Urgenţa democratizării Institutului Cultural Român

De alaltăieri, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 27/2012 îmi repet obsedant o întrebare la care nu reuşesc să aflu răspunsul: care este "urgenţa" recentelor măsuri luate în domeniul cultural? Altfel spus, unde este urgenţa în ceea ce priveşte reorganizarea Institutului Cultural Roman (i ce re) şi trecerea institutului de sub autoritatea Preşedintelui României, indiferent care ar fi numele acestuia, sub control parlamentar, mai precis, sub autoritatea Senatului. 

De ce era urgent ca Presedintele României să nu mai fie preşedinte de onoare al ICR, aşa cum era prevăzut print-o lege din 2003 ? Pentru că astăzi pe preşedinte îl cheamă Băsescu? Pentru că vrem să-i diminuam lui Băsescu atribuţiile şi, neputând face asta printr-o modificare în regim de urgenţă a Constituţiei, apelăm la ordonanţe guvernamentale şi decizii parlamentare urgente, dar fără valoare juridică? Sau poate pentru că, în urmă cu ceva vreme, a fost promovat un ponei roz de către un institut al cărui preşedinte de onoare era Traian Băsescu?

Oare viitorul preşedinte, indiferent dacă acesta va fi Crin Antonescu sau altcineva va fi mulţumit de această decizie sau va ruga viitorul premier să ia de urgentă o nouă decizie prin care, tot în numele unei urgente transparenţe şi democratizări să-i redea autoritatea pierdută de către inamicul Băsescu? 

În căutarea răspunsurilor la cele de mai sus, am găsit un răspuns, exprimat retoric sub forma unei întrebări: "Politicienii  aflaţi astăzi la putere nu ştiu că Traian Băsescu nu este o instituţie?"

Constituţie "conjuncturală"

Avem o constituţie făcută în context şi interpretată în context. Interpretările constituţionale se fac într-un anumit sens de către majoritatea sau minoritatea aflată la putere. Opoziţia, fie aceasta minoritară sau majoritară, interpretează pe dos, căci interesele ei sunt în contradicţie cu cele ale puterii, iar interesele naţionale nu contează decît cel mult ca element în jurul căruia se poate construi, din patru în patru ani, un mesaj electoral.

Dacă e Ion Iliescu preşedinte, constituţia defineşte România ca o republică semiprezidenţială.

Dacă este Traian Basescu preşedinte, constituţia făcută în perioada iliesciană este contestată de foştii beneficiari, ajunşi din nou la putere. România este pentru urmaşii lui Iliescu o republică "semiparlementară". Pentru că "semiparlamentar" este mai uşor de deviat înspre "parlamentar", chiar dacă litera şi spiritul constituţiei nu îngăduie aceasta.

Şi dacă traducem în engleză "republică semiprezidenţială" în "parlamentary republic", ne este mai uşor să explicăm de ce preşedintele României nu ar trebui să participe la întâlnirile Consiliului European, alături de şefii guvernelor unor republici parlamentare şi de preşedintele unei republici franceze semiprezidenţiale :).

Sunt convinsă că o republică parlamentară este mai adecvată vremurilor, mai eficientă. Dar pentru acest lucru, un prim pas este acela de schimbare a constituţiei şi nu acela de trimitere a primului ministru la reuniunile Consiliului European prin votul unui parlament în care, conjunctural, USL are astăzi majoritatea.