joi, 3 decembrie 2009

Realitatea nu este şi nu se face la televizor

Nu mă interesează de ce s-a dus Mircea Geoană la Sorin Ovidiu Vântu. Dacă e să îl iau în serios pe Vântu, Geoană l-a vizitat în miezul nopţii de miercuri spre joi pentru ca "să se relaxeze" după o zi obositoare, înainte de marea confruntare. Mai mult, în direct la RealitateaTV, Vântu declară şugubăţ că e prieten de 4 ani cu Mircea Geoană. Că a fost o înţelegere cu Geoană să păstreze confidenţialitatea acestei prietenii.

Întâmplător sau nu, miercuri a fost arestat de către autorităţile din Jakarta fostul director al Gelsor, Nicolae Popa, condamnat în anul 2006 de Tribunalul Bucureşti la 15 ani de închisoare, pentru înşelăciune. Nicolae Popa a fost "mâna dreapta" a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi este considerat "martor" de Traian Băsescu.

Întâmplător sau nu, a doua zi de la arestare, joi, în ziua confruntării finale şi cu 3 zile înainte de alegeri, pe site-ul hotnews.ro apare ştirea de mai sus, referitoare la arestarea lui Nicolae Popa şi ştirea zilei, prezentată sub semnul incertitudinii "S-a întâlnit Geoană cu Vântu miercuri seara?" Răspunsul l-am primit, câteva ore mai târziu, chiar de la Mircea Geoană: DA.

Întâmplător sau nu, pozele cu Geoană intrând în locuinţa lui Vântu, la ceas de seară, apar în
ediţia on-line a publicaţiei marcă a grupului Realitatea-Catavencu, Academia Catavencu. Tot marca Realitatea a fost şi emisiunea capcană a lui Răzvan Dumitrescu, emisiune în care i s-a prezentat lui Băsescu, în direct, filmuleţul.

Mi-aş dori un singur răspuns la nelămuririle mele: "Cu cine votaţi, domnule Vântu?" Ştiu, nu voi afla nici măcar pe 7 decembrie, zi în care ne-aţi promis o declaraţie de presă. Ştiu, votul este secret.

Şi la urma urmei, chiar dacă votaţi cu Traian Băsescu, pentru a salva imaginea jurnaliştilor angajaţi de către dumnevoastră sau pentru alt motiv, nu mă interesează. Aşa cum am mai spus-o în postarea anterioară, nu risc să votez cu Mircea Geoană!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu