marți, 29 decembrie 2009

Heartbeat of the Earth

Ce voi face în 2010 ?

Se apropie un nou sfârşit de an şi e o bună ocazie pentru bilanţ. Cu toate acestea, nu vreau să îmi amintesc ce am făcut sau nu în 2009. Făcutele sau nefăcutele au intrat deja în istorie ...

Ce mă încântă mai mult este faptul că se apropie un nou început de an şi e o bună ocazie pentru a-mi schiţa planurile anuale. Ce voi face în 2010?

1. Voi dormi mai mult
2. Voi citi mai mult
3. Voi scrie mai mult
4. Voi iubi mai mult
5. Voi colinda mai mult
6. Voi asculta mai mult
7. Voi privi mai mult
8. Voi dărui mai mult
9. Voi bea mai mult
10. Voi fi ...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Agonia unei agenţii în plină destructurare

Agenţia în care muncesc încă, reorganizată prin "desfiinţare-divizare", a devenit o arenă de luptă. Orbiţi de teama şomajului şi creditelor, colegii mei de ieri s-au transformat în fiare şi luptă pentru supravieţuire. Raţiunea lor s-a contaminat, a intrat în criză. Prea puţini sunt cei care văd că, în fapt, cei care ţipă mai răsunător sunt tocmai cei care, pentru propria devenire financiară ar fi capabili să facă altora ceea ce lor nu le place.

Ciobanii sindicali îşi mână oiţele în luptă cu minciuni şi manipulări. Coducătorii au fost luaţi prin surprindere de propriile erori manageriale şi sunt acum speriaţi de ameninţările penale ale foştilor salariaţi. Singura raţiune de a fi este obţinerea drepturilor salariale: salariul pentru luna noiembrie, prima de Crăciun şi cele douăsprezece salarii compensatorii cuvenite în cazul concedierii.

Privesc cu uimire, dar şi cu indignare, manifestările convulsive, duşmănoase, isterice, pline de ură. La început am încercat să răspund disperării printr-un zâmbet. Am renunţat, pentru că azi, zâmbetul enervează, este decodificat în alt registru, ca sfidare sau naivitate. Ecoul lui "de ce râzi" mă urmăreşte pe holurile agenţiei. Să-mi fie ruşine pentru optimism şi pentru că nu văd "drobul de sare"! Acum trei zile am fost huiduită pentru că am încredere, am fost acuzată pentru bună-credinţă şi am fost condamnată pentru curajul de a fi altfel.

Încerc să le reamintesc colegilor mei că se apropie cea mai fericită sărbătoare a anului şi mi se răspunde că, de fapt, urmează să vină cel mai urât Crăciun dintre toate. Poate fi urâţit Crăciunul dacă pui mai puţini cozonaci pe masă? Chiar contează cât de înalt şi bogat este bradul? "Trăim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate", cum spune Andrei Pleşu.

The Fun Theory

Piano stairs

Cigarrettes butts


miercuri, 16 decembrie 2009

Culisele campaniei electorale în varianta Hrebe senior

“Am stat foarte mult pe gânduri, mi-a trecut prin gând şi am vrut să evit orice fel de dezbatere şi am avut această chestiune între a alege între miercuri şi joi, aici era clinciul în care puteam să rup această chestiune, numai că între timp începuseră atacurile cu vezi doamne, vizavi de laşitatea domnului Geoană care nu vrea să participe la dezbateri. Decizia mea a fost atunci să facem această dezbatere, am ales ziua de joi, deşi domnia sa este în forţă în ziua de joi, pentru că este violetul acela pe care îl purta, dar e altă chestiune în care nu vreau să intru... O să discutăm.... Deci în ziua de joi în general Băsescu este în formă maximă pentru că cel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce înseamnă Ziua Flăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PD-L purtau violet şi cravatele, şi pulovărele, şi pulovărul pe care îl purta Băsescu. Deci există o filiaţie aici. Eu cred în treaba asta, dar nu e cazul să dezvoltăm aici, putem să facem o emisiune separată”

Mai multe despre Flacăra Violetă aici şi aici

luni, 14 decembrie 2009

Luna sărbătorilor, mai mult decât luna cadourilor

Nu mai vreau să discut, nu mai vreau nici măcar să aud sau să citesc despre problemele urbei, despre casete, despre treburi politice, despre sărăcie şi criză. Sper să avem curând un guvern şi un buget.

Azi, suntem puţini care ne gândim la sărbătoarea ce va să vină. Sper ca mâine, poimâine să fim din ce în ce mai mulţi. Fac un efort să ignor ochii trişti care mă privesc la serviciu, pe stradă, în mall-uri. Mă simt jenată că am tupeu să zâmbesc, să nu mă îngrijorez de ziua de mâine, de anul de mâine, de veacul de mâine. Mă încăpăţânez să nu cârtesc puterile divine, să mă bucur de dragostea ce mi-o poartă familia şi prietenii, să-mi răsfăţ cu mângâieri patrupedul, să ofer zâmbete şi încredere celor din jur. Încep deja să simt mirosul de cozonac cu nucă amestecat cu cel de răşină.

duminică, 13 decembrie 2009

Multumesc Nichita

De 26 de ani, necuvintele îngerului blond vin peste mine din ceruri.

Îi mulţumesc lui pentru că mi-a adus liniştea în adolescenţa şi m-a ajutat să-mi "arunc în râu sufletul de copil" şi să aştept cu speranţă "tragicul de pescar milos" să mi-l aducă în braţe "tocmai acum".

Îi mulţumesc tot lui pentru că m-a învăţat să comunic altfel, să îmi transform braţul stâng în "ramură cu frunze" şi să privesc apoi minunea prin care copacul de lângă mine a murit puţin şi una din ramuri i s-a făcut "braţ cu degete".

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Despre turul III

O decizie de invalidare a CCR va anula viitoarele fraude electorale? Nu vor mai fi suspiciuni de fraudare? Proastele obiceiuri, rutinele electorale infracţionale vor fi anihilate? Nu.

Totuşi, la turul III se va reduce dimensiunea fraudei, vor fi mai puţine camioane care să transporte probele zdrobitoare la CCR, vor fi mai puţini bani pentru rotirea voturilor de tip "suveică" şi pentru diurna votanţilor multipli. E clar ca dimensiunea fraudei socialiste va fi mai mică. Şi vor fi mai multe voturi pentru Traian Băsescu.

Mi-e groază de un posibil scenariu după turul III: la toate numărătorile iese Băsescu, sondajele îl arată câştigător pe Geoană, la ora 21.00 Geoana ţopăie de 3 ori şi a doua zi duetul Nica - Dragnea umplu camioanele şi pornesc în viteză spre Curtea Constituţională. Urmează turul IV?

vineri, 11 decembrie 2009

Are dreptate Vadim?

Am crezut că "neliniştea" postelectorală o să vină de la Băsescu. Iată că m-am înşelat. De două zile, un nou subiect isterizează jurnaliştii, politicienii, cetăţenii pro sau contra unuia sau altuia dintre foştii candidaţi. După pactul istoric de la Timişoara, asistăm la un nou moment istoric: validarea sau invalidarea unei fraude electorale.

Realitatea ne aduce dovezi că de 20 de ani, la toate alegerile, fie ele parlamentare, locale sau prezidenţiale s-au făptuit fapte penale. Ştiam cu toţii de expertiza acumulată de PSD în tehnici de cumpărare a voturilor, în turism electoral, în completarea semnăturilor de pe listele electorale cu morţi, cu persoane care nu au votat sau care au votat multiplu. În timp, tehnicile s-au perfecţionat şi au fost exersate şi de către celelalte partide. De cel puţin 13 ani se strigă în piaţă, de la tribune că alegerile au fost fraudate. Cel mai mare susţinător al ideii de fraudare a fost şi este Corneliu Vadim Tudor. Pentru că el a pierdut şi va pierde întotdeauna.

Cred că încercarea de fraudare a alegerilor poate fi redusă doar dacă: instituţiile statului cu roluri şi responsabilităţi în supravegherea procesului electoral îşi îndeplinesc obligaţiile legale, dacă tentativele de furt electoral sunt sesizate la momentul potrivit, dacă cel ademenit refuză să primească mita electorală pentru a vota multiplu sau pentru a vota cu cine trebuie. În acest sens, în 2009 am asistat la cea mai puternică ofensivă a instituţiilor statului împotriva fraudării. Cetăţenii au fost somaţi să nu fraudeze, au fost oferite exemple de persoane anchetate penal pentru vot multiplu ... A fost o campanie intensă sub sloganul "votul ilegal înseamnă închisoare". Au fost semnalate mai multe nereguli la 112, la BEC, la televiziuni. Asta nu înseamnă neapărat că au fost mai multe. Poate au fost mai intens mediatizate sau mai sârguincios monitorizate.

Situaţia ideală, în care nici un vot nu are în spate un demers ilegal, este greu de obţinut în practică. Întrebarea care se pune este dacă neregulile din procesul electoral, produse cu rea credinţă, abuziv, din neglijenţă sau incompetenţă pot influenţa major rezultatele unui scrutin. Multe voci se pronunţă că legea numerelor mari acţionează şi în aceste situaţii, în sensul că posibilitatea de fraudare este invers proporţională cu prezenţa la vot. Mai în glumă, "nu pot ei fura cât putem noi vota". Există o limită maximală a cetăţenilor care pot fi mituiţi pentru un vot multiplu. Există un număr maxim de autobuze ce pot fi implicate în turismul electoral sau un număr maxim de curse electorale pe zi. Putem vorbi de o plafonare a fraudei. Cu cât participarea este mai mare, procentele de voturi obţinute prin fraudă contribuie cu o pondere mai mică la rezultatul final. Pe de altă parte, multe voci spun că dacă fură toţi, voturile furate se distribuie uniform şi nu pot influenţa decisiv rezultatul final, pentru că fraudele s-au anulat reciproc. Aceste presupuneri nu înseamnă că autorii faptelor penale nu trebuie anchetaţi şi pedepsiţi pentru aceste fapte, indiferent în favoarea cui s-a dus votul lor! Sancţiunile penale şi contravenţionale vor descuraja mulţi electori în asumarea riscurilor legate de exercitarea frauduloasă a dreptului de vot.

Opinia mea este că cei care ştiu cel mai bine cum se fură alegerile sunt cei de la PSD. Acum nu fac decât să ne arate modul în care fură de ani de zile. Au găsit repede dovezi prin apelarea la hoţiile înfăptuite de proprii membri. Din acest motiv, numărul faptelor frauduloase este mai mare decât numărul făptuitorilor. O sumă de nereguli nerevendicate de nimeni şi nesemnalate pe parcursul procesului electoral.

Pot înţelege decizia CCR de reexaminare şi renumărare a voturilor nule. Nu consider însă că această decizie intermediară se va finaliza cu decizia de invalidare a alegerilor. Este o decizie inutilă, care poate cel mult să diminueze suspiciunea românilor, dar şi a celorlalţi europeni cu privire la corectitudinea alegerilor. Pe scurt, numărul voturilor nule nu este mai mare acum decât în 2000 sau 2004. Nici măcar raportat la primul tur, numărul de voturi nule nu este mai mare. Astfel, în primul tur, din 9.946.748 de voturi exprimate, 227.446 de voturi au fost nule. In al doilea tur din 10.620.110 de voturi au fost invalidate doar 138.476 de voturi invalide. Nu intuiesc motivul pentru care PNL nu a contestat alegerile după primul tur, când cifrele arată că la o prezenţă mai mică la vot au fost mai multe voturi nule :) Nu au contestat, pentru că nu aveau motiv.

Singurul canditat, cel care declară tot timpul că a fost furat, dar care nu contestă niciodată rezultatul este CVT. Acum câteva zile, fidel propriei teorii de fraudare, Vadim a afirmat că trebuie reluate alegerile şi pentru turul I. Dacă nu expira termenul legal de contestare, poate asistam acum la o nouă coaliţie PNL-PRM, creată conjuctural de către pierzătorii turului I.

marți, 8 decembrie 2009

Dacă doriţi să revedeţi ...

Am învins !

Nu ştiu să deschid un computer

În momentul de faţă un tânăr nu ar avea absolut nicio şansă să facă cinstit bani în România
Necinstit, ar avea "o grămadă", povesteşte SOV în interviul dat publicaţiei "Capital".
Dacă pe lângă mijloacele necinstite, tânărul mai are şi noroc, succesul financiar este garantat.

Şi dacă nu reuşeşte să lupte cu "mentalitatea asta bizară a clasei politice că oamenii de afaceri sunt nişte tâlhari" este recomantabil pentru tânărul îmbogăţit prin necinste şi noroc să nu mai investească niciun ban în România.

Puţină logică este necesară:
1. SOV nu ştie să deschidă un computer.
2. SOV este în Top10 "cei mai bogaţi români".
3. Dacă mai deschizi computerul în fiecare dimineaţă, nu vei ajunge niciodată în Top10.

Cred că interviul din Capital publicat astăzi a fost luat săptămâna trecută, înainte de vizita nocturnă a lui Geoană, în exit-pool (piscina pentru ieşire, cum traducea CTP aseară, ţinând cont de pronunţia lui Băsescu: "exitpul").

luni, 7 decembrie 2009

50,34 rezultat final BEC

Aştept validarea, verdictul CCR.
De asemenea, aştept conferinţa de presă promisă de Sorin Ovidiu Vântu ...
Deocamdată avem doar declaraţia lui SOV, preluată de Mediafax: "Este o atmosferă politică atât de tensionată, eu mai lipsesc acum. Mai aştept".

50,14

fără comentarii - aştept rezultatul BEC

50,03

Mulţi au adormit, liniştiţi sau nu, cu "Geoană Preşedinte". Vom vedea dacă visul a fost unul frumos sau a fost un coşmar.

Îmi vine greu să adorm. Aştept rezultatele numărării paralele. Atât de la Videanu, cât şi de la Hrebenciuc...

Pentru unii sau alţii, mâine dimineaţă, victoria ar putea avea gust de migdale.

duminică, 6 decembrie 2009

Poll-uri la ora 15:00


Mircea Geoană – 51,5% Traian Băsescu – 48,5% (CURS)
Mircea Geoană – 51,6% Traian Băsescu – 48,4% (INSOMAR)

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Aduceţi Europa Liberă, aici!

Robert Turcescu îşi spală imaginea, cu amintiri despre Europa Liberă!

Invitaţi:
  • Andrei Voiculescu, realizatorul de emisiuni muzicale, DJ-ul care, de la microfonul Europei Libere, transmitea săptămânal topurile străine, pe vremea când accesul la muzica occidentală ne era interzis;
  • Liviu Tofan, fost director adjunct la Europa Liberă, şi actual director al IRIR (Institutul Român de Istorie Recentă).
Robert Turcescu şi-a amintit că o asculta pe Janis Joplin la Europa Liberă! Poate îşi aminteşte asta şi mâine, înainte de a pune ştampila pe socialistul pseudo-liberal.

Degeaba încearcă Robert Turcescu şă îşi lege imaginea de postul RadioTotal, înfiinţat în anul 1993 de către Cornel Nistorescu şi Liviu Tofan. Turcescu a avut o emisiune la RadioTotal începând din anul 1996, după de trustul francez Lagardere a cumpărat o parte importantă din post şi acesta a devenit mult mai comercial, iar emisiunile s-au axat pe divertisment. Şi în perioada în care a fost redactor şef, din 1998 până în 2000, postul de radio şi-a menţinut formatul comercial...

Poate că era interesant de amintit, măcar în treacăt, numele tatălui lui Andrei Voiculescu.

Votez împotriva lui x ...

Pare lipsit de logică să votezi contra.
Mai ales că, întrebarea de pe buletinul de vot este formulată pozitiv, de tipul "Pentru cine votezi?", nu "Cine nu ai vrea să fie preşedinte?"

De ce votez?

Din următoarele motive:
  • Am convingerea că Băsescu a făcut ceva bun în ultimii 5 ani: a început reforma în justiţie, a condamnat, măcar simbolic, comunismul.
  • Am încredere că Băsescu va reuşi în următorii 5 ani să reformeze şi clasa politică.
  • Traian Băsescu nu este principalul vinovat pentru notele mici acordate României la capitolul anti-corupţie. Reţelele, caracatiţele, oligarhiile financiare construite în 15 ani nu pot fi anihilate în 5. Poate din acest motiv rezultatele luptei anti-corupţie sunt modeste. Mai mult, "mica corupţie" o încurajăm cu toţii prin tăcere, prin "dare de mită", printr-o atitudine mult prea tolerantă.
  • Nu pot vota idei, aşa cum mă îndeamnă Crin Antonescu, pe propriul blog electoral. Votul meu este pentru o persoană. Nu pot pune ştampila pe Mircea Geoană cu gândul la două idei. Nu cred în idea numită "Proiectul Iohannis". Altfel spus, nu mă risc. Mai ales după declaraţiile cu interimatul la primăria sibiană ca o "cale de ieşire" dacă ceva nu merge. Nu cred nici în ideea "România fără Băsescu". Mă îngrozeşte idea "România fără Geoană" după ce ar câştiga Geoană. Nu pot ignora "umbrele" ce îl însoţesc pe Mircea Geoană.
  • Îmi doresc un preşedinte care poate anticipa riscurile demersurilor sale. În acest sens, nu mă interesează dacă relaxarea nocturnă oferită lui Geoană a fost o capcană. Mă interesează ca viitorul preşedinte, şef al CSAT, cu atribuţii importante de politică externă, să nu poată fi atras atât de uşor într-o capcană.
  • Traian Băsescu, deşi mai puţin manierat, este totuşi mai bun diplomat decât Mircea Geoană. Îi acord un punctaj mai mare lui Băsescu la capitolul "politica externă", deşi mă aşteptam ca măcar în abordarea acestui capitol Mircea Geoană, fost ministru de externe şi fost ambasador în SUA să fie mai bine pregătit.
  • Băsescu a fost mai convingător în a-şi recunoaşte greşelile decât a fost Geoană în a-l acuza pentru aceleaşi greşeli.

vineri, 4 decembrie 2009

Ultima noapte electorală

Ce se mai vede pe ecrane la 23:47 ?
La Antena 3 - "Campanie cu nervii întinşi"
Invitaţii Cristian Rizea, deputat PSD, şi Andrei Badin, ultimul puşcaş în viaţă pe frontul electoral, discută despre un incendiu a 38 sau nu ştiu câte nave, într-un port european, despre implicaţiile în contractele ruseşti ale unui inculpat în dosarul Flota, despre poze cu terorişti din adolescenţa lui Băsescu, despre "hrana contra voturi". Nimic surprinzător până aici. Un fel de a "îngrăşa porcul în ajun". Surprinzătoare este doar prezenţa lui Mircea Diaconu, apărător tenace, de conjunctură al lui Mircea Geoană.

La Realitatea, "Ultima zi de campanie" alternează cu titlul "Shogunul lui Băsescu"
Invitaţi Claudiu Săftoiu, Cristian Preda ...
Săftoiu povesteşte despre cât de bolnav este Traian Băsescu, despre cât de urât s-a purtat cu el şi cu soţia lui, Adriana. În final, soţul Adrianei, ne îndeamnă cu o voce disperată: "Duminică, avându-l în minte pe Klaus Iohannis, chiar dacă aveţi reţineri faţă de Mircea Geoană, cum am şi eu, votaţi soluţia lui Crin Antonescu, Klaus Iohanis. Nu vă gândiţi că votaţi emoţional pe numele lui Geoană, ci votaţi soluţia Klaus Iohannis ..." Cum spune şi Crin Antonescu pe blogul său, în mesajul către electoratul liberal: "Eu vă cer, în numele meu şi al PNL, să votaţi pentru două idei. Prima este Proiectul Ionannis. A doua idee este România fără Băsescu."

La OTV, scaunul lui Traian Băsescu a fost ocupat de către CVT. "Vadim cheamă PRM la vot" şi vorbeşte depre bătaia pe care a primit-o Băsescu în copilărie, despre cicatricea lui Băsescu, despre Eminescu şi Iorga.

Mâine dimineaţă la ora 7.00 ar trebui să se încheie campania electorală. Cred că, în dispreţ faţă de respectul invocat în ultimele două luni, legea nu va fi respectată. CNA-ul o să mai dea câteva sancţiuni. Că doar mogulii îşi mai permit o amendă de 5000 de lei pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Întrebarea care rămâne este dacă audienţa va fi pe măsură şi dacă mesajele vor fi suficient de percutante pentru electoratul indecis. Că doar cei hotărâţi ştiu deja cu cine votează!

Scrisoare deschisă domnului Robert Turcescu

Vă fac cunoscut un text biblic pe care adevăraţii creştini, spre deosebire de dumneavoastră, îl cunosc:

Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strîmb, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale! Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al Lui Dumnezeu; nici pe pămînt căci este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, căci este cetatea Marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Ci felul vostru de a vorbi să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” – Matei 5;33

Domnule Turcescu, dacă eraţi un adevărat creştin, îi puneaţi pe candidaţi să jure pe Constituţie, cel mult. Sau apelaţi la o tehnică mai modernă, detectorul de minciuni :)

Ceea ce e mai trist este că intima mea convingere, doar a mea, este că Geoană a ştiut ce se află în cutie. Poate din acest motiv la întrebarea "Aţi jura că .... " a răspuns simplu "Da", aşteptând continuarea cu juratul pe Biblie.

Mai mult decât atât, riscurile pe care vi le-aţi asumat la sfârşitul dezbaterii au fost imense, din următoarele motive:
1. Unul din candidaţi ar fi putut să vă refuze, invocând versetul biblic de mai sus.
2. Unul dintre candidaţi v-ar fi întors întrebarea cu una de tipul "Dumneavoastră juraţi că celălalt, contracandidatul meu, nu ştia că în cutie este o biblie?"

joi, 3 decembrie 2009

Realitatea nu este şi nu se face la televizor

Nu mă interesează de ce s-a dus Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu. Dacă e să îl iau în serios pe Vântu, Geoană l-a vizitat în miezul nopţii de miercuri spre joi pentru ca "să se relaxeze" după o zi obositoare, înainte de marea confruntare. Mai mult, în direct la RealitateaTV, Vântu declară şugubăţ că e prieten de 4 ani cu Mircea Geoană. Că a fost o înţelegere cu Geoană să păstreze confidenţialitatea acestei prietenii.

Întâmplător sau nu, miercuri a fost arestat de către autorităţile din Jakarta fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în anul 2006 de Tribunalul Bucureşti la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune. Nicolae Popa a fost "mâna dreapta" a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi este considerat "martor" de Traian Băsescu.

Întâmplător sau nu, a doua zi de la arestare, joi, în ziua confruntării finale şi cu 3 zile înainte de alegeri, pe site-ul hotnews.ro apare ştirea de mai sus, referitoare la arestarea lui Nicolae Popa şi ştirea zilei, prezentată sub semnul incertitudinii "S-a întâlnit Geoană cu Vântu miercuri seara?" Răspunsul l-am primit, câteva ore mai târziu, chiar de la Mircea Geoană: DA.

Întâmplător sau nu, pozele cu Geoană intrând în locuinţa lui Vântu, la ceas de seară, apar în
ediţia on-line a publicaţiei marcă a grupului Realitatea-Catavencu, Academia Catavencu. Tot marca Realitatea a fost şi emisiunea capcană a lui Răzvan Dumitrescu, emisiune în care i s-a prezentat lui Băsescu, în direct, filmuleţul.

Mi-aş dori un singur răspuns la nelămuririle mele: "Cu cine votaţi, domnule Vântu?" Ştiu, nu voi afla nici măcar pe 7 decembrie, zi în care ne-aţi promis o declaraţie de presă. Ştiu, votul este secret.

Şi la urma urmei, chiar dacă votaţi cu Traian Băsescu, pentru a salva imaginea jurnaliştilor angajaţi de către dumnevoastră sau pentru alt motiv, nu mă interesează. Aşa cum am mai spus-o în postarea anterioară, nu risc să votez cu Mircea Geoană!

Cine l-a părăsit pe Geoană ...

De ce a plecat Ilie Năstase şi Maia Morgenstern de la "marea confruntare"?

Nu ştiu încă ... Oricum, locul nu a rămas gol, că nu dădea bine. Nu pot să văd bine cine stă pe locul Maiei, dar pe locul lui Năstase stă cu siguranţă Dan Nica.

Iohannis primarul premier sau invers

Dacă Klaus Iohannis nu are încredere în recentul parteneriat sau în succesul unei guvernări socialiste cu faţă liberală, legea se modifică pentru a-i permite unui singur om un interimat de 6 luni. Astfel, Klaus Iohannis vrea şi primeşte garanţii pentru "o cale de iesire", care să nu producă crize secundare în cazul în care şi-ar da seama că Guvernul pe care l-ar conduce n-ar funcţiona şi că nu ar avea rost ca la Sibiu să fie organizate alegeri care să consume nervi şi bani.

