Domnule prim-ministru,
Încep prin a preciza că nu sunt membru PDL. La fel cum - probabil - nici toţi cei 7,4 milioane de concetăţeni care au votat "Da" la referendumul de suspendare din vara anului 2012 nu sunt membri ai vreunuia din cele 4 partide din USL. Ca urmare, vă rog să nu vă grăbiţi a cataloga opiniile mele ca fiind băsiste sau usliste. Nu-mi place să fiu etichetată.
Dacă aş trimite această scrisoare doar pe adresa guvernului, ea va fi citită doar de unul dintre consilierii dumneavoastră. Ţinînd cont de acest aspect, dar şi de interesul public al conţinutului, am decis ca scrisoarea mea să fie una "deschisă".
V-am urmărit cu interes prestaţia de la RTV din seara zilei de 11 ianuarie 2012. Am sperat că veţi aduce lămuri cu privire la "starea bugetară a naţiunii" sau "starea bugetului naţiunii". Nu m-aţi lămurit. În schimb, am aflat cît de jos puteţi să coborîţi în discursul public. Trăind în România de 47 de ani, nu credeam că mai pot fi surprinsă de afirmaţiile unui politician, dar iată că dumneavoastră aţi reuşit să mă surprindeţi. Din păcate, surpriza nu a fost una plăcută.
Pentru a înţelege la ce mă refer, vă reamintesc ceea ce aţi declarat aseară la postul de televiziune amintit:
"Singurul membru al CSM care e politic, care e pdlist şi spune lucrul ăsta e domnul Danileţ.". La întrebarea uneia dintre invitatele din emisiune "a spus (domnul Danileţ - n.a.) că e pdlist?" aţi argumentat sofistic, enunţînd premisa că "era la manifestări cu doamna Macovei, lupta cu USL-ul". Deci, concluzia dumneavoastră de afilere a judecătorului la PDL este adevărată, şi ca atare este justificat a fi enunţată în spaţiul public/mediatic.
În ciuda insistenţei celor prezenţi în emisiune de a vă arăta că, cel puţin din punct de vedere logic, afirmaţiile dumneavoastră sunt false, aţi continuat: "Bine, io i-am văzut poziţiile. Io vă spun sincer că un judecător ... Dar, ...". Si de la acest "dar" încolo a început mirarea şi indignarea mea. Am reascultat aseară de trei ori înregistrarea disponibilă în arhiva RTV, pentru a fi sigură că înţelegerea mea nu e rezultat al unei halucinaţii auditive. Apoi am adormit cu gîndul că voi avea puterea să trec peste lucrurile pe care nu am puterea să le schimb. Am crezut că în dimineaţa zilei următoare voi găsi reacţii jurnalistice ale unor "vectori de opinie". Sau că vă veţi cere public scuze pentru ceea ce aţi afirmat. Nu a fost să fie aşa. Presa noastră manipulată şi manipulantă în aceeaşi măsură a găsit că este mai potrivit să-şi înscrie în agenda zilei atentatul cu bombă din Piatra Neamţ sau despărţirea holiudiană a două vedete autohtone. Ca atare, am hotărît să scriu eu, un mic blogăr, cu un număr nesemnificativ de cititori raportat la audienţa unor televiziuni de ştiri.
Deci, iată spusele dumneavoastră care m-au indignat: "Dar ... într-un fel e mai bine că e în CSM (judecătorul Cristi Danileţ - n.a.). Vă daţi seama dacă încăpeaţi pe mîna domnului Danileţ să vă judece... Păi, Doamne fereşte. Bine că e la CSM. Măcar nu judecă. Vă daţi seama? Să judece viaţa noastră? Să stea la CSM acolo să spună de ce-l iubeşte el pe domnul Băsescu şi pe doamna Macovei".
Nu insist să comentez cu privire la cele citate mai sus. Vreau doar să vă întreb dacă ar fi un gest de normalitate să vă cereţi scuze? Dacă nu consideraţi că scuzele sunt necesare, vă pun o altă întrebare:
În situaţia în care domnul judecător Cristi Danileţ ar fi învestit să judece o cauză în ceea ce mă priveşte, am dreptul să cer revocarea acestuia invocînd argumentele dumneavoastră?
Cu indignare,
Dana Popescu, o guvernată care speră că nu în această manieră se asigură mult-proclamata "independenţă a justiţiei"
PS: scrisoarea a fost trimisă şi pe adresa drp@gov.ro. Aştept cele 30 de zile pentru un răspuns politicos din partea vreunui consilier.
În data de 31 ianuarie am primit şi răspunsul. Îl puteţi citi mai jos:
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
C.N.A. (Colegiul Naţional de Administraţie) este o instituţie de tip şcoală care " are rolul de a asigura cadrul instituţional la n...
-
o fotografie de acum doi ani cu dragul meu Când primești vestea că un om drag ție are cancer ceva se prăbușește. Cerul se întunecă și ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu