Responsabilitatea publică a membrilor CSM

În continuarea postării anterioare şi urmare a dezbaterilor pe tema votului secret din CSM, revin cu opinii despre "responsabilitatea publică" a membrilor CSM.

Citesc şi recitesc cu infinită indignare ultimul text postat de judecătorul Adrian Toni Neacşu pe o reţea de socializare: „Votul (în CSM – n.a.) este secret pentru că aşa scrie în Constituţie, însă în 2011 am intrat în CSM pe o platformă MORALĂ în care am cerut tuturor să renunţe la lipsa de răspundere publică pe care o presupune acesta.”

Aşa este. În conformitate cu art. 133 alin. (5) din Constituţia României, dispoziţia constituţională cu caracter procedural este că „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau prin vot secret”.  ÎNSĂ … la noi ca la nimeni, unde-i lege e şi tocmeală, iar unii sunt mai egali decît alţii. Astfel, unii, garantînd independenţa justiţiei, în numele moralei, îşi permit ceea ce ce altora nu le permit să-şi permită. Ba îi mai şi sancţionează civil sau penal, după caz, pentru astfel de derapaje.  Ei bine, cu naivitatea-mi autodistructivă, insist a crede că dipoziţiile constituţionale nu pot fi aplicate arbitrar, după reguli morale ale unuia sau altuia, fie acesta chiar judecător. Pînă la o eventuală modificare a Constituţiei, aceasta trebuie respectată în litera şi spiritul său. Prevederile constituţionale referitoare la votul secret au/trebuie să aibă un caracter imperativ şi trebuie să fie respectate întocmai de către membrii CSM, astfel încît voinţa lor să nu poată fi cunoscută şi influenţată de nimeni. De la caracterul imperativ al prevederii nu sunt permise derogări, nici măcar în numele moralei sau transparenţei sau „răspunderii publice”. Orice „înţelegere verbală” care are drept efect abaterea de la norma constituţională este neconstituţională şi sancţionabilă. Dar cine să constate abaterile şi să aplice sancţiunile, dacă „lupul este paznic la oi”, dacă judecătorii de la CSM sunt modele noastre de comportament moral, legal, civic?

Dincolo de textul legal, pe care nu am puterea a-l interpreta, ci doar curajul de a-l respecta, îmi permit a opina cu privire la votul secret şi avantajele acestuia. În materie electorală, fie că e vorba de alegeri pentru reprezentaţii unui neam sau pentru cei ai unei caste, cred că votul secret este o garanţie a corectitudinii votului, o asigurare că votanţii aleg liber, fără niciun fel de intimidare sau influenţă. Astfel, electorii nu pot fi forţaţi/obligaţi să voteze cu teamă faţă de repercusiunile deciziei lor. Cînd votantul reprezintă un anumit grup, dacă mandatul nu este unul imperativ, votul său nu trebuie să fie viciat de teama că ar pierde sprijinul celor care l-au desemnat, iar singura modalitate de evitare a acestei presiuni, de a vota liber, neinfluenţat de ce zic sau fac alţii este votul secret. Cu menţiunea că dreptul unei persoane la vot secret este protejat atît timp cît fiecare votant îşi respectă obligaţia de a vota secret. Iar renunţarea la drept nu exonerează pe cel care a renunţat de obligaţia de a asigura secretul votului!

Bineînţeles că unul dintre dezavantajele majore ale votului secret este acela că sub protecţia anonimatului este diminuată responsabilitatea celui care votează. Dar îmi place în continuare să sper că judecătorii sunt dintre cei ce îşi asumă responsabilităţi chiar şi atunci cînd nu sunt văzuţi. Sau poate greşesc? Să fie imixtiunea politicului atît de mare?