Hotărîrea judecătorilor clujeni şi înlăturarea echivocului generos

Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca au decis în adunarea generală din data de 9 ianuarie că "judecătorul Cristi Vasilică Danileţ şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

• prin participarea activă la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului în contra celor însuşite în proiectul de candidatură,
• prin lipsa de atitudine publică pentru înlăturarea echivocului generos cu privire la procedura urmată în scopul alegerii conducerii Consiliului, lipsă de atitudine incompatibilă cu structura unui membru al Consiliului Superior al Magistraturii care apără reputaţia profesională a judecătorilor şi 
• prin poziţiile sale publice exprimate recent care au lăsat unui observator obiectiv impresia implicării cu preponderenţă în alte activităţi decât cele pentru care i-a fost încredinţat mandatul de către judecătorii de la Judecătoria Cluj-Napoca".

Despre "participarea activă la o procedură netransparentă" şi despre "observatorul obiectiv" care are "impresia implicării" am mai scris în postarea de ieri.

Comentez de această dată doar sintagma "înlăturarea echivocului generos". Cum ar suna "ambiguitatea mărinimoasă" sau "imprecizia dezinteresată" sau "generoasa lipsă de claritate"? Dincolo de denotaţii, mă întreb cum ar fi putut judecătorul Cristi Danileţ să înlăture echivocul cu privire la procedură sau să-l facă mai puţin generos. Să nu voteze? Păi ceilalţi colegi ai săi din CSM au făcut-o. Să spună cum a votat? A făcut şi acest lucru, public, chiar dacă nu şi-a semnat votul. Să voteze altfel? Dar decizia exprimată prin vot nu ţine de transparenţă, este o decizie liberă, care nu poate fi inflenţată sau controlată.  

Trec peste faptul că nu înţeleg ce înseamnă "structura unui membru al CSM". Intuiesc că ar fi vorba despre profilul moral al acestui membru. Probabil că este doar un act ratat, o greşeală involuntară, determinată de graba redactării hotărîrii şi de urgenţa comunicării publice cu privire la rezultatul votului. 

În schimb, nu pot trece cu vederea independenţa unor judecători care, cu făţărnicie susţin în spaţiul public independenţa justiţiei dar, sub pretextul unui mandat imperativ şi al principiului transparenţei, controlează libertatea votului.

Notă de final: Pentru ultimele postări, aş putea fi considerată mult prea pedantă. Dar dacă cei în cauză sunt cei chemaţi să interpreteze legea (inclusiv gramatical) şi să redacteze motivarea unei sentinţe date, cred că pretenţiile mele la rigurozitatea conţinutului nu sunt exagerate.