Întrebări pe care mi le pun eu, ca simplu alegător:
Eu ce garanţii am, care este calea mea de ieşire?
Dacă după 6 luni guvernul nu merge, promisiunile se dovedesc deşarte, adevărurile se dovedesc minciuni, jurnaliştii se dovedesc mercenari, eu ce fac?
Pot să mai votez o dată, cu celălalt candidat?

Şi pentru că nu primesc garanţii, pentru că nu mi se restituie votul pentru neconformitatea programului votat, prefer să nu risc. Da, votez raţional, neasumându-mi riscurile unui parteneriat imposibil.

miercuri, 2 decembrie 2009

Fără comentarii

"Voi merge la vot duminică şi voi vota răul cel mai mic, adică pe Traian Băsescu", a declarat europarlamentarul Laszlo Tokes, citat de Mediafax.

"Se vor fi văzând frunţi brăzdate, la douăzeci de ani de la Revoluţie, în oraşul intrat în buzunarul unor mafii şi frăţii cu tentacule în politică, unde numai acel loc a mai rămas al nostru: Piaţa Operei. L-am apărat ani de zile fiindcă a fost şi a rămas pentru noi spaţiul privilegiat, kilometrul zero al speranţelor noastre. In decembrie 1989, când am ieşit cu zecile de mii, arătam prost. Eram hrăniţi prost, îmbrăcaţi prost. Eram mai toţi ”oameni de slabă calitate”. În decembrie 2009, printre ”oamenii de slabă calitate” se aflau prieteni de-ai mei, cândva şi prieteni ai dumneavoastră, erau vecinii mei, erau timişorenii. " - fragment din scrisoarea deschisă adresată Doinei Cornea de către timişoreanca Brînduşa Armanca, director ICR Budapesta.

Nu cred că declaraţia sau scrisoarea de mai sus au fost regizate de Felix Tătaru :)

Expertiza criminalistică

Când e vorba despre alţii, expertizele criminalistice în legătură cu un filmuleţ obscen postat pe un blog şi pe youtube au fost incontestabile.



marți, 1 decembrie 2009

Puţin umor, după o zi plină de "violenţe"

Adevăratele ştiri

Ştiri pe net
  • 17:58 hotnews.ro - "Aproximativ 300 de oameni protestează în Piaţa Universităţii" din Bucureşti
  • 19:00 hotnews.ro - "Jandarmii spun ca la Fântână sunt maxim 500 de protestatari"
  • 19:41 hotnews.ro - "Aproximativ o suta de persoane protesteaza, la aceasta ora, in Piata Unirii din Cluj Napoca, pentru a scanda impotriva comunismului si pentru a sustine actiunile asemanatoare care au avut loc marti la Timisoara. Acestia, majoritatea tineri, dar si unele persoane in varsta, au scandat "Jos comunismul", "Jos Iliescu", "Timisoara, nu uita, Clujul e de partea ta", transmite City News"."Cateva zeci de constanteni s-au adunat in aceasta seara in fata Prefecturii pentru un miting de solidaritate cu evenimentele inregistrate in Timisoara, relateaza Ziua de Constanta, in editia electronica."
***
Ştiri pe ecranele TV
  • 19:12 B1TV prezintă în direct imagini din Piaţa Universităţii
***
  • 20:00 TVR1 telejurnal - "Parada militară" de la Arcul de Triumf urmărită de 10.00o de oameni
  • "La mulţi ani, România!" - cum au sărbătorit românii ziua naţională"Gustul unirii" - Gheorghe Turda şi Ştefania Rareş au cântat în sectorul 2, participanţii au mâncat 13.000 de porţii de fasole cu costiţă
  • "La mulţi ani, România!" - steaguri care au fluturat de la balcoane şi de la porţile caselor
  • "Porţi deschise" la televiziunea română - muzică, dans şi voie bună
  • "La mulţi ani, România!" - mii de români au venit la Alba Iulia să sărbătorească, paradă de port popular, sarmale şi vin, primirea soliilor
  • "Fotograful unirii" - Samoilă Mârza
  • "O zi specială" - Cluj Napoca, satul Văleni din Maramureş,
  • "La mulţi ani!" - ceremonial militar şi religios la Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad
  • "La mulţi ani, România!" - Craiva, un concert de muzică populară, Mehedinţi, depuneri de coroane, Rovinari
  • "Se simt români" - străini stabiliţi la noi au sărbătorit ziua de 1 Decembrie
  • "Sărbătoare şi nu prea" - În Timişoara, pasiunile politice au împărţit piaţa în 2 tabere ... 20 sec
  • "1 Decembrie la Chişinău"
  • "1 Decembrie la Covasna" - 4000 de persoane au luat parte la festivităţi, deşi resprezentanţii administraţiei locale au lipsit
  • "Ziua românilor" - recepţia organizată de Traian Băsescu. în sala Unirii a Palatului Cotroceni, la care au participat ambasadori, veterani de război, patriarhul, reprezentanţi ai cultelor, jurnalişti, oameni de cultură, Emil Constantinescu, Dacian Ciolos
  • "De ziua românilor" - Traian Băsescu transmite românilor "să aibă încredere în vitor, să aibă încredere în România. La mulţi ani români! La mulţi ani România!"
  • vremea
  • "După 20 de ani!" - "Telejurnalul TVR este constanta care-i uneşte pe români"
  • "campanie TVR - Tu cum vrei România?" - jurnaliştii vor să afle cum doresc românii să arate ţara lor
  • În continuare, invitaţi în studioul TVR: Gheorghe Popescu şi 2 olimpici la astrofizică ...
***
Realitatea de pe RealitateaTV, este alta
  • 19:12 RealitateaTV arată imagini de la Timişoara sub titlul "Îmbrânceli de campanie".
  • 19:15 "Pactul de la Timişoara"
  • 19:21 "Îmbrânceli de campanie"
  • 19:28 "Urmează: Crin Antonescu vine la RealitateaTV la ora 22.00"
  • 19:29 "Îmbrânceli de campanie"
  • 19:35 "Acuzaţii nefondate" referitoare la avizul cu filmuleţul
  • 19:47 Sondajul INSOMAR "care a dat cel mai bun scor la exitpoll" şi care îl dă acum câştigător pe Geoană cu 54%
  • 19:51 "Urmează: Crin Antonescu vine la RealitateaTV la ora 22.00"
  • 19:53 Un fel de publicitate pentru INSOMAR "întotdeauna cel mai apropiat de realitate", PETROM "respect petru viitor" şi alte clipuri publicitare ...
  • 20:00 - moderatorul Răzvan Dumitrescu discută despre "îmbrâncelile de campanie", despre noua "construcţie" şi despre filmuleţ cu invitatul său Crin Antonescu, care ne spune că "Susţinătorii lui Traian Băsescu au devenit agresivi" etc.
  • 20:00 - La Antena3, Cosmin Guşă şi Ludovic Orban discută, în consens, despre "ziua marii dezbinări"

Alte posibile ştiri:
"Principesa Margareta Sturdza, mama prinţului Dimitrie Sturdza, descendent al uneia dintre familiile domnitoare româneşti, a încetat din viaţă, luni, la reşedinta sa din Paris, unde va fi înmormântată vineri", anunţă reprezentanţi ai familiei.

Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare marti, avand ca prima consecinta intrarea in functie a primului presedinte al Uniunii Europene, belgianul Herman van Rompuy, si a ministrului de externe Catherine Ashton din Marea Britanie.

Sinonime pentru "golani" şi "golaniadă"

Domnul Ciuhandru, aliatul lui Geoană and Co. şi "jurnaliştii" cu carte de muncă de la RealitateaTV i-au făcut pe huiduitorii comunismului "susţinători ai PoliTimişoara". Respectabilul domn Mircea Diaconu în ultimul său rol, acela de politician, nu s-a sfiit în a cataloga ca "violenţe de stadion" demersurile unor timişoreni "derbedei" care mai au memorie.

Aş putea scrie multe despre ce se întâmplă acum pe ecrane sau în stradă. Aştept însă să-l aud pe diplomatul domn Geoană sau pe neo-liberalul domn Antonescu cum îi face "golani" pe cei care manifestă contra unui pact istoric, "Parteneriatul pentru (de la - n.a.) Timişoara".

Doar o întrebare retorică: Cât de obiectivă trebuie să fie o televiziune ca RealitateaTV care prezintă evenimentele de protest de la Timişoara sub titlul "Violenţe la Timişoara" sau ca Antena3, sub titlul "incidente între susţinătorii PSD şi PNL"? Până la ora asta, PDL nu şi-a revendicat nici un atentat golănesc la Timişoara.

Doar un sfat: Înainte de a se baricada într-o sală din clădirea Operei din Timişoara, Antonescu şi Ciuhandru trebuia să medideze că porumbelul păcii, Geoană, nu este nici pe departe urmaşul strategic al lui Coposu. Înainte de a ieşi zâmbitori şi sfidători pe sticlă, înainte de a semna un pact istoric, trebuia să realizeze că au făcut o gafă electorală istorică, că au tropăit pe amintirile timişorenilor care, istoric vorbind, sunt destul de recente . Doar beţia recentelor sondaje sau disperarea că acestea ar putea fi în afara marjei de eroare îi putea determina pe protagonişti să se întâlnescă la Timişoara. În rest, rămâne să vedem cum vor evolua evenimentele şi cât de mult vor putea fi acestea controlate de actorii politicieni.

Update: Marele absent, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, în dialog cu Claudiu Berbece, la Realitatea Fm, la ora 15:45 declară: "Acolo înţeleg că sunt şi adepţii lui Băsescu şi ceea ce fac aceşti susţinători ai lui Băsescu este necivilizat". Sunt oare aceleaşi "grupuri de cetăţeni dezordonaţi, dezorganizaţi", despre care ne povestea Ion Iliescu la data de 22 decembrie 1989 ?

luni, 30 noiembrie 2009

Respect, deontologie şi bun simţ marca RealitateaTV

Îndemn cinic pentru jurnaliştii de la RealitateaTV: “Nu lasaţi adevărul să vă strice un subiect bun”!

Cred că puţini au văzut emisiunea (ne)moderată de către Mihai Tatulici, aseară, de la ora 22:00, pe postul RealitateaTV. Pentru că am văzut acea emisiune pot să îmi exprim opinia pe blogul meu, fără a fi cenzurată decât de propria-mi conştiinţă.

Câteva aprecieri cu privire la involuţia jurnalismului marca RealitateaTV:

  • după ce au constatat scăderea audienţei ca urmare a difuzării obsesive, timp de 2 zile, de 4 ori pe minut a unui filmuleţ parţial trucat, moderatorii, prezentatorii de ştiri, reporterii, realizatorii şi patronii de la RealitateaTV au decis că trebuie să se oprească;
  • după ce au constatat că difuzarea filmului are efect de bumerang şi susţine astfel tactica de victimizare aleasă de Traian Băsescu în campania sa electorală, tot ei au decis că trebuie să se oprească;
  • după ce au constatat că postările de comentarii pe internet şi vocile telespectatorilor sunt defavorabile lui Patriciu and Co. aceeaşi jurnalişti au decis că trebuie să se oprească;
  • după ce au constatat că pe piaţa media mai există şi câţiva jurnalişti freelancer-i, care respectă codul deontologic şi convenţiile jurnalistice au decis că trebuie să se oprească.

Pe Robert Turcescu îl admiram odată. După ce am fost surprinsă de faptul că nu a ştiut să răspundă întrebării domnului Cristian Sima "De unde vine acronimul CNN?", mi-am dat seama că nu ar fi ştiut să răspundă nici la alte întrebări, pentru care a oferit bile negre de atâtea ori. Că a făcut adesea pe justiţiarul, pe inchizitorul, dar că a preferat să-şi ascundă bârna din ochi şi să vadă doar paiul din ochiul lui Dumitru Pruteanu, de exemplu, Dumnezeu să-l odihnească. Am spus atunci că Turcescu este demagog şi nu mi-am revizuit această poziţie nici atunci când şi-a găsit justificări pentru a renunţa la emisiunea "Bilă albă, bilă neagră". Aseară, Robert Turcescu mi-a întărit opinia despre domnia sa. A fost capabil să susţină că filmul delator a fost dat de atâtea ori pentru ca, cei care nu se uitau la televizor dimineaţa să îl vadă, eventual, seara. Adică cine nu se uită la ora 8, să îl vadă la 9 sau la 10 sau la 11 ş.a.m.d. Şi nu o dată, ci de 4 ori pe minut. Să îi intre bine în cap telespectatorului alegător că Traian Băsescu a lovit "ca un scelerat" un minor. Domnule Turcescu, majoritatea telespectatorilor nu au înţeles ceea ce aţi vrut să sugeraţi dumneavoastră şi au folosit telecomanda pentru a alege alt post. Poate unul de nişă, care dă muzică non-stop, dar măcar schimbă clipul la 2-3 minute. Ca o culme a demagogiei, a unei atitudini total lipsită de respect faţă de inteligenţa noastră, Turcescu ne spune apoi că l-a sunat cineva şi i-a recomandat postarea filmului pe site-ul RealitateaTV, ca să-l poată vedea. Ca şi cum cel care căuta "imaginile şocante" pe site-ul Realităţii nu ştia cum să acceseze Youtube sau Google search video :). Tot aseară, domnul Turcescu lua apărarea postului şi colegului său, Răzvan Dumitrescu. Nu domnule Turcescu, Răzvan Dumitrescu nu dă dovadă de aşa multă bună-credinţă cum încercaţi dumneavoastră să mă/ne convingeţi. Răzvan Dumitrescu, cu glasul mieros, i-a oferit Preşedintelui posibilitatea de a se apăra, dar a minţit când a spus că "toate televiziunile difuzează deja filmul". Să fie Antena3 toate televiziunile? E o minciună şi faptul că Preşedintele a insistat să vadă filmul. Revedeţi emisiunea, domnule Turcescu şi nu mai "bateţi câmpii". Dacă vă consideraţi jignit, vă explică realizatorul Tatulici că nu este aşa :)

Pe Corina Dragotescu n-am admirat-o niciodată. Nici măcar când era asistenta lui Andrei Gherghe. Deşi unii o consideră "analist politic", nu am avut ocazia să fiu convinsă ca are cultură politică suficientă pentru a fi o autoritate în zona analizei politice. Monologul ei se reduce la bârfe, la intrigi, la opinii de târgoveaţă. Nu este diferenţă între doamnele care fac politică stând pe băncuţa din faţa casei sau, mai nou, a blocului din cartier. Doamnă Dragostescu, mai staţi pe acasă şi mai citiţi. Dacă vreţi o listă de cărţi recomantate, vă pot oferi una. Pentru început, puteţi să vă luaţi cu dumneavoastră un dicţionar politic pe care să îl răsfoiţi în pauzele publicitare.

Aş putea să am opinii şi despre domnul Ursu, aliatul "alfabetizator" al şefului său Tatulici. Dar o las pentru altă dată ...

Trec de la seara de ieri la ziua de azi. Iată că realitateaTV afişează o oarecare echidistanţă, o oarecare delimitare. Strategia asta manipulatorie este chiar mai periculoasă decât a celor de la Antena3, care îţi asumă transparent votul pro-Geoană. Astfel, după formula realizării horoscoapelor, care trebuie să zică 40% de rău, ca să fie credibile, reporterii de la RealitateaTV îl critică politicos, superficial pe Geoană, dar nu mai mult decât trebuie şi nu pentru vinile esenţiale. Asta ca să nu zică lumea că au ceva doar cu Băsescu. Şi mai ales pentru că şi-au dat seama că "victimizarea" lui Traian Băsescu îl determină pe alegător să stea în casă, scârbit, sau să voteze anti-Geoană via anti-Patriciu.

Dragi jurnalişti de la RealitateaTV, nu mai abordaţi o atitudine defensivă când cineva vă prezintă realitatea adevărată, nu cea construită la televiziunea auto-intitulată "realitatea". Nu suntem atât de proşti sau atât de neinstruiţi ca să nu sesizăm că interesele dumneavoastră financiare sunt deasupra principiilor sau valorilor jurnalistice. Nu mai pozaţi în îngeraşi şi fecioare care nu fac compromisuri pentru a-şi conserva postul într-un an de criză. Ceea ce vă salvează în ochii publicului este doar confidenţialitatea veniturilor de natură salarială pe care le primiţi de la patronii dumneavoastră. Nu aparţineţi eroilor! Nu mai sacţionaţi derapările umane ale unuia sau ale altuia. Nimeni nu poate afirma că "nu a minţit niciodată" sau că "nu a greşit niciodată"!

În final, o recomandare: Meditaţi asupra faptului că audienţa postului dumneavoastră nu este formată 100% din simpatizanţi. Luaţi în considerare supoziţia că unii telespectatori se uită la dumneavostră cu un ochi critic, din curiozitate, din masochism sau pentru a găsi referinţe în elaborarea unor lucrări ştiinţifice despre comunicarea mediatică. Faceţi o analiză a ce înseamnă televiziune de ştiri şi asumaţi-vă curajul de a decide să informaţi şi nu să digeraţi continu informaţiile. Mulţi dintre noi nu avem nevoie de informaţii digerate sau second-hand. Dacă nu puteţi, dacă vă e teamă de şomaj, asumaţi-vă statutul de jurnalişti OTV-lizaţi, vanghelizaţi sau becalizaţi.

Update: Cea mai penibilă afirmaţie de astăzi este a lui Racoviceanu "Cred că acest film a trecut prin mâinile PDL" - fără comentarii!

sâmbătă, 28 noiembrie 2009

Run, Forest, Run!

"Ca preşedinte, împreună cu guvernul pe care am să-l instalez până de Crăciun, vom da agriculturii locul de forţă în economia românească, pentru că ştim să facem agricultură, ştim să dăm de mâncare la 80 de milioane de români şi vreau mâcare românească pe masa românilor şi mâncare românească în supermarketuri în Germania, nu invers cum se întâmplă acum", a afirmat Mircea Geoană, sâmbătă, 28 noiembrie, la un miting electoral la Strehaia.

Doar un comentariu: Potrivit ultimului recensământ, realizat în anul 2002, populaţia României depăşea cu puţin 21,6 milioane de locuitori.



"Vă spun de aici, de la Strehaia, ceea ce am spus şi ceea ce am să fac ca preşedinte al României: o lege a pensiilor, o lege care să ajute pensionarii din această ţară şi să aducă asistenţa medicală şi medicamente pentru cei de la ţară, atât de uitaţi de Dumnezeu şi care nu au dreptul să fie lăsaţi în tristeţe şi izolare."

Încă un comentariu: Nu cred că ţăranii noştri au fost sau sunt "atât de uitaţi de Dumnezeu". Ar putea fi "atât de uitaţi" doar de domnul Geoană, dacă ar ajunge preşedintele României.

Consideraţii etice

Toată lumea dezbate, are opinii, acuză pe unii sau pe alţii, caută răspunsuri la întrebarea: "A bătut sau nu Băsescu un copil?"

Ceea ce este sigur, este că Băsescu nu l-a bătut, nu l-a lovit cu premeditare, nu l-a lovit cu sânge rece, nici în faţă, nici în plex ...

Ceea ce este sigur, este că o parte a filmuleţului este trucată.

Ceea ce este sigur, este că Patriciu a avut un interes pentru a contribui la discreditarea preşedintelui. Rămâne totuşi întrebarea "De ce (Ne)domnule patriciu? De ce şi de ce acum?"

Ceea ce este sigur, este că o persoană lovită cu brutalitate, "cu sânge rece", de către "un scelerat" nu are instinctul de a râde.

Ceea ce este sigur, este că a fost o manipulare. Şi fără a fi conspirativi, putem recunoaşte autorii şi obiectivele. O strategie de tip "go vote" pentru electoratul liberal, care risca să stea în casă, pentru a nu valida alegerea unui personaj "garantat Vanghelie". Trebuia ca electoratul liberal să îşi rezolve disonanţa cognitivă şi să primească argumente macar pentru un vot contra Băsescu, în penuria de argumnente peuntru un vot pro Geoană-Iliescu and co.

Să vedem în continuare şi ce nu este sigur:

Nu este sigur dacă Patriciu a reuşit să se discrediteze, să arate că nu este un aristrocat liberal cu papion.

Nu este sigur dacă Băsescu l-a împins pe copil. Poate Băsescu a împins un copil, un copil care nu era la momentul potrivit, la locul potrivit şi nu spunea cuvintele potrivite. Mai mult, poate jignea o femeie. Poate Băsescu este prea uman, poate nu a avut curajul să recunoască că a pălmuit-o şi pe micuţa Eba (sau poate nu, mai ales că nu s-a opus agresiv, ca mulţi alţi părinţi, prieteniei cu Hrebe jr.)

Nu este sigur dacă Răzvan Dumitrescu nu l-a atras pe Băsescu în cursă, mişeleşte, pentru a savura atitudinea defensivă a acestuia în faţa unor imagini şocante. Moderatorul de la RealitateaTV îl invită pe Băsescu la emisiune. Băsescu se duce. Ajunge în studio. După ce începe emisiunea, printr-o sincronizare perfectă, se transmite în direct la Antena3 şi se postează pe net filmuleţul (pe youtube şi pe site-ul cotidianului "Gardianul"). Pentru jurnaliştii de la Antena3 şi de la Gândul, când este vorba de interese electorale, deontologia jurnalistică iese din discuţie. Informaţia nu a fost şi nu putea fi verificată: victima Băsescu era deja într-un studio, în direct, iar cealaltă "victimă", copilul, era în Italia şi nu fusese încă contactat. Răzvan Dumitrescu este şi mai abil: "Din respect pentru dumneavoastră nu dau filmul în care bateţi un copil, dar acest film este dat deja de toate televiziunile (n.a. minciună, filmul rula doar pe Antena3)". O jumătate de oră mai târziu, Răzvan Dumitrescu, sub masca deontologiei, loveşte cu zâmbetul pe buze: "Dăm filmuleţul ca să vă puteţi apăra, domnule Preşedinte!" Domnule Dumitrescu, mă scuzaţi, am şi eu o opinie: discuţia cu preşedintele trebuia purtată înainte de emisiune, într-o pauză publicitară sau poate chiar după ...

Nu este sigur dacă manipularea îşi va atinge scopul. S-ar putea ca electoratul liberal să rămână în casă, să nu meargă la vot sau chiar să mergă la vot şi să voteze contra Geoană via contra Patriciu.

Adevăratele ştiri

Azi, 28 noiembrie, presa românească abordează în trecere şi subiectul "Cioloş - propus în funcţia de Comisar european". E un succes pe care nu îl mai contestă acum nimeni.

Privind în urmă cu doar 2 săptămâni, vedem pe europarlamentarul PSD, Daciana Sârbu, afirmând: "Nu am avut niciun moment şanse pentru comisar pe Agricultură. A fost o pistă falsă şi o cerere nerealistă" (14 noiembrie 2009, la Sibiu).

Iată că ieri Bruxelles-ul, prin vocea preşedintelui Comisiei Europene, face o evaluare corectă a candidatului român: "Sunt extrem de fericit să-l desemnez pe domnul Cioloş comisar pentru agricultură şi dezvoltare regională. Este de departe cel mai competent dintre toate numele pe care le-am primit pentru acest post. Dacă vă uitaţi la CV-ul lui, nu este nici o îndoială", a precizat presedintele CE, Jose Manuel Barroso .

Mulţumim pentru încredere domnule Barroso!

Ziua a 3-a: Spectacolul mediatic manipulator continuă

Deşi minorul implicat în evenimentul supra-mediatizat din 2004, aflat în direct la RealitateaTv, a solicitat jurnaliştilor să fie lăsat în pace, încă de la primele ore ale dimineţii subiectul este reluat. Dezbaterile din studiouri sunt bineînţeles completate cu derularea filmuleţului. Mai mult, în aceleaşi studiouri se discută despre drepturile copilului. Cât de demagog trebuie să fii ca să nu recunoşti că abordarea subiectului violentează, răneşte sufletul, agresează, mai ales în codiţiile în care unul dintre participanţii la eveniment îţi spune că e speriat, că a avut "un atac de panică" şi te imploră "să pui punct"?

Pentru denigratorii lui Băsescu nu contează! Violenţa psihică este neglijată, este scos din ecuaţie disconfortul psihic provocat.

Ce face CNA-ul? Dar ANPC-ul (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului)? Dacă aceste instituţii, plătite din banul nostru public, nu se autosesizează, cine ar trebui le sesizeze că de 3 zile drepturile copilului sunt încălcate?


vineri, 27 noiembrie 2009

Ziua a 2-a: Spectacolul mediatic manipulator continuă

Am văzut filmuleţul de 19 secunde de sute de ori. Obsedant, RealitateaTv şi Antena3 reiau filmul de 3 ori pe minut. O casetă în care se derulează filmul este prezentă aproape tot timpul pe ecranele celor două televiziuni.

În afară de discuţiile despre "dilema trucajului", aş fi dorit să aud şi alte dezbateri, cum ar fi cele despre:

1. Tăinuirea de 5 ani a lui Patriciu
Poate un moment oportun pentru lansarea acestui filmuleţ ar fi fost şi acela când, în urmă cu câţiva ani, domnul Patriciu a stat 24 de ore în arest. Nu ştiu de ce n-a făcut-o atunci. Poate nu era atât de disperat. Poate a preferat să păstreze acest film trucat pentru şantaj. Oricum, şi tăinuirea şi şantajul sunt fapte penale.

2. Minciuna lui Patriciu
Probabilitatea ca Patriciu să mintă este infinit mai mare decât probabilitatea ca filmul să fie adevărat. Nu pot să nu-mi amintesc incidentul cu Patriciu plagiatorul, prezentat de Caţavencu.
Şi pentru că o minciună nu este suficientă, Patriciu inventează şi lovitura "în plex".

3. Respectul faţă de actorul minor al filmului
Poate ar trebui cerut şi acordul copilului/părinţilor pentru difuzarea filmului, mai ales că şi în prezent, la 15 ani, este tot minor. Sau miza electorală este prea mare pentru a mai lua în discuţie şi drepturile copilului.

4. Caracterul penal al trucării filmului
Nu se întreabă nimeni de unde provine filmul şi în ce laboratoare s-a făcut trucarea imaginilor. Mai ales că avem un indiciu: în miezul nopţii, la câteva ore de la afirmaţiile lui Patriciu pe postul RealitateaTv, cotidianul "Gardianul" primeşte înregistrarea video.

În acest context manipulator, îmi vine să fac grevă şi să port banderolă albă pe braţ atunci când privesc la RealitateaTv sau la Antena3. Tocmai ce am auzit-o pe prezentatoarea de la Antena3: "Continuăm, doamnelor şi domnilor, cu acelaşi subiect ... "

Trucajul - fără comentarii

joi, 26 noiembrie 2009

Un joc mult prea murdar

Am văzut filmuleţul lansat de Gardianul de peste 50 de ori. Am făcut stop cadru de repetate ori, în diferite momente ale filmării. Nu sunt specialist în analiza unor documente video, dar cred că trucajele se pot face şi se fac. Chiar mai bine decât acesta, care e cam nereuşit.

În afara impresiei de trucaj, ar mai fi şi alte argumente care mi-au format o intimă convingere că Băsescu n-a greşit, nu "a lovit cu pumnul un copil":

  • e un gest "riscant" pe care Băsescu nu şi l-ar fi permis în public;
  • nu cred că Băsescu, aşa cum l-am cunoscut, ar putea lovi un copil, chiar dacă ar fi înjurat de către acesta;
  • dacă, prin reducere la absurd, filmarea ar fi adevărată, tăinuirea lui Patriciu este mai gravă; dacă era atât de oripilat de gestul lui Băsescu putea să plătească un avocat care să apere drepturile copilului;
  • momentul lansării este mult prea oportun;
  • nu văd motivele pentru care, cu ocazia suspedării Preşedintelui de către aceeaşi coaliţie, nu a spus nimic Patriciu;
  • mi se pare suspect, dacă nu chiar reprobabil, postarea filmului pe site-ul Gardianul, cu 10 minute înainte de sosirea lui Băsescu la emisiunea de la RealitateaTV, astfel încât să-l surprindă, să îl ia pe nepregătite;
  • afirmaţia lui Răzvan Dumitrescu în emisiunea de la RealitateaTV, în care îi arată invitatului său Traian Băsescu, în premieră, noua producţie mediatică a fost: "toate televiziunile prezinta imagini cu Traian Basescu lovind un copil"; am verificat adevărul afirmaţiei şi s-a dovedit a fi doar o minciună, în lunga lista de minciuni marca Vântu: doar Antena 3 transmitea imaginile;
  • poza care circula pe net este cea cu pumnul şi nu cea în care copilul râde;
  • motivul pentru care Patriciu a povestit incidentul ieri, la Realitatea TV, a fost următorul: "am prezentat intenţionat acel moment pentru că ştiam că caseta există şi poate cineva o va scoate" :)

Prima OUG

Ulpius zice: "După investirea guvernului Iohannis prima ordonanţă de urgenţă nu va anula impozitul forfetar, ci va anula Legea gravitaţiei, pentru a permite domnului Geoană să ajungă mai repede în cosmos."

miercuri, 25 noiembrie 2009

Afişaj electoral transparent "Umbra lui Geoană"


Crin Antonescu "navetistul"

Ora 19:30 - Prime time. Deschid televizorul şi aleg Realitatea Tv, auto-intitulată televiziunea "bunului simţ". Invitatul lui Răzvan Dumitrescu: Crin Antonescu.

Ora 20:10 - tot în prime time, la (i)Realitatea Tv, Crin a cedat scaunul lui Mircea Geoană. Zappez şi mă opresc puţin pe Antena 3. Invitatul Firei Vrânceanu: Crin Antonescu.

Ora 21:19 - la (i)Realitatea Tv, în emisiunea Ora de foc, cei doi moderatori Adrian Ursu şi Oana Stancu au un singur invitat: Crin Antonescu. S-a debarasat studioul de scaune, iar formatul tradiţional al emisiunii, cu mai mulţi invitaţi în studio a fost schimbat cu un format de tip interviu-clip electoral de 60 de minute.

Conştiincios, chiulangiul şi tăcutul deputat Crin Antonescu a făcut prezenţa la cele 2 televiziuni şi a vorbit într-o singură zi mai mult decât într-un mandat parlamentar.

Dacă ar avea şi Patriciu un post de televiziune cred că domnul Crin Antonescu alerga în grabă acolo pentru un nou discurs de campanie :). Oricum, absenţa lui nu este sesizată pentru că pe Antena 3 îl putem vedea în reluare cu discursuri din timpul zilei.

"Depozitul" de voturi negociate de Crin

Negocierea acestor voturi e doar cu privire la "proiectul Iohannis". Odată acceptat proiectul, nu mai contează că implementarea acestuia se va face de o echipă susţinută de Vanghelie, Mazăre, Iliescu sau Voiculescu. "Revoluţia bunului-simţ" e garantată 100% de Vanghelie.Vorba românului "ne facem frate şi cu dracul, până trecem puntea"!

Votul lui Neagu Djuvara în aceeaşi urnă cu votul lui Vanghelie

http://blogdevrancea.blogspot.com/2009/11/djuvara-lucian-boia-p-constantin.html

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/visul-comun-iliescu-patriciu-revenirea-la-normalitate-16337.html

Ovidiu Şimonca, un interviu cu Neagu Djuvara (Interviu preluat din Observator cultural, aprilie 2006:

O.Ş.: Cum vă explicaţi că, la noi, Securitatea a fost şi este foarte puternică?

N.D.: Au fost prea mulţi oameni compromişi. La mulţi dintre ei le e frică de dosarele Securităţii. Există o majoritate ascunsă, care n-are interesul să se ştie adevărul despre trecut. În fond, ar fi trebuit să se accepte formula din Proclamaţia de la Timişoara, din 1990. Dacă se accepta punctul opt, acum eram mult mai departe. Dacă stăm aşa de prost faţă de Europa, este că n-am scos securiştii şi activiştii din funcţii publice. Era nevoie de un proces deschis lui Ion Iliescu. Ăla era un proces necesar. Domnul Iliescu este vinovat de moartea a 500 de persoane. Datorită acestei invenţii diabolice cu existenţa teroriştilor, invenţie a unor şefi ai Securităţii, au murit 500 de persoane la Bucureşti, fără să vedem la faţă nici un terorist. Domnul Iliescu a acceptat să fie reprezentantul securiştilor. Cum acceptă România să nu avem un proces în care să fie tras la răspundere domnul Iliescu? Cred că şi procurorului militar Dan Voinea, care vrea să-l cerceteze pe domnul Iliescu, am impresia că i se pun piedici.

marți, 24 noiembrie 2009

Alianţa socialist-liberală a pierdut în Sibiul lui Klaus Iohannis

Potrivit rezultatelor finale prezentate de Biroul Electoral Judeţean Sibiu, în turul I al alegerilor prezidenţiale, Traian Băsescu a primit 87.618 voturi, reprezentând 44,45% din totalul voturilor exprimate de sibieni. Acesta a fost cel mai mare procent obţinut într-un judeţ de TB.

