Cum m-am lăsat de televiziune

N-a fost uşor să rezist ispitei. Mai ales că am trei televizoare în casă.

În primul rînd, am renunţat la tolcşouri. Într-o seară am făcut un test de memorie. Am încercat să-mi amintesc ce a zis Hurezeanu despre Băsescu în urmă cu un an. Sau ce a zis Turcescu sau Dragotescu sau Dinescu sau Dumitrescu sau Stănescu sau CTPopescu sau alt Escu. Nimic (re)memorabil! Un alt test pe care nu l-am trecut a fost acela de a găsi în sertarele mnezice numele primilor doi primari ai capitalei. Cu unul dintre nume, Halaicu, m-a ajutat un prieten, iar celălalt nume am renunţat a-l mai căuta. La ce mi-ar mai folosi acum să ştiu acest nume?

În etapa următoare am renunţat la divertismentul televizat. Am decis să nu-i mai las pe alţii să decidă cu ce să mă entărteimănteze. Chiar dacă făceau acest lucru cu mult lov. Am descoperit că rîsul în faţa ecranului la vorbele celor din spatele ecranului este ca un trandafir de plastic parfumat sau ca un parchet laminat cu imitaţie de stejar. Momentul comic televizat pregătit cu trudă în laborator nu dăunează în mod direct sănătăţii, dar, în măsura în care atrofiază organul de simţ al realităţii, este la fel de nociv ca e-urile. Deci, de dragul unei gîndiri ecologice, am spus nu. Adică of.

Într-o ultimă etapă am renunţat la ştiri. Şi dacă nu ştiu că a avut loc un cutremur pe care nu l-am simţit, ce se întîmplă? Dacă nu stiu cîţi au fost omorîţi, condamnaţi, anchetaţi, violaţi care sunt prejudiciile? Dacă nu ştiu care este primarul din Arad sau din Craiova, dacă nu aflu prima ce a spus cine a spus cînd a spus cui a spus care sunt consecinţele nefaste? Oricum lucrurile considerate importante de către cei mulţi le voi afla fără efort şi fără să-mi doresc, în scurt timp, pentru că majoritatea va vorbi despre ele.

În sprijinul demersului de a mă lăsa de televiziune au venit cîteva situaţii favorabile care mi-au arătat diferenţa semnificativă între prezentarea televizată a evenimentului şi realitatea acestuia. Uneori nevinovată, alteori - cel mai adesea - manipulatorie.

Cu toate acestea, în unele nopţi aleg să fiu spectator al emisiunilor lui DD. Pentru că moderatorul, invitaţii, expeditorii sms-urilor sau teleintervenienţii sunt cît se poate de reali. Aparţin României reale, o Românie de care mă feresc din ce în ce mai mult atunci cînd ies pe stradă. O Românie reală pe care aş prefera să o văd doar la televizor, ca divertisment.