Colegiul Naţional de Administraţie şi rectorul său

C.N.A. (Colegiul Naţional de Administraţie) este o instituţie de tip şcoală care "are rolul de a asigura cadrul instituţional la nivel naţional şi strategic pentru pregătirea în domeniul administraţiei publice". Instituţia organizează cursuri de formare profesională continuă pentru lucrătorii din administraţia publică, fie aceştia funcţionari publici sau persoane angajate în baza unui contract de muncă.

Rectorul acestui colegiu, aşa cum apare pe site, este prof. lector av. Prodan. Prenumele acestui domn Prodan nu este menţionat. Aş fi curioasă să ştiu dacă este vorba de Ioan Grigore Prodan, preşedintele FSUATR (Federaţia Secretarilor Unităţilor Administrativ - Teritoriale din România) sau despre Ioan Grigore Prodan, Şeful Poliţiei Animalelor şi comisar general al organizaţiei Comisariatul pentru Societatea Civilă :))?. Altfel spus, este aceeaşi persoană care, în urma cu cîţiva ani, şi-a schimbat prenumele în Emilian motivînd acest demers astfel: "Mi-am schimbat numele (prenumele - n.a) întrucât am fost numit cavaler al ordinului de Malta. Existau confuzii cu numele meu în cadrul Ordinului Suveran al Sf. Ioan al Ierusalimului şi am vrut să le elimin.''? 

Mă ajută cineva?

Celui care mă ajută îi ofer ca premiu o poveste despre Colegiul Naţional de Administraţie :).

A căzut guvernul!

Dacă echipa naţională ar fi cîştigat un meci de fotbal într-un campionat, lumea ar fi ieşit în stradă. S-ar fi adunat în Piaţă. Soferii ar fi claxonat a bucurie, steagurile ar fi fost scoase de la naftalină şi ar fi fluturat peste statuia caragieleană (escă). Mă aşteptam ca şi la mult-dorita, mult-rîvnita cădere a guvernului MRU să se adune lumea, să se bucure de victorie. Adică să iasă în stradă, să cânte, să danseze ... N-a fost aşa.

Poate lumea aşteaptă finala ... prezidenţială. 

 

Fereşte-te de el

Nu răspunde prostului. Nu-i da explicaţii. Dacă un cîine te latră şi tu nu poţi să-l latri, îi explici ceva?
Nu lupta cu prostul. Nu-i da pietre. Mai bine fugi.

Cum m-am lăsat de televiziune

N-a fost uşor să rezist ispitei. Mai ales că am trei televizoare în casă.

În primul rînd, am renunţat la tolcşouri. Într-o seară am făcut un test de memorie. Am încercat să-mi amintesc ce a zis Hurezeanu despre Băsescu în urmă cu un an. Sau ce a zis Turcescu sau Dragotescu sau Dinescu sau Dumitrescu sau Stănescu sau CTPopescu sau alt Escu. Nimic (re)memorabil! Un alt test pe care nu l-am trecut a fost acela de a găsi în sertarele mnezice numele primilor doi primari ai capitalei. Cu unul dintre nume, Halaicu, m-a ajutat un prieten, iar celălalt nume am renunţat a-l mai căuta. La ce mi-ar mai folosi acum să ştiu acest nume?

În etapa următoare am renunţat la divertismentul televizat. Am decis să nu-i mai las pe alţii să decidă cu ce să mă entărteimănteze. Chiar dacă făceau acest lucru cu mult lov. Am descoperit că rîsul în faţa ecranului la vorbele celor din spatele ecranului este ca un trandafir de plastic parfumat sau ca un parchet laminat cu imitaţie de stejar. Momentul comic televizat pregătit cu trudă în laborator nu dăunează în mod direct sănătăţii, dar, în măsura în care atrofiază organul de simţ al realităţii, este la fel de nociv ca e-urile. Deci, de dragul unei gîndiri ecologice, am spus nu. Adică of.

Într-o ultimă etapă am renunţat la ştiri. Şi dacă nu ştiu că a avut loc un cutremur pe care nu l-am simţit, ce se întîmplă? Dacă nu stiu cîţi au fost omorîţi, condamnaţi, anchetaţi, violaţi care sunt prejudiciile? Dacă nu ştiu care este primarul din Arad sau din Craiova, dacă nu aflu prima ce a spus cine a spus cînd a spus cui a spus care sunt consecinţele nefaste? Oricum lucrurile considerate importante de către cei mulţi le voi afla fără efort şi fără să-mi doresc, în scurt timp, pentru că majoritatea va vorbi despre ele.

În sprijinul demersului de a mă lăsa de televiziune au venit cîteva situaţii favorabile care mi-au arătat diferenţa semnificativă între prezentarea televizată a evenimentului şi realitatea acestuia. Uneori nevinovată, alteori - cel mai adesea - manipulatorie.

Cu toate acestea, în unele nopţi aleg să fiu spectator al emisiunilor lui DD. Pentru că moderatorul, invitaţii, expeditorii sms-urilor sau teleintervenienţii sunt cît se poate de reali. Aparţin României reale, o Românie de care mă feresc din ce în ce mai mult atunci cînd ies pe stradă. O Românie reală pe care aş prefera să o văd doar la televizor, ca divertisment.     

Despre incompetenţa şi impunitatea judecătorilor

În urmă cu doi ani spuneam că am încredere în justiţie. Acum nu mai am. Dacă este posibil ca în legătură cu aceeaşi cauză, în baza aceleiaşi legislaţii şi a aceloraşi probe aflate la dosar, instanţe diferite să pronunţe soluţii diferite, înseamnă că judecarea unui litigiu ţine mai mult de hazard decât de o justă judecată. Prin hazard înţeleg şansa de a nimeri un judecător competent prin distribuirea computerizată a dosarului. Având în vedere că procentul judecătorilor competenţi este redus, probabilitatea de „a trage” un  judecător incompetent este mult prea mare, nepermis de mare. Când spun incompetenţă nu mă refer la aplicarea sau interpretarea neunitară a legii, ci la necunoaşterea legii sau, mai grav, la încălcarea dispreţuitoare a legii.

Din punct de vedere al culpei, pentru judecători lucrurile sunt foarte simple. Se ascund în spatele inamovibilitaţii şi o confundă adesea, cu bună ştiinţă, cu impunitatea.

Judecătorii nu fac abuzuri, nu sunt incompetenţi. Soluţiile lor sunt atacabile prin proceduri judiciare. Şi ce dacă judecătorul primei instanţe a greşit. Ai calea apelului, recursului. Chiar mai mult, ai şi calea revizuirii sau calea contestaţiei în anulare. Dar dacă, ultimul judecător este cel incompetent?

Dacă soluţia pronunţată nu e rezultatul unei greşeli de judecată, ci a unui abuz? M-aş linişti dacă aş afla că, în cadrul unor procese penale, există judecători care au fost acuzaţi pentru faptele lor abuzive. Dar cine ar putea să decidă o începere a urmăririi penale pentru un judecător şi, mai mult, să-l judece? Adică să creeze un precedent. Să deschidă calea proceselor penale împotriva judecătorilor ...

Judecătorul este supraom, nu este egal cu noi. El poate greşi, dar faptele lui nu sunt şi, din păcate, nu pot fi sancţionate. Judecătorul îşi poate permite luxul să greşească fără să răspundă. Ceea ce un medic chirurg, de exemplu, nu poate. Ceea ce un şofer, un electrician, un constructor nu poate. Deasupra judecătorului este un alt judecător, deasupra lui un altul şi aşa mai departe. Judecata judecătorului se face de către clan. Clanul judecătorilor. Legile clanului scrise şi nescrise sunt inatacabile, sunt perfecte, sunt desăvârşite.

Nu scriu despre judecătorii corupţi, ci doar despre cei incompetenţi. Pentru că pe aceştia i-am cunoscut. Pentru că miza în dosarele mele era cea a drepturilor cetăţeneşti, constituţionale. O miză nefinanciară, prea mică pentru a atrage fapte de corupţie :).   

    

Aştept nerealist să aflu despre primul judecător sancţionat pentru abuz sau măcar pentru neglijenţă în serviciu. Repet, pentru abuz sau neglijenţă, nu pentru luare de mită sau pentru şofat sub influenţa băuturilor alcoolice. Dacă vine vorba de alcoolemie, nu pot uita insatisfacţia şi dezgustul provocate de achitarea de către judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătoarei Turcu ...   Nu era beată, deşi buletinul de analiză toxicologică emis de Serviciul de Medicină Legală Ploieşti a arătat că în proba predată spre analiză s-a decelat o intoxicaţie etilică de 1 gr la mie. Finalul fericit al poveştii este că procurorul n-a făcut recurs, judecătoarea a fost repusă în funcţie, iar noi i-am platit salariile pe perioada suspendării. Nu pot să nu mă întreb cât de dreaptă şi obiectivă va fi judecata judecătoarei într-un litigiu în care una dintre părţi va fi acuzată pentru prejudiciul produs din cauza aloolemiei la volan ...

Dacă aş ajunge să fiu judecată de doamna Turcu mi s-ar accepta solicitarea de recuzare? Nu cred şi nici nu vreau să aflu răspunsul corect, pentru că am decis că voi depune toate eforturile pentru a nu mai apela la judecători. Pot să rămân fără dreptate şi fără să investesc timp şi neuroni pentru a nu o obţine.   

Antete vs. anteturi

Conform DOOM 2, sunt acceptate forme alternative de plural (–e/–uri) pentru
substantivul antet ... astfel, e corect şi pluralul anteturi. Pe cînd se va conforma Academia/academia şi în legătură cu "succesurile"?

Paciurea – promovat de englezi, dar uitat de români

În anul 2008, Institutul Henry Moore din Leeds a selectat pentru expoziţia “Against Nature – The hydrid forms of modern sculpture” una dintre himerele lui Dimitrie Paciurea, alături de lucrări ale unor faimoşi sculptori cum ar fi Julio Gonzalez, Jean Arp, Jacob Epstein, Max Ernst, Hans Bellmer sau Louise Bourgeois. La acea vreme, această ştire m-a bucurat, considerînd că englezii au restaurat post-mortem imaginea unui mare sculptor român despre care cred, fără exagerare, că poate fi comparat cu Constantin Brâncuşi.

În anul 2010, constat cu nestăvilită mîhnire că Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti îi anulează lui Paciurea paternitatea asupra uneia dintre cele mai cunoscute sculpturi ale sale: Gigantul.

“Gigantul” lui Paciurea este una dintre lucrările unui grup sculptural cunoscut sub denumirea de “Peştera” sau “Grota fermecată”, ansamblu aflat odinioară (înainte de ridicarea mausoleului) în Parcul Carol din Bucureşti. Iniţial, gigantul paciurian era aşezat la intrarea într-o grotă, alături de fratele său, “Gigantul” lui Fritz Storck şi păzea împreună cu acesta trupul nud al unei tinere femei adormite, rîvnite cîndva de amîndoi. Printr-un gest demolator, cei doi uriaşi străjeri au fost despărţiţi, plasaţi la dreapta şi la stînga unei alei din Parcul Carol, puşi să privească în gol. Femeia, operă a sculptorului Filip Marin, a fost aruncată în iarba altui parc, pentru a i se acoperi interzisa nuditate. În locul grotei a fost ridicat un mausoleu. Gestul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic de a reconstitui ansamblul sculptural din Parcul Carol este unul lăudabil. Dar dacă această reconstrucţie se face prin “demolarea” unuia dintre giganţi, gestul devine unul blasfemiator, jignitor. Atît timp cît unul dintre giganţi este realizat de către Paciurea, cum altfel ar trebui să interpretez textul de pe site-ul acestei instituţii publice referitor la “Gigantul 1 şi Gigantul 2, realizate de Frederic (n.a. Fritz) Storck în 1906”. Mă întreb cinic dacă acest text este rezultatul incompetenţei sau este un gest ascuns de a-l ridica pe unul dintre fraţii Storck, artist de altfel remarcabil, la nivelul geniului lui Paciurea?

Pentru funcţionarii platiţi din taxele şi impozitele mele, dar şi pentru toţi ceilalţi care nu fac diferenţa între cei doi giganţi, cel al lui Paciurea şi cel al lui Stork găsesc că cea mai potrivită descriere este cea făcută de un alt mare sculptor, Oscar Han:"Gigantul în piatră al lui Paciurea, înmărmurit în faţa frumoasei din peşteră, într-o încordare supraomenească, desfăşoară toată splendoarea plastică a corpului uman. Celalalt, indiferent, în poză de model, inanimat, reaminteşte fotografic figura lui Matei Chrilov, fost model la Belle Arte ".

Este drept că sursa indicată pe site-ul Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic este ziare.com, dar acest lucru nu poate fi o scuză atât timp cît jurnaliştii de la ziare.com au aflat despre refacerea “Grotei” de la funcţionarii din administraţie şi, mai mult, informaţia a fost publicată pe site-ul propriu al instituţiei la secţiunea „ştiri/noutăţi – refacere opere de artă”. De altfel, infomaţia a apărut pe Internet în mult mai multe pagini, cu multe alte “surse”, principala sursă indicată fiind realitatea.net. Dar pe mine nu mă interesează sursa invocată, nu mă indignează incompetenţa cunoscută a realizatorilor de ştiri. Ceea ce îmi stârneşte porniri agresive este indiferenţa, incompetenţa şi/sau neglijenţa funcţionarilor plătiţi de la bugetul local, funcţionari cărora nu le pasă de “imaginea Capitalei României”, imagine pe care susţin că o promoveză. Pentru că, tot de pe site-ul acestei instituţii aflu că misiunea ei este de a “promova imaginea Capitalei României de oraş al turismului cultural” şi că desfăşoară în acest sens “multiple activităţi legate de cercetarea, asistenţa de specialitate, popularizarea obiectivelor turistice care dau personalitate Bucureştilor”. Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, prin incompetenţii săi funcţionari, în loc de a “pune în valoare monumentele de for public ale Capitalei” a ales să pună în umbră numele unui maestru, iar în loc de a “asigura sporirea zestrei de monumente de for public a Metropolei”, a considerat oportun să asigure sărăcirea zestrei culturale prin scoaterea din patrimoniu a “Gigantului” semnat de Dimitrie Paciurea.

Vasile Dancu & friends: ROMÂNIA REALĂ NU EXISTĂ!

Vasile Dancu & friends: ROMÂNIA REALĂ NU EXISTĂ!

11.05.11

Probabil că zile ca cea de astăzi ne-ar putea face să fim mai buni, mai prietenoşi. Ne-ar putea determina să construim o altă lume posibilă, mai bună, mai prietenoasă. Din păcate, renunţăm mult prea repede la un astfel de demers şi, după un scurt moment de tristeţe, ne reluăm în grabă obiceiurile neomenoase. Uităm repede astfel de momente "cutremurătoare" şi ne copleşeşte o tsunamica dorinţă de bunăstare ...

Şi dacă sunt unii mai pragmatici care îmi recomandă un rucsac cu lucruri pe care să le am la dispoziţie în situații de urgență, mi-aş recomanda şi eu o listă cu lucruri pe care ar fi de dorit să le fac acum, căci mâine poate fi prea târziu ...

Fără vorbe

DOT

Cum se ajuta barbatii ...

vezi aici