Locul doi a fost ocupat de liberalul Crin Antonescu, cu 43.982 de vouri (22,31%), iar pe trei s-a plasat liderul socialist, Mircea Geoană, care a primit 42.375 de voturi (21,5%). Adunând voturile celor plasaţi pe locul 2 şi 3, noua alianţă anti-Basescu a obţinut doar 43, 8% ! Şi acest lucru se întâmplă în judeţul care e pe cale să ne ofere un prim-ministru.

Să fie supăraţi sibienii pentru faptul că şoseaua de centură mult-promisă şi mult-dorită nu a devenit încă realitate?

Să fie impresionaţi sibienii de articolele nu tocmai elogioase apărute în presa locală cu privire la afacerile primarului Klaus Iohannis - 6 case (4 plus 2)?

luni, 23 noiembrie 2009

Cine este în spatele lui Crin ?

Foarte grabit, Crin Antonescu îşi arată solidaritatea cu pro-socialiştii lui Geoană. În spiritul unui proclamat "bun simţ" şi în contra spiritului liberal, Crin Antonescu nu mai aşteaptă decizia colegilor săi de partid.

Nu mai contează ce ar putea spune un liberal convins, Neagu Djuvara, căci oricum, acesta este prea demodat pentru a oferi tinerilor un "reper moral".

Nu mai contează că în spatele lui Geoană se află Ion Iliescu (care trebuie respectat, ca fost preşedinte al României şi ca preşedinte de onoare al PSD), Marian Vanghelie (care a împânzit sectorul 5 cu afişe "anti-electorale" şi care poate vangheliza totul, de la limba română până la valorile liberale), Viorel Hrebenciuc (care trebuie admirat pentru abilităţile de păpuşar), Radu Mazăre (care este "apreciat" de occidentul democratic pentru valorile sale anti-semite), Adrian Năstase, Dan Nica ş.a.

Nu mai contează nici că voturile pe care le negociază cu PSD-ul sunt mai multe decât voturile partidului său. Sunt voturi ale unui electorat tânăr, intelectual, urban, transilvan - oarecum asemănător ca profil cu electoratul contracandidatului său Traian Băsescu.

Important este să nu iasă Traian Băsescu. Să nu fie tulburată liniştea şi prosperitatea lui Dinu Patriciu, fost sponsor al socialiştilor în algerile locale.

vineri, 20 noiembrie 2009

Ce nu face un candidat pentru voturi

Îl consideră un model moral pe Adrian minune şi pe Adrian Mutu (sic!). Exprimarea respectului faţă de aceste modele într-un dialog al lui Crin cu CTP pe Realitatea, la câteva minute după marea confrundare.

Primele impresii după "marea confruntare"

un candidat agresiv, ineficient de agresiv

un alt candidat timid, şcolăreşte de timid

şi un altul curajos, marinăreşte de curajos ...

joi, 19 noiembrie 2009

Alianţa PNL - PSD

Bunul simţ liberal - fără comentarii

În ziua de 12 decembrie 2004, electoratul român a votat în doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale, la care au participat Adrian Năstase, candidat din partea Uniunii Nationale PSD-PUR, şi Traian Băsescu, din partea Aliantei D.A. PNL-PD.

În ziua de 10 decembrie, fostul preşedinte Ion Iliescu, a semnat ultimele Decrete. Printre acestea şi Decretul nr. 1077 din 10 decembrie 2004 privind conferirea unor decoraţii naţionale, decret prin care s-a conferit Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler domnului Antonescu Gh. George Crin Laurenţiu, deputat.

miercuri, 18 noiembrie 2009

Ţara lui contra

De 20 de ani se votează contra.
Anul acesta "contra Băsescu".

De ce votezi cu Geoană ? Nu votez cu Geoană, votez împotriva lui Băsescu.

Ce calităţi are Antonescu? Nu contează, "principalu` important" este să nu iasă Băsescu.

Chiar Crin Antonescu, politician matur, ar vota cu oricine altcineva în afară de Băsescu. Şi, stupefiant, ne oferă exemple: Becali sau Vadim. Poate uită domnul Antonescu câtă agitaţie a fost în urmă cu câţiva ani, când ne-am dus să-l votăm pe Iliescu, în contra contracandidatului său la acea vreme, Vadim. Da, atunci am votat şi eu contra.

Acum cred ca putem să ne asumăm responsabilitatea de a vota pentru. Şi să votăm matur, argumentat. De exemplu, eu votez "pentru", pentru că vreau ca România să fie condusă de o persoană care are exerciţiul luării deciziilor în situaţii limită, o persoană care îşi asumă responsabilităţi, o persoană care nu îi lasă pe alţii să conducă în locul lui. Şi pentru multe altele.

luni, 16 noiembrie 2009

Fraţii mamei Omida - Gaetan şi Nastase

Îmi pare rău că, datorită caracterului "samizdat" al publicaţiei, nu am avut şansa de citi "Prădătorii României". Totuşi, afirmaţiile autorului cu ocazia lansării acestui roman ficţiune nu mă pot lăsa indiferentă. "În 2004, Albert Ignatenko a stat câteva săptămâni la sediul PD din Modrogan, unde era inclusiv în ziua căderii fulminante a lui Teodor Stolojan. Ignatenko este recunoscut ca autoritate în paranormal, ce poate ridica ori scădea pulsul unei persoane de la distanţă", a spus Victor Gaetan, sugerând că generalul ar fi fost folosit pentru determinarea retragerii candidatului Teodor Stolojan.

Juramânt propus de Marele Maestru Albert Ignatenko care conţine obligaţiile morale, etice care ar trebui să fie urmate de fiecare persoană cu extrasensibilităţi pentru a-şi sluji cât mai bine semenii...

Cu o zi înainte de lansarea SF-ului amintit, Adrian Năstase declara, citat de Mediafax, că a fost învins de MISA, nu de TB : "Faptul că în acea seară în care rezultatele votului au fost de 50% -50% nu am cerut o renumărare a votului a salvat România de un fenomen de tip Kiev, care ne întorcea ca imagine cu mult în urmă. Se aflau deja adunate grupuri portocalii, cu cărămizi, cu borduri, pregătiţi pentru o revoluţie portocalie ca la Kiev.(…) Foarte mulţi tineri MISA au venit la vot în secţiile speciale din Gara de Nord". Aşa este, în 2004, Adrian Năstase "a fost atacat de MISA cu magie neagră "...

Pentru a fi scenariul conspirativ complet, ar trebui să nu mai credem în sondaje şi în VIP-uri media, ci să ne rugăm la domnul parapsiholog rus şi la reginele magiei autohtone Maria Câmpina şi Sultana sau la clarvăzătoarele Omida, Laura etc., să dezlege ce au legat conspiraţioniştii.

duminică, 15 noiembrie 2009

De ce nu a reactionat Crin ...

Orice om raţional care priveşte derularea evenimentelor vede că la "jignirea" adusă de Traian Băsescu, pe faţa lui Crin nu se poate sesiza nici o urmă de reproş. Mai mult, acesta îi spune contracandidatului său, Traian, că nu trebuie să se simtă jignit. Crin descoperă astfel că ar fi putut să-l jignească pe Traian, dar nu realizează că a fost jignit. Ce să mai povestim ... Ori Crin este la fel de prostănac ca şi contracandidatul absent, ori e o interpretare.

În acelaşi context, poate Corina Dragotescu nu trebuia să prezinte tuturor momente triste din viaţa unei persoane. La urma urmei, sinuciderea rămăne sinucidere şi nu este "interpretabilă" de către biserică aşa cum spunea distinsa doamnă Dragotescu la câteva ore după incident.

TVR1 - divertisment pe banul public

Ce a oprit televiziunea publică să transmită confruntarea Antonescu vs. Băsescu ? Confortul, dezinteresul faţă de contribuabili sau altceva?

Bine că au facut-o alte posturi private, posturi ce nu ne încarcă lunar facturile: B1, N24, Realitatea, Antena3, OTV şi, incredibil, dar justificat :) EtnoTV

http://www.hotnews.ro/stiri-media_in_campanie-6463190-marina-almasan-mai-importanta-decit-duelul-basescu-antonescu-tvr-continua-atitudinea-autica.htm