aflu despre primul judecător sancţionat pentru abuz sau măcar pentru neglijenţă în serviciu. Repet, pentru abuz sau neglijenţă, nu pentru luare de mită sau pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă vine vorba de alcoolemie, nu pot uita insatisfacţia şi dezgustul provocate de achitarea de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătoarei Turcu ...   Nu era beată, deşi buletinul de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Ploieşti a arătat că în proba predată spre analiză s-a decelat o intoxicaţie etilică de 1 gr la mie. Finalul fericit al poveştii este că procurorul n-a făcut recurs, judecătoarea a fost repusă în funcţie, iar noi i-am platit salariile pe perioada suspendării. Nu pot să nu mă întreb cât de dreaptă şi obiectivă va fi judecata judecătoarei într-un litigiu în care una dintre părţi va fi acuzată pentru prejudiciul produs din cauza aloolemiei la volan ...

Dacă aş ajunge să fiu judecată de doamna Turcu mi s-ar accepta solicitarea de recuzare? Nu cred şi nici nu vreau să aflu răspunsul corect, pentru că am decis că voi depune toate eforturile pentru a nu mai apela la judecători. Pot să rămân fără dreptate şi fără să investesc timp şi neuroni pentru a nu o obţine.   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu