marți, 29 decembrie 2009

Heartbeat of the Earth

Ce voi face în 2010 ?

Se apropie un nou sfârşit de an şi e o bună ocazie pentru bilanţ. Cu toate acestea, nu vreau să îmi amintesc ce am făcut sau nu în 2009. Făcutele sau nefăcutele au intrat deja în istorie ...

Ce mă încântă mai mult este faptul că se apropie un nou început de an şi e o bună ocazie pentru a-mi schiţa planurile anuale. Ce voi face în 2010?

1. Voi dormi mai mult
2. Voi citi mai mult
3. Voi scrie mai mult
4. Voi iubi mai mult
5. Voi colinda mai mult
6. Voi asculta mai mult
7. Voi privi mai mult
8. Voi dărui mai mult
9. Voi bea mai mult
10. Voi fi ...

sâmbătă, 19 decembrie 2009

Agonia unei agenţii în plină destructurare

Agenţia în care muncesc încă, reorganizată prin "desfiinţare-divizare", a devenit o arenă de luptă. Orbiţi de teama şomajului şi creditelor, colegii mei de ieri s-au transformat în fiare şi luptă pentru supravieţuire. Raţiunea lor s-a contaminat, a intrat în criză. Prea puţini sunt cei care văd că, în fapt, cei care ţipă mai răsunător sunt tocmai cei care, pentru propria devenire financiară ar fi capabili să facă altora ceea ce lor nu le place.

Ciobanii sindicali îşi mână oiţele în luptă cu minciuni şi manipulări. Coducătorii au fost luaţi prin surprindere de propriile erori manageriale şi sunt acum speriaţi de ameninţările penale ale foştilor salariaţi. Singura raţiune de a fi este obţinerea drepturilor salariale: salariul pentru luna noiembrie, prima de Crăciun şi cele douăsprezece salarii compensatorii cuvenite în cazul concedierii.

Privesc cu uimire, dar şi cu indignare, manifestările convulsive, duşmănoase, isterice, pline de ură. La început am încercat să răspund disperării printr-un zâmbet. Am renunţat, pentru că azi, zâmbetul enervează, este decodificat în alt registru, ca sfidare sau naivitate. Ecoul lui "de ce râzi" mă urmăreşte pe holurile agenţiei. Să-mi fie ruşine pentru optimism şi pentru că nu văd "drobul de sare"! Acum trei zile am fost huiduită pentru că am încredere, am fost acuzată pentru bună-credinţă şi am fost condamnată pentru curajul de a fi altfel.

Încerc să le reamintesc colegilor mei că se apropie cea mai fericită sărbătoare a anului şi mi se răspunde că, de fapt, urmează să vină cel mai urât Crăciun dintre toate. Poate fi urâţit Crăciunul dacă pui mai puţini cozonaci pe masă? Chiar contează cât de înalt şi bogat este bradul? "Trăim ultimativ probleme secunde, slujim decerebrat valori derivate", cum spune Andrei Pleşu.

The Fun Theory

Piano stairs

Cigarrettes butts


miercuri, 16 decembrie 2009

Culisele campaniei electorale în varianta Hrebe senior

“Am stat foarte mult pe gânduri, mi-a trecut prin gând şi am vrut să evit orice fel de dezbatere şi am avut această chestiune între a alege între miercuri şi joi, aici era clinciul în care puteam să rup această chestiune, numai că între timp începuseră atacurile cu vezi doamne, vizavi de laşitatea domnului Geoană care nu vrea să participe la dezbateri. Decizia mea a fost atunci să facem această dezbatere, am ales ziua de joi, deşi domnia sa este în forţă în ziua de joi, pentru că este violetul acela pe care îl purta, dar e altă chestiune în care nu vreau să intru... O să discutăm.... Deci în ziua de joi în general Băsescu este în formă maximă pentru că cel puţin cei care se ocupă de ezoterie ştiu ce înseamnă Ziua Flăcării violete, şi dacă aţi observat cei din PD-L purtau violet şi cravatele, şi pulovărele, şi pulovărul pe care îl purta Băsescu. Deci există o filiaţie aici. Eu cred în treaba asta, dar nu e cazul să dezvoltăm aici, putem să facem o emisiune separată”

Mai multe despre Flacăra Violetă aici şi aici

luni, 14 decembrie 2009

Luna sărbătorilor, mai mult decât luna cadourilor

Nu mai vreau să discut, nu mai vreau nici măcar să aud sau să citesc despre problemele urbei, despre casete, despre treburi politice, despre sărăcie şi criză. Sper să avem curând un guvern şi un buget.

Azi, suntem puţini care ne gândim la sărbătoarea ce va să vină. Sper ca mâine, poimâine să fim din ce în ce mai mulţi. Fac un efort să ignor ochii trişti care mă privesc la serviciu, pe stradă, în mall-uri. Mă simt jenată că am tupeu să zâmbesc, să nu mă îngrijorez de ziua de mâine, de anul de mâine, de veacul de mâine. Mă încăpăţânez să nu cârtesc puterile divine, să mă bucur de dragostea ce mi-o poartă familia şi prietenii, să-mi răsfăţ cu mângâieri patrupedul, să ofer zâmbete şi încredere celor din jur. Încep deja să simt mirosul de cozonac cu nucă amestecat cu cel de răşină.

duminică, 13 decembrie 2009

Multumesc Nichita

De 26 de ani, necuvintele îngerului blond vin peste mine din ceruri.

Îi mulţumesc lui pentru că mi-a adus liniştea în adolescenţa şi m-a ajutat să-mi "arunc în râu sufletul de copil" şi să aştept cu speranţă "tragicul de pescar milos" să mi-l aducă în braţe "tocmai acum".

Îi mulţumesc tot lui pentru că m-a învăţat să comunic altfel, să îmi transform braţul stâng în "ramură cu frunze" şi să privesc apoi minunea prin care copacul de lângă mine a murit puţin şi una din ramuri i s-a făcut "braţ cu degete".

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Despre turul III

O decizie de invalidare a CCR va anula viitoarele fraude electorale? Nu vor mai fi suspiciuni de fraudare? Proastele obiceiuri, rutinele electorale infracţionale vor fi anihilate? Nu.

Totuşi, la turul III se va reduce dimensiunea fraudei, vor fi mai puţine camioane care să transporte probele zdrobitoare la CCR, vor fi mai puţini bani pentru rotirea voturilor de tip "suveică" şi pentru diurna votanţilor multipli. E clar ca dimensiunea fraudei socialiste va fi mai mică. Şi vor fi mai multe voturi pentru Traian Băsescu.

Mi-e groază de un posibil scenariu după turul III: la toate numărătorile iese Băsescu, sondajele îl arată câştigător pe Geoană, la ora 21.00 Geoana ţopăie de 3 ori şi a doua zi duetul Nica - Dragnea umplu camioanele şi pornesc în viteză spre Curtea Constituţională. Urmează turul IV?

vineri, 11 decembrie 2009

Are dreptate Vadim?

Am crezut că "neliniştea" postelectorală o să vină de la Băsescu. Iată că m-am înşelat. De două zile, un nou subiect isterizează jurnaliştii, politicienii, cetăţenii pro sau contra unuia sau altuia dintre foştii candidaţi. După pactul istoric de la Timişoara, asistăm la un nou moment istoric: validarea sau invalidarea unei fraude electorale.

Realitatea ne aduce dovezi că de 20 de ani, la toate alegerile, fie ele parlamentare, locale sau prezidenţiale s-au făptuit fapte penale. Ştiam cu toţii de expertiza acumulată de PSD în tehnici de cumpărare a voturilor, în turism electoral, în completarea semnăturilor de pe listele electorale cu morţi, cu persoane care nu au votat sau care au votat multiplu. În timp, tehnicile s-au perfecţionat şi au fost exersate şi de către celelalte partide. De cel puţin 13 ani se strigă în piaţă, de la tribune că alegerile au fost fraudate. Cel mai mare susţinător al ideii de fraudare a fost şi este Corneliu Vadim Tudor. Pentru că el a pierdut şi va pierde întotdeauna.

Cred că încercarea de fraudare a alegerilor poate fi redusă doar dacă: instituţiile statului cu roluri şi responsabilităţi în supravegherea procesului electoral îşi îndeplinesc obligaţiile legale, dacă tentativele de furt electoral sunt sesizate la momentul potrivit, dacă cel ademenit refuză să primească mita electorală pentru a vota multiplu sau pentru a vota cu cine trebuie. În acest sens, în 2009 am asistat la cea mai puternică ofensivă a instituţiilor statului împotriva fraudării. Cetăţenii au fost somaţi să nu fraudeze, au fost oferite exemple de persoane anchetate penal pentru vot multiplu ... A fost o campanie intensă sub sloganul "votul ilegal înseamnă închisoare". Au fost semnalate mai multe nereguli la 112, la BEC, la televiziuni. Asta nu înseamnă neapărat că au fost mai multe. Poate au fost mai intens mediatizate sau mai sârguincios monitorizate.

Situaţia ideală, în care nici un vot nu are în spate un demers ilegal, este greu de obţinut în practică. Întrebarea care se pune este dacă neregulile din procesul electoral, produse cu rea credinţă, abuziv, din neglijenţă sau incompetenţă pot influenţa major rezultatele unui scrutin. Multe voci se pronunţă că legea numerelor mari acţionează şi în aceste situaţii, în sensul că posibilitatea de fraudare este invers proporţională cu prezenţa la vot. Mai în glumă, "nu pot ei fura cât putem noi vota". Există o limită maximală a cetăţenilor care pot fi mituiţi pentru un vot multiplu. Există un număr maxim de autobuze ce pot fi implicate în turismul electoral sau un număr maxim de curse electorale pe zi. Putem vorbi de o plafonare a fraudei. Cu cât participarea este mai mare, procentele de voturi obţinute prin fraudă contribuie cu o pondere mai mică la rezultatul final. Pe de altă parte, multe voci spun că dacă fură toţi, voturile furate se distribuie uniform şi nu pot influenţa decisiv rezultatul final, pentru că fraudele s-au anulat reciproc. Aceste presupuneri nu înseamnă că autorii faptelor penale nu trebuie anchetaţi şi pedepsiţi pentru aceste fapte, indiferent în favoarea cui s-a dus votul lor! Sancţiunile penale şi contravenţionale vor descuraja mulţi electori în asumarea riscurilor legate de exercitarea frauduloasă a dreptului de vot.

Opinia mea este că cei care ştiu cel mai bine cum se fură alegerile sunt cei de la PSD. Acum nu fac decât să ne arate modul în care fură de ani de zile. Au găsit repede dovezi prin apelarea la hoţiile înfăptuite de proprii membri. Din acest motiv, numărul faptelor frauduloase este mai mare decât numărul făptuitorilor. O sumă de nereguli nerevendicate de nimeni şi nesemnalate pe parcursul procesului electoral.

Pot înţelege decizia CCR de reexaminare şi renumărare a voturilor nule. Nu consider însă că această decizie intermediară se va finaliza cu decizia de invalidare a alegerilor. Este o decizie inutilă, care poate cel mult să diminueze suspiciunea românilor, dar şi a celorlalţi europeni cu privire la corectitudinea alegerilor. Pe scurt, numărul voturilor nule nu este mai mare acum decât în 2000 sau 2004. Nici măcar raportat la primul tur, numărul de voturi nule nu este mai mare. Astfel, în primul tur, din 9.946.748 de voturi exprimate, 227.446 de voturi au fost nule. In al doilea tur din 10.620.110 de voturi au fost invalidate doar 138.476 de voturi invalide. Nu intuiesc motivul pentru care PNL nu a contestat alegerile după primul tur, când cifrele arată că la o prezenţă mai mică la vot au fost mai multe voturi nule :) Nu au contestat, pentru că nu aveau motiv.

Singurul canditat, cel care declară tot timpul că a fost furat, dar care nu contestă niciodată rezultatul este CVT. Acum câteva zile, fidel propriei teorii de fraudare, Vadim a afirmat că trebuie reluate alegerile şi pentru turul I. Dacă nu expira termenul legal de contestare, poate asistam acum la o nouă coaliţie PNL-PRM, creată conjuctural de către pierzătorii turului I.

marți, 8 decembrie 2009

Dacă doriţi să revedeţi ...

Am învins !

Nu ştiu să deschid un computer

În momentul de faţă un tânăr nu ar avea absolut nicio şansă să facă cinstit bani în România
Necinstit, ar avea "o grămadă", povesteşte SOV în interviul dat publicaţiei "Capital".
Dacă pe lângă mijloacele necinstite, tânărul mai are şi noroc, succesul financiar este garantat.

Şi dacă nu reuşeşte să lupte cu "mentalitatea asta bizară a clasei politice că oamenii de afaceri sunt nişte tâlhari" este recomantabil pentru tânărul îmbogăţit prin necinste şi noroc să nu mai investească niciun ban în România.

Puţină logică este necesară:
1. SOV nu ştie să deschidă un computer.
2. SOV este în Top10 "cei mai bogaţi români".
3. Dacă mai deschizi computerul în fiecare dimineaţă, nu vei ajunge niciodată în Top10.

Cred că interviul din Capital publicat astăzi a fost luat săptămâna trecută, înainte de vizita nocturnă a lui Geoană, în exit-pool (piscina pentru ieşire, cum traducea CTP aseară, ţinând cont de pronunţia lui Băsescu: "exitpul").

luni, 7 decembrie 2009

50,34 rezultat final BEC

Aştept validarea, verdictul CCR.
De asemenea, aştept conferinţa de presă promisă de Sorin Ovidiu Vântu ...
Deocamdată avem doar declaraţia lui SOV, preluată de Mediafax: "Este o atmosferă politică atât de tensionată, eu mai lipsesc acum. Mai aştept".

50,14

fără comentarii - aştept rezultatul BEC

50,03

Mulţi au adormit, liniştiţi sau nu, cu "Geoană Preşedinte". Vom vedea dacă visul a fost unul frumos sau a fost un coşmar.

Îmi vine greu să adorm. Aştept rezultatele numărării paralele. Atât de la Videanu, cât şi de la Hrebenciuc...

Pentru unii sau alţii, mâine dimineaţă, victoria ar putea avea gust de migdale.

duminică, 6 decembrie 2009

Poll-uri la ora 15:00


Mircea Geoană – 51,5% Traian Băsescu – 48,5% (CURS)
Mircea Geoană – 51,6% Traian Băsescu – 48,4% (INSOMAR)

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Aduceţi Europa Liberă, aici!

Robert Turcescu îşi spală imaginea, cu amintiri despre Europa Liberă!

Invitaţi:
  • Andrei Voiculescu, realizatorul de emisiuni muzicale, DJ-ul care, de la microfonul Europei Libere, transmitea săptămânal topurile străine, pe vremea când accesul la muzica occidentală ne era interzis;
  • Liviu Tofan, fost director adjunct la Europa Liberă, şi actual director al IRIR (Institutul Român de Istorie Recentă).
Robert Turcescu şi-a amintit că o asculta pe Janis Joplin la Europa Liberă! Poate îşi aminteşte asta şi mâine, înainte de a pune ştampila pe socialistul pseudo-liberal.

Degeaba încearcă Robert Turcescu şă îşi lege imaginea de postul RadioTotal, înfiinţat în anul 1993 de către Cornel Nistorescu şi Liviu Tofan. Turcescu a avut o emisiune la RadioTotal începând din anul 1996, după de trustul francez Lagardere a cumpărat o parte importantă din post şi acesta a devenit mult mai comercial, iar emisiunile s-au axat pe divertisment. Şi în perioada în care a fost redactor şef, din 1998 până în 2000, postul de radio şi-a menţinut formatul comercial...

Poate că era interesant de amintit, măcar în treacăt, numele tatălui lui Andrei Voiculescu.

Votez împotriva lui x ...

Pare lipsit de logică să votezi contra.
Mai ales că, întrebarea de pe buletinul de vot este formulată pozitiv, de tipul "Pentru cine votezi?", nu "Cine nu ai vrea să fie preşedinte?"

De ce votez?

Din următoarele motive:
  • Am convingerea că Băsescu a făcut ceva bun în ultimii 5 ani: a început reforma în justiţie, a condamnat, măcar simbolic, comunismul.
  • Am încredere că Băsescu va reuşi în următorii 5 ani să reformeze şi clasa politică.
  • Traian Băsescu nu este principalul vinovat pentru notele mici acordate României la capitolul anti-corupţie. Reţelele, caracatiţele, oligarhiile financiare construite în 15 ani nu pot fi anihilate în 5. Poate din acest motiv rezultatele luptei anti-corupţie sunt modeste. Mai mult, "mica corupţie" o încurajăm cu toţii prin tăcere, prin "dare de mită", printr-o atitudine mult prea tolerantă.
  • Nu pot vota idei, aşa cum mă îndeamnă Crin Antonescu, pe propriul blog electoral. Votul meu este pentru o persoană. Nu pot pune ştampila pe Mircea Geoană cu gândul la două idei. Nu cred în idea numită "Proiectul Iohannis". Altfel spus, nu mă risc. Mai ales după declaraţiile cu interimatul la primăria sibiană ca o "cale de ieşire" dacă ceva nu merge. Nu cred nici în ideea "România fără Băsescu". Mă îngrozeşte idea "România fără Geoană" după ce ar câştiga Geoană. Nu pot ignora "umbrele" ce îl însoţesc pe Mircea Geoană.
  • Îmi doresc un preşedinte care poate anticipa riscurile demersurilor sale. În acest sens, nu mă interesează dacă relaxarea nocturnă oferită lui Geoană a fost o capcană. Mă interesează ca viitorul preşedinte, şef al CSAT, cu atribuţii importante de politică externă, să nu poată fi atras atât de uşor într-o capcană.
  • Traian Băsescu, deşi mai puţin manierat, este totuşi mai bun diplomat decât Mircea Geoană. Îi acord un punctaj mai mare lui Băsescu la capitolul "politica externă", deşi mă aşteptam ca măcar în abordarea acestui capitol Mircea Geoană, fost ministru de externe şi fost ambasador în SUA să fie mai bine pregătit.
  • Băsescu a fost mai convingător în a-şi recunoaşte greşelile decât a fost Geoană în a-l acuza pentru aceleaşi greşeli.

vineri, 4 decembrie 2009

Ultima noapte electorală

Ce se mai vede pe ecrane la 23:47 ?
La Antena 3 - "Campanie cu nervii întinşi"
Invitaţii Cristian Rizea, deputat PSD, şi Andrei Badin, ultimul puşcaş în viaţă pe frontul electoral, discută despre un incendiu a 38 sau nu ştiu câte nave, într-un port european, despre implicaţiile în contractele ruseşti ale unui inculpat în dosarul Flota, despre poze cu terorişti din adolescenţa lui Băsescu, despre "hrana contra voturi". Nimic surprinzător până aici. Un fel de a "îngrăşa porcul în ajun". Surprinzătoare este doar prezenţa lui Mircea Diaconu, apărător tenace, de conjunctură al lui Mircea Geoană.

La Realitatea, "Ultima zi de campanie" alternează cu titlul "Shogunul lui Băsescu"
Invitaţi Claudiu Săftoiu, Cristian Preda ...
Săftoiu povesteşte despre cât de bolnav este Traian Băsescu, despre cât de urât s-a purtat cu el şi cu soţia lui, Adriana. În final, soţul Adrianei, ne îndeamnă cu o voce disperată: "Duminică, avându-l în minte pe Klaus Iohannis, chiar dacă aveţi reţineri faţă de Mircea Geoană, cum am şi eu, votaţi soluţia lui Crin Antonescu, Klaus Iohanis. Nu vă gândiţi că votaţi emoţional pe numele lui Geoană, ci votaţi soluţia Klaus Iohannis ..." Cum spune şi Crin Antonescu pe blogul său, în mesajul către electoratul liberal: "Eu vă cer, în numele meu şi al PNL, să votaţi pentru două idei. Prima este Proiectul Ionannis. A doua idee este România fără Băsescu."

La OTV, scaunul lui Traian Băsescu a fost ocupat de către CVT. "Vadim cheamă PRM la vot" şi vorbeşte depre bătaia pe care a primit-o Băsescu în copilărie, despre cicatricea lui Băsescu, despre Eminescu şi Iorga.

Mâine dimineaţă la ora 7.00 ar trebui să se încheie campania electorală. Cred că, în dispreţ faţă de respectul invocat în ultimele două luni, legea nu va fi respectată. CNA-ul o să mai dea câteva sancţiuni. Că doar mogulii îşi mai permit o amendă de 5000 de lei pentru zilele de sâmbătă şi duminică. Întrebarea care rămâne este dacă audienţa va fi pe măsură şi dacă mesajele vor fi suficient de percutante pentru electoratul indecis. Că doar cei hotărâţi ştiu deja cu cine votează!

Scrisoare deschisă domnului Robert Turcescu

Vă fac cunoscut un text biblic pe care adevăraţii creştini, spre deosebire de dumneavoastră, îl cunosc:

Aţi mai auzit iarăşi că s-a zis celor din vechime: Să nu juri strîmb, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale! Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al Lui Dumnezeu; nici pe pămînt căci este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, căci este cetatea Marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru. Ci felul vostru de a vorbi să fie: Da, da; nu, nu; ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” – Matei 5;33

Domnule Turcescu, dacă eraţi un adevărat creştin, îi puneaţi pe candidaţi să jure pe Constituţie, cel mult. Sau apelaţi la o tehnică mai modernă, detectorul de minciuni :)

Ceea ce e mai trist este că intima mea convingere, doar a mea, este că Geoană a ştiut ce se află în cutie. Poate din acest motiv la întrebarea "Aţi jura că .... " a răspuns simplu "Da", aşteptând continuarea cu juratul pe Biblie.

Mai mult decât atât, riscurile pe care vi le-aţi asumat la sfârşitul dezbaterii au fost imense, din următoarele motive:
1. Unul din candidaţi ar fi putut să vă refuze, invocând versetul biblic de mai sus.
2. Unul dintre candidaţi v-ar fi întors întrebarea cu una de tipul "Dumneavoastră juraţi că celălalt, contracandidatul meu, nu ştia că în cutie este o biblie?"

joi, 3 decembrie 2009

Realitatea nu este şi nu se face la televizor

Nu mă interesează de ce s-a dus Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu. Dacă e să îl iau în serios pe Vântu, Geoană l-a vizitat în miezul nopţii de miercuri spre joi pentru ca "să se relaxeze" după o zi obositoare, înainte de marea confruntare. Mai mult, în direct la RealitateaTV, Vântu declară şugubăţ că e prieten de 4 ani cu Mircea Geoană. Că a fost o înţelegere cu Geoană să păstreze confidenţialitatea acestei prietenii.

Întâmplător sau nu, miercuri a fost arestat de către autorităţile din Jakarta fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în anul 2006 de Tribunalul Bucureşti la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune. Nicolae Popa a fost "mâna dreapta" a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi este considerat "martor" de Traian Băsescu.

Întâmplător sau nu, a doua zi de la arestare, joi, în ziua confruntării finale şi cu 3 zile înainte de alegeri, pe site-ul hotnews.ro apare ştirea de mai sus, referitoare la arestarea lui Nicolae Popa şi ştirea zilei, prezentată sub semnul incertitudinii "S-a întâlnit Geoană cu Vântu miercuri seara?" Răspunsul l-am primit, câteva ore mai târziu, chiar de la Mircea Geoană: DA.

Întâmplător sau nu, pozele cu Geoană intrând în locuinţa lui Vântu, la ceas de seară, apar în
ediţia on-line a publicaţiei marcă a grupului Realitatea-Catavencu, Academia Catavencu. Tot marca Realitatea a fost şi emisiunea capcană a lui Răzvan Dumitrescu, emisiune în care i s-a prezentat lui Băsescu, în direct, filmuleţul.

Mi-aş dori un singur răspuns la nelămuririle mele: "Cu cine votaţi, domnule Vântu?" Ştiu, nu voi afla nici măcar pe 7 decembrie, zi în care ne-aţi promis o declaraţie de presă. Ştiu, votul este secret.

Şi la urma urmei, chiar dacă votaţi cu Traian Băsescu, pentru a salva imaginea jurnaliştilor angajaţi de către dumnevoastră sau pentru alt motiv, nu mă interesează. Aşa cum am mai spus-o în postarea anterioară, nu risc să votez cu Mircea Geoană!

Cine l-a părăsit pe Geoană ...

De ce a plecat Ilie Năstase şi Maia Morgenstern de la "marea confruntare"?

Nu ştiu încă ... Oricum, locul nu a rămas gol, că nu dădea bine. Nu pot să văd bine cine stă pe locul Maiei, dar pe locul lui Năstase stă cu siguranţă Dan Nica.

Iohannis primarul premier sau invers

Dacă Klaus Iohannis nu are încredere în recentul parteneriat sau în succesul unei guvernări socialiste cu faţă liberală, legea se modifică pentru a-i permite unui singur om un interimat de 6 luni. Astfel, Klaus Iohannis vrea şi primeşte garanţii pentru "o cale de iesire", care să nu producă crize secundare în cazul în care şi-ar da seama că Guvernul pe care l-ar conduce n-ar funcţiona şi că nu ar avea rost ca la Sibiu să fie organizate alegeri care să consume nervi şi bani.

Întrebări pe care mi le pun eu, ca simplu alegător:
Eu ce garanţii am, care este calea mea de ieşire?
Dacă după 6 luni guvernul nu merge, promisiunile se dovedesc deşarte, adevărurile se dovedesc minciuni, jurnaliştii se dovedesc mercenari, eu ce fac?
Pot să mai votez o dată, cu celălalt candidat?

Şi pentru că nu primesc garanţii, pentru că nu mi se restituie votul pentru neconformitatea programului votat, prefer să nu risc. Da, votez raţional, neasumându-mi riscurile unui parteneriat imposibil.

miercuri, 2 decembrie 2009

Fără comentarii

"Voi merge la vot duminică şi voi vota răul cel mai mic, adică pe Traian Băsescu", a declarat europarlamentarul Laszlo Tokes, citat de Mediafax.

"Se vor fi văzând frunţi brăzdate, la douăzeci de ani de la Revoluţie, în oraşul intrat în buzunarul unor mafii şi frăţii cu tentacule în politică, unde numai acel loc a mai rămas al nostru: Piaţa Operei. L-am apărat ani de zile fiindcă a fost şi a rămas pentru noi spaţiul privilegiat, kilometrul zero al speranţelor noastre. In decembrie 1989, când am ieşit cu zecile de mii, arătam prost. Eram hrăniţi prost, îmbrăcaţi prost. Eram mai toţi ”oameni de slabă calitate”. În decembrie 2009, printre ”oamenii de slabă calitate” se aflau prieteni de-ai mei, cândva şi prieteni ai dumneavoastră, erau vecinii mei, erau timişorenii. " - fragment din scrisoarea deschisă adresată Doinei Cornea de către timişoreanca Brînduşa Armanca, director ICR Budapesta.

Nu cred că declaraţia sau scrisoarea de mai sus au fost regizate de Felix Tătaru :)

Expertiza criminalistică

Când e vorba despre alţii, expertizele criminalistice în legătură cu un filmuleţ obscen postat pe un blog şi pe youtube au fost incontestabile.



marți, 1 decembrie 2009

Puţin umor, după o zi plină de "violenţe"

Adevăratele ştiri

Ştiri pe net
  • 17:58 hotnews.ro - "Aproximativ 300 de oameni protestează în Piaţa Universităţii" din Bucureşti
  • 19:00 hotnews.ro - "Jandarmii spun ca la Fântână sunt maxim 500 de protestatari"
  • 19:41 hotnews.ro - "Aproximativ o suta de persoane protesteaza, la aceasta ora, in Piata Unirii din Cluj Napoca, pentru a scanda impotriva comunismului si pentru a sustine actiunile asemanatoare care au avut loc marti la Timisoara. Acestia, majoritatea tineri, dar si unele persoane in varsta, au scandat "Jos comunismul", "Jos Iliescu", "Timisoara, nu uita, Clujul e de partea ta", transmite City News"."Cateva zeci de constanteni s-au adunat in aceasta seara in fata Prefecturii pentru un miting de solidaritate cu evenimentele inregistrate in Timisoara, relateaza Ziua de Constanta, in editia electronica."
***
Ştiri pe ecranele TV
  • 19:12 B1TV prezintă în direct imagini din Piaţa Universităţii
***
  • 20:00 TVR1 telejurnal - "Parada militară" de la Arcul de Triumf urmărită de 10.00o de oameni
  • "La mulţi ani, România!" - cum au sărbătorit românii ziua naţională"Gustul unirii" - Gheorghe Turda şi Ştefania Rareş au cântat în sectorul 2, participanţii au mâncat 13.000 de porţii de fasole cu costiţă
  • "La mulţi ani, România!" - steaguri care au fluturat de la balcoane şi de la porţile caselor
  • "Porţi deschise" la televiziunea română - muzică, dans şi voie bună
  • "La mulţi ani, România!" - mii de români au venit la Alba Iulia să sărbătorească, paradă de port popular, sarmale şi vin, primirea soliilor
  • "Fotograful unirii" - Samoilă Mârza
  • "O zi specială" - Cluj Napoca, satul Văleni din Maramureş,
  • "La mulţi ani!" - ceremonial militar şi religios la Iaşi, Piatra Neamţ, Suceava, Bârlad
  • "La mulţi ani, România!" - Craiva, un concert de muzică populară, Mehedinţi, depuneri de coroane, Rovinari
  • "Se simt români" - străini stabiliţi la noi au sărbătorit ziua de 1 Decembrie
  • "Sărbătoare şi nu prea" - În Timişoara, pasiunile politice au împărţit piaţa în 2 tabere ... 20 sec
  • "1 Decembrie la Chişinău"
  • "1 Decembrie la Covasna" - 4000 de persoane au luat parte la festivităţi, deşi resprezentanţii administraţiei locale au lipsit
  • "Ziua românilor" - recepţia organizată de Traian Băsescu. în sala Unirii a Palatului Cotroceni, la care au participat ambasadori, veterani de război, patriarhul, reprezentanţi ai cultelor, jurnalişti, oameni de cultură, Emil Constantinescu, Dacian Ciolos
  • "De ziua românilor" - Traian Băsescu transmite românilor "să aibă încredere în vitor, să aibă încredere în România. La mulţi ani români! La mulţi ani România!"
  • vremea
  • "După 20 de ani!" - "Telejurnalul TVR este constanta care-i uneşte pe români"
  • "campanie TVR - Tu cum vrei România?" - jurnaliştii vor să afle cum doresc românii să arate ţara lor
  • În continuare, invitaţi în studioul TVR: Gheorghe Popescu şi 2 olimpici la astrofizică ...
***
Realitatea de pe RealitateaTV, este alta
  • 19:12 RealitateaTV arată imagini de la Timişoara sub titlul "Îmbrânceli de campanie".
  • 19:15 "Pactul de la Timişoara"
  • 19:21 "Îmbrânceli de campanie"
  • 19:28 "Urmează: Crin Antonescu vine la RealitateaTV la ora 22.00"
  • 19:29 "Îmbrânceli de campanie"
  • 19:35 "Acuzaţii nefondate" referitoare la avizul cu filmuleţul
  • 19:47 Sondajul INSOMAR "care a dat cel mai bun scor la exitpoll" şi care îl dă acum câştigător pe Geoană cu 54%
  • 19:51 "Urmează: Crin Antonescu vine la RealitateaTV la ora 22.00"
  • 19:53 Un fel de publicitate pentru INSOMAR "întotdeauna cel mai apropiat de realitate", PETROM "respect petru viitor" şi alte clipuri publicitare ...
  • 20:00 - moderatorul Răzvan Dumitrescu discută despre "îmbrâncelile de campanie", despre noua "construcţie" şi despre filmuleţ cu invitatul său Crin Antonescu, care ne spune că "Susţinătorii lui Traian Băsescu au devenit agresivi" etc.
  • 20:00 - La Antena3, Cosmin Guşă şi Ludovic Orban discută, în consens, despre "ziua marii dezbinări"

Alte posibile ştiri:
"Principesa Margareta Sturdza, mama prinţului Dimitrie Sturdza, descendent al uneia dintre familiile domnitoare româneşti, a încetat din viaţă, luni, la reşedinta sa din Paris, unde va fi înmormântată vineri", anunţă reprezentanţi ai familiei.

Tratatul de la Lisabona a intrat in vigoare marti, avand ca prima consecinta intrarea in functie a primului presedinte al Uniunii Europene, belgianul Herman van Rompuy, si a ministrului de externe Catherine Ashton din Marea Britanie.

Sinonime pentru "golani" şi "golaniadă"

Domnul Ciuhandru, aliatul lui Geoană and Co. şi "jurnaliştii" cu carte de muncă de la RealitateaTV i-au făcut pe huiduitorii comunismului "susţinători ai PoliTimişoara". Respectabilul domn Mircea Diaconu în ultimul său rol, acela de politician, nu s-a sfiit în a cataloga ca "violenţe de stadion" demersurile unor timişoreni "derbedei" care mai au memorie.

Aş putea scrie multe despre ce se întâmplă acum pe ecrane sau în stradă. Aştept însă să-l aud pe diplomatul domn Geoană sau pe neo-liberalul domn Antonescu cum îi face "golani" pe cei care manifestă contra unui pact istoric, "Parteneriatul pentru (de la - n.a.) Timişoara".

Doar o întrebare retorică: Cât de obiectivă trebuie să fie o televiziune ca RealitateaTV care prezintă evenimentele de protest de la Timişoara sub titlul "Violenţe la Timişoara" sau ca Antena3, sub titlul "incidente între susţinătorii PSD şi PNL"? Până la ora asta, PDL nu şi-a revendicat nici un atentat golănesc la Timişoara.

Doar un sfat: Înainte de a se baricada într-o sală din clădirea Operei din Timişoara, Antonescu şi Ciuhandru trebuia să medideze că porumbelul păcii, Geoană, nu este nici pe departe urmaşul strategic al lui Coposu. Înainte de a ieşi zâmbitori şi sfidători pe sticlă, înainte de a semna un pact istoric, trebuia să realizeze că au făcut o gafă electorală istorică, că au tropăit pe amintirile timişorenilor care, istoric vorbind, sunt destul de recente . Doar beţia recentelor sondaje sau disperarea că acestea ar putea fi în afara marjei de eroare îi putea determina pe protagonişti să se întâlnescă la Timişoara. În rest, rămâne să vedem cum vor evolua evenimentele şi cât de mult vor putea fi acestea controlate de actorii politicieni.

Update: Marele absent, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, în dialog cu Claudiu Berbece, la Realitatea Fm, la ora 15:45 declară: "Acolo înţeleg că sunt şi adepţii lui Băsescu şi ceea ce fac aceşti susţinători ai lui Băsescu este necivilizat". Sunt oare aceleaşi "grupuri de cetăţeni dezordonaţi, dezorganizaţi", despre care ne povestea Ion Iliescu la data de 22 decembrie 1989 